Cercetaşii orionini în tabăra de iarnă la Arieşeni
12.01.2014, Oradea (Catholica) - Cercetaşii din Comunitatea Don Orione din Oradea, după ce au celebrat împreună sărbătorile de Crăciun şi de Anul Nou – prin Sfinte Liturghii, colindatul prin familii, revelionul alternativ – au plecat în tradiţionala tabără de iarnă. Pe 2 ianuarie 2014, copiii şi tinerii cercetaşi din Comunitatea Scoutiştilor Orionini au pornit de la Centrul Don Orione spre Arieşeni, la cabana Liceului Ady Endre. Au petrecut 4 zile în mijlocul naturii, dar mai ales în comuniune cu fraţii şi surorile scout ale diferitelor grupuri. Tema dominantă a taberei de altfel a fost cea a unităţii în diversitate, aflăm de pe EGCO.ro.
Copiii şi tinerii au fost călăuziţi de coordonatori să descopere, pe urmele lui Baden Powell şi ale lui Don Orione, cum să fie o mare familie, depăşind limitele vârstei, ale diferenţelor sociale sau ale legăturii de sânge, şi că fericirea proprie o găseşti atunci când o dăruieşti semenilor. Pentru a înţelege şi mai mult acest lucru i-a ajutat şi pr. Mihai Fechetă, prin celebrarea Sfintei Liturghii şi explicarea învăţăturii creştine. Jocurile în zăpadă, drumeţiile – mai ales cea la Groapa Ruginoasă -, datul cu nailonul pe derdeluş şi bătăile cu bulgări au fost nelipsite. Serile au fost înfrumuseţate prin scenete, jocuri, cântece, momente spirituale şi discuţii pe diverse teme.



