Papa Francisc: Să cerem harul de a muri în Biserică, în speranţă
06.02.2014, Vatican (Catholica) - În predica de la Liturghia celebrată în această dimineaţă, Papa Francisc a reflectat asupra momentului morţii noastre, remarcând frumuseţea la a muri în unitate cu Biserica şi invitând credincioşii să reflecteze asupra moştenirii pe care o lasă în urma lor. „Încrederea în Dumnezeu începe acum, în lucrurile mici din viaţă, dar şi în marile probleme: să credem mereu în Domnul! Şi astfel ne facem obiceiul de a ne încrede în Domnul, iar speranţa creşte. A muri acasă, a muri în speranţă”, a spus Pontiful la predică.
Folosindu-se de scena cu moartea lui David, din prima lectură, luată din prima Carte a lui Samuel, Papa Francisc a subliniat cum regele şi-a petrecut viaţa în slujba poporului său şi că, atunci când a murit, a făcut-o „în sânul poporului său”. Deşi David se numea pe sine „păcătos”, a evidenţiat Pontiful, „nu a părăsit niciodată Poporul lui Dumnezeu”, spunând că da, este păcătos, dar nu trădător! Se poate vorbi de „un har: de a rămâne până la sfârşit în Poporul lui Dumnezeu. A avea harul de a muri în Biserică, în Poporul lui Dumnezeu.”
Atingând trei teme, Papa a spus mai întâi „trebuie să cerem harul de a muri acasă. A muri acasă, în Biserică”, adăugând că „acesta este un har! nu poate fi cumpărat!” A muri „acasă, în Biserică” este un dar pe care trebuie să îl cerem, spunând că noi toţi suntem păcătoşi, „dar trădători nu! corupţi nu!” Vorbind despre Biserică văzută ca mamă, Sfântul Părinte a subliniat că deşi suntem „de multe ori murdari”, Biserica „ne curăţă: ea este mamă!” Amintind cum a murit David, într-un mod „liniştit, paşnic, calm”, cu siguranţa că „merge pe partea cealaltă, la părinţii săi”, Pontiful a spus că un al doilea har de primit este să murim în speranţă, ştiind că „pe cealaltă parte” este familia şi casa noastră, că nu suntem singuri. Şi acesta este „un har ce trebuie cerut”, a continuat el, „deoarece în ultimele momente ale vieţii” ştim că este o luptă „şi că spiritul rău doreşte să ne prade”.
Revenind la moştenirea celor „40 de ani de guvernare” a lui David şi la poporul „consolidat” şi „întărit”, Sfântul Părinte a amintit un proverb care spune că fiecare om trebuie să lase în urmă un copil, să planteze un copac şi să scrie o carte, spunând că „aceasta este cea mai bună moştenire”. „Ce moştenire las eu celor ce vin după mine? O moştenire de viaţă? Am făcut atâta bine încât oamenii să mă vrea ca tată sau ca mamă? Am plantat un copac? Mi-am dăruit viaţa, înţelepciunea? Am scris o carte? Aceasta este moştenirea: mărturia noastră ca şi creştini pe care o lăsăm altora.” Unii dintre noi, sfinţii, care „au trăit Evanghelia cu forţă, lasă în urmă o „măreaţă moştenire”.
Încheindu-şi predica, Pontiful a repetat cele „trei lucruri care îmi sunt la inimă din lectura acestui pasaj cu moartea lui David”: „să cerem harul de a muri acasă, în Biserică; să cerem harul de a muri în speranţă, cu speranţă; şi să cerem harul de a lăsa o moştenire frumoasă, o moştenire umană, o moştenire formată din mărturia vieţii noastre creştine”. Invocând mijlocirea regelui, Papa Francisc a spus: „Sfinte David, dă-ne nouă aceste trei haruri!”
