Papa Francisc: Rolul femeilor în familie, în Biserică, în societate
28.01.2014, Vatican (Catholica) - Papa Francisc s-a întâlnit sâmbătă, 25 ianuarie 2014, cu un grup de femei italience, şi şi-a exprimat dorinţa ca femeile să participe mai amplu la viaţa Bisericii şi a societăţii fără a-şi neglija familia. „M-am bucurat să văd atât de multe femei împărtăşind cu preoţii unele responsabilităţi pastorale, în însoţirea persoanelor, a familiilor, a grupurilor, ca şi în reflecţia teologică; şi sper ca mai multe spaţii să fie lărgite pentru o prezenţă feminină în Biserică, mai răspândită şi mai hotărâtă”, le-a spus el membrelor Centrului Italian Feminin, un grup de femei înfiinţat pentru a promova democraţia în Italia pe baza respectului pentru persoana umană şi a principiilor creştine.
„Aceste noi spaţii şi responsabilităţi care sunt deschise pentru prezenţa şi activitatea femeilor, şi care sper cu însufleţire să se poată extinde mai departe, atât în sfera eclesială cât şi în cea civilă şi profesională, nu pot să ne facă să uităm rolul de neînlocuit al femeii în familie”, a subliniat Papa Francisc. Calităţile particulare ale femeilor, privind sensibilitatea faţă de alte persoane, „reprezintă nu doar o autentică forţă pentru vieţile de familie, pentru iradierea unui climat de seninătate şi armonie, ci şi o realitate fără de care vocaţia umană nu s-ar putea realiza”. Astfel, este important ca femeile să fie implicate atât în sfera publică cât şi în cea domestică, acestea influenţându-se una pe cealaltă. „Dacă în lumea muncii şi în sfera publică este importantă o contribuţie mai hotărâtă a geniului feminin, această contribuţie rămâne esenţială în mediul familiei, care pentru noi creştinii nu este pur şi simplu un spaţiu privat, ci acela al ‘Bisericii domestice’, a cărei sănătate şi prosperitate sunt condiţiile pentru sănătatea şi prosperitatea Bisericii şi a societăţii însăşi.” În mod deosebit în ultimele decenii, a recunoscut Pontiful, „identitatea şi rolul femeii, în familie, în societate şi în Biserică au trecut prin schimbări semnificative, şi în general participarea şi responsabilitatea femeilor a crescut”.
În timp ce aceasta este o evoluţie pozitivă, schimbările în rolurile femeilor ridică noi probleme. „Apare întrebarea: cum poţi creşte în prezenţa efectivă în multe domenii ale sferei publice, în lumea muncii şi în locurile în care se iau cele mai importante decizii, şi în acelaşi timp să îţi păstrezi o prezenţă şi o atenţie preferenţială în şi pentru familie?” Răspunsul Sfântului Părinte la problema echilibrului dintre muncă şi viaţă se bazează pe virtutea prudenţei: „aici este domeniul discernământului care, pe lângă reflecţie asupra realităţii femeilor în societate, cere rugăciune constantă şi perseverenţă”. Deoarece fiecare femeie are circumstanţe diferite, ea trebuie „mereu să caute să îi răspundă Domnului în condiţiile ei concrete”, prin „dialogul cu Dumnezeu, iluminat de cuvântul Său, alimentat de harul Sacramentelor”. Papa Francisc a încurajat de asemenea femeile să o privească pe Maria ca pe un exemplu. „Ea, care îl iubeşte pe Fiul ei divin, a obţinut primul Lui miracol la nunta din Cana, ea care a fost de asemenea prezentă pe Calvar şi la Rusalii, ne arată calea pentru a înţelege mai bine semnificaţia şi rolul femeii în societate şi pentru a rămâne total fideli Domnului Isus şi misiunii Lui în lume.”
