Papa Francisc pentru ZMT: sărăcia ne conduce la adevărata fericire
07.02.2014, Vatican (Catholica) - În mesajul său pentru a 29-a Zi Mondială a Tineretului, Papa Francisc a luat tema din Fericirea cu privire a sărăcie, subliniind că aceasta ne învaţă bucuria, precum şi atitudinea cuvenită pe care trebuie să o avem faţă de cei săraci. „Spuneţi-mi: voi aspiraţi cu adevărat la fericire?”, i-a întrebat Papa pe tineri în mesajul său din 6 februarie, pentru ZMT care va fi celebrată în Duminica Floriilor, 13 aprilie 2014. „Într-un timp în care suntem atraşi constant de atâtea iluzii de fericire, riscăm să fim mulţumiţi cu puţin, să gândim ‘mic’ despre viaţă. Aspiraţi în schimb la lucruri mari! Lărgiţi inimile voastre!”
Tema din acest an a ZMT, „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5,3), este prima dintr-o serie de trei care se va concentra pe Fericiri, culminând cu evenimentul internaţional care se va desfăşura în Cracovia, Polonia, în 2016. În mesajul său către tineri, Papa Francisc a reflectat asupra puterii revoluţionare a Fericirilor, arătând că proclamându-le, „Isus ne invită să-l urmăm, să parcurgem împreună cu El calea iubirii, singura care conduce la viaţa veşnică”. Subliniind că Fericirile sunt „aducătoare a unei noutăţi revoluţionare”, Papa a observat că ele prezintă un „model de fericire opus celui care de obicei este comunicat de mass-media, de gândirea dominantă”.
Îndemnându-i pe tineri să respingă „multele oferte ‘ieftine’ pe care le găsiţi în jurul vostru”, Pontiful a continuat: „Când căutăm succesul, plăcerea, averea în mod egoist şi facem din ei idoli, putem simţi şi momente de euforie, un fals sentiment de satisfacţie; dar la sfârşit devenim sclavi, nu suntem niciodată satisfăcuţi, suntem determinaţi să căutăm tot mai mult. Este foarte trist a vedea un tineret ‘sătul’, dar slab… Tinerii care-l aleg pe Cristos sunt puternici, se hrănesc din cuvântul Său şi nu se ‘îndoapă’ cu alte lucruri! Să aveţi curajul să mergeţi împotriva curentului! Să aveţi curajul adevăratei fericiri! Spuneţi nu culturii provizoriului, a superficialităţii şi a rebutului, care nu vă consideră în măsură să asumaţi responsabilităţi şi să înfruntaţi marile provocări ale vieţii!”
Referindu-se la Fericirea în sine, Sfântul Părinte a explicat că „Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, a ales o cale de sărăcie, de despuiere”. Privind la cuvântul grec pentru sărac, a arătat că acesta „nu are o semnificaţie numai materială, ci înseamnă ‘cerşetor’. Trebuie legat de conceptul ebraic de anawim, ‘săracii lui Iahweh’, care evocă umilinţă, conştiinţă a propriilor limite, a propriei condiţii existenţiale de sărăcie. Anawim-ii se încred în Domnul, ştiu că depind de El.” „Sfântul Francisc de Assisi a înţeles foarte bine secretul fericirii celor săraci în duh. Atunci când Isus i-a vorbit în persoana leprosului şi în răstignit, el a recunoscut măreţia lui Dumnezeu şi propria condiţie de umilinţă… S-a despuiat de o viaţă comodă şi uşuratică pentru a se căsători cu ‘Doamna Sărăcie’… Francisc a trăit imitarea lui Cristos sărac şi iubirea faţă de cei săraci în mod indisolubil, precum cele două feţe ale aceleiaşi medalii.”
Pentru a trăi în mod concret sărăcia în vieţile lor, Papa le-a explicat tinerilor că trebuie în primul rând să fie „liberi faţă de lucruri”. „Domnul ne cheamă la un stil de viaţă evanghelic marcat de sobrietate, să nu cedăm în faţa culturii consumului. Este vorba de a căuta esenţialitatea, de a învăţa să ne despuiem de atâtea lucruri superflue şi inutile care ne sufocă. Să ne dezlipim de dorinţa de avere, de banul idolatrizat şi apoi risipit. Să-l punem pe Isus pe primul loc. El ne poate elibera de idolatriile care ne fac sclavi. Încredeţi-vă în Dumnezeu, dragi tineri! El ne cunoaşte, ne iubeşte şi nu uită niciodată de noi. Aşa cum se îngrijeşte de crinii câmpului, nu va lăsa să ne lipsească nimic! Şi pentru a depăşi criza economică trebuie să fim gata să schimbăm stilul de viaţă, să evităm multele risipe. Aşa cum este necesar curajul fericirii, este nevoie şi de curajul sobrietăţii.”
„În al doilea rând, pentru a trăi această Fericire avem cu toţii nevoie de convertire în ceea ce priveşte săracii. Trebuie să ne îngrijim de ei, să fim sensibili faţă de necesităţile lor spirituale şi materiale. Vouă, tinerilor, vă încredinţez în mod deosebit misiunea de a repune în centrul culturii umane solidaritatea. În faţa formelor vechi şi noi de sărăcie – şomajul, emigraţia, atâtea dependenţe de diferite tipuri -, avem datoria să fim vigilenţi şi conştienţi, învingând ispita indiferenţei. Să ne gândim şi la cei care nu se simt iubiţi, nu au speranţă pentru viitor, renunţă să se angajeze în viaţă pentru că sunt descurajaţi, dezamăgiţi, înfricoşaţi. Trebuie să învăţăm să stăm cu săracii. Să nu ne umplem gura cu cuvinte frumoase despre săraci! Să-i întâlnim, să-i privim în ochi, să-i ascultăm. Săracii sunt pentru noi o ocazie concretă de a-l întâlni pe Cristos însuşi, de a atinge trupul Său suferind.”
Folosind exemplul Sf. Benedict Iosif Labré, care a cerşit pe străzile Romei şi i-a îndrumat spiritual pe mulţi, Pontiful a subliniat că săracii „au mult să ne ofere, să ne înveţe”. „Ne învaţă că o persoană nu valorează prin cât posedă, prin cât are în contul de la bancă. Un sărac, o persoană lipsită de bunuri materiale, păstrează mereu demnitatea sa. Săracii pot să ne înveţe mult şi despre umilinţă şi despre încrederea în Dumnezeu. În parabola fariseului şi vameşului, Isus îl prezintă pe acesta din urmă ca model pentru că este umil şi se recunoaşte păcătos. Şi văduva care aruncă două monede mici în tezaurul templului este exemplu al generozităţii celui care, având puţin sau nimic, dăruieşte totul.”
Pontiful a evidenţiat „legătura profundă între sărăcie şi evanghelizare”, între tema de anul trecut a ZMT – „Mergeţi şi faceţi ucenici din toate neamurile” – şi cea din acest an. „Domnul doreşte o Biserică săracă, una care să îi evanghelizeze pe cei săraci. Atunci când i-a trimis pe cei doisprezece în misiune, Isus le-a spus: ‘Nu luaţi nici aur, nici argint, nici ban la brâu, nici desagă pentru drum, nici două tunici, nici încălţăminte şi nici toiag, pentru că cine lucrează are dreptul la hrană’. Sărăcia evanghelică este condiţie fundamentală pentru ca împărăţia lui Dumnezeu să se răspândească. Bucuriile cele mai frumoase şi spontane pe care le-am văzut în decursul vieţii mele sunt acelea ale persoanelor sărace care au puţin de ce să se agaţe. Evanghelizarea, în timpul nostru, va fi posibilă numai prin contagierea cu bucurie.”
