Cele mai citite ştiri – octombrie-decembrie 2013
25.01.2014, România (Catholica) - Pe 24 ianuarie a.c. Catholica.ro a împlinit 12 ani de existenţă. Este un moment bun pentru a privi înapoi la cele mai citite ştiri din anul trecut, şi încheiem acum cu ultimele trei luni ale lui 2013. La început de octombrie era publicat punctul de vedere al Bisericii Catolice din România în legătură cu proiectul Roşia Montană, iar la sfârşitul lunii Coaliţia pentru Familie şi Constituţie protesta împotriva promovării de către Ministerul Educaţiei Naţionale a Halloween-ului şi satanismului.
În noiembrie în top se află mai multe comunicate: despre tentativă de intimidare a purtătorului de cuvânt al ARCB; despre retrocedarea Mănăstirii Greco-Catolice din Bixad; despre condamnarea statului român de CEDO în cazul bisericii greco-catolice din Bogdan Vodă. În aceeaşi luni Papa „lansa” Misericordina. În ultima lună din anul trecut cea mai citită ştire reprezintă punctul de vedere exprimat de IPS Ioan Robu în faţa Cardinalului Kurt Koch, aflat atunci în vizită în România. Tot în acea lună am aflat de dorinţa Papei ca liderii din Curia Romană să asculte spovezi într-o biserică din Roma. Dar iată topul celor mai citite zece ştiri din fiecare dintre aceste luni:
Octombrie
- Punctul de vedere al Bisericii Catolice din România în legătură cu proiectul Roşia Montană
- Mesajul final al adunării generale a CSMR şi CRSM de la Şumuleu Ciuc
- Reafirmarea învăţăturii despre catolicii divorţaţi şi recăsătoriţi
- Halloween-ul, satanism promovat de Ministerul Educaţiei Naţionale (comunicat)
- OTV nu emite de la Vatican (comunicat)
- Un film despre părintele vicar Karol Wojtyla
- România reprezentată la Reuniunea Episcopilor catolici răsăriteni din Europa
- Intervenţie a Vaticanului în Dieceza de Limburg
- Prima traducere romano-catolică a Bibliei a fost lansată şi la Cluj-Napoca
- Un nou doctor în teologie catolică: pr. Eduard-William Fărtan
Noiembrie
- Tentativă de intimidare a purtătorului de cuvânt al ARCB (comunicat)
- Comunicat de presă referitor la retrocedarea Mănăstirii Greco-Catolice din Bixad
- Papa Francisc: Vă recomand un medicament – Misericordina
- Se întâmplă din nou: cruciuliţa duce la concediere
- Nunţiul din SUA aminteşte Episcopilor să păstreze rezerva privind Medjugorje
- Pr. Lombardi: Vaticanul nu face „sondaj” între catolici privind căsătoria
- Statul Român condamnat de CEDO în cazul bisericii greco-catolice din Bogdan Vodă (comunicat)
- Codul de Drept Canonic ar putea fi modificat privitor la durata noviciatului
- Vatican Insider despre perspectivele pentru femei Cardinal
- Episcopul de Chişinău la Întâlnirea ecumenică a Episcopilor „Prieteni ai Mişcării Focolarelor”
Decembrie
- Situaţia Bisericii Catolice din România în contextul majorităţii ortodoxe
- O felicitare uriaşă pentru Papa: poate fi semnată şi online!
- Biserica Greco-Catolică, martoră a unităţii – Ziua Naţională a României
- Senatul belgian a aprobat proiectul de lege privitor la eutanasierea copiilor
- Liderii din Curia Romană trimişi de Papa să asculte spovezi
- Efortul ecumenic este o sarcină pentru Postul Crăciunului
- Lansarea scrisorii pastorale de Crăciun şi Adunarea preoţilor
- Papa emerit Benedict încă în slujba Sf. Petru
- Cardinalul Koch în vizită la Patriarhia Română
- Papa Francisc l-a vizitat din nou pe Papa emerit Benedict al XVI-lea
