Vesperă solemnă la Timişoara în sărbătoarea Ridicării (Elevatio) Sf. Gerhard
01.03.2014, Timişoara (Catholica) - În ziua de luni, 24 februarie 2012, la orele 17.30, în Domul Sfântul Gheorghe, Catedrala Diecezei Romano-Catolice de Timişoara, a avut loc o vesperă solemnă în sărbătoarea Ridicării la Cinstea Altarelor a Sfântului Gerard de Sagredo, Episcop-martir, primul păstor al vechii Dieceze de Cenad. Sărbătoarea, celebrată la nivel diecezan, comemorează în fapt mai ales momentul ridicării relicviilor Sfântului-martir Gerhard, relicvii ce au fost mai apoi aduse la Cenad, momentul precedându-l pe acela al canonizării primului Episcop al catolicilor bănăţeni.
Sfântul Gerard este patronul Diecezei de Timişoara, urmaşa celei de Cenad pe teritoriul României, el trăind între anii 980-1046 şi dându-şi viaţa la Buda, pentru credinţa creştină şi catolică, într-o epocă tulbure şi nesigură pentru Biserica din regatul medieval al Ungariei. Iniţial înmormântat în biserica Sf. Fecioare Maria din Pesta, trupul Episcopului-martir Gerard a fost mutat la Cenad, de către succesorul său, Episcopul Maurus, în anul 1053. În anul 1083, sub domnia Sfântului rege Ladislau, Gerard, împreună cu regele Ştefan şi cu principele Emeric, fostul elev al lui Gerard, au fost canonizaţi. În această zi, an de an, Capitlul Catedralei de Timişoara împreună cu Episcopul diecezan se reunesc pentru a celebra o vesperă solemnă, în cadrul căreia se aduce laudă lui Dumnezeu pentru mărturia adusă, cu propriul sânge şi cu propria viaţă, de Sfântul Gerard pentru credinţa în Cristos şi pentru răspândirea învăţăturii Mântuitorului şi la locuitorii de pe aceste meleaguri.
Vespera pontificală a fost celebrată de Excelenţa Sa Martin Roos, Episcop de Timişoara, împreună cu membrii Capitlului „Sf. Gheorghe” al Domului din capitala Banatului. Din partea Capitlului Catedral de Szeged a participat pr. Konde Lajos, prepozitul capitlului şi Vicar episcopal în cadrul Diecezei vecine şi surori, de Szeged-Csanád. Predica din cadrul vesperei a fost rostită în trei limbi de către Mons. Johann Dirschl, prepozit al capitlului timişorean şi Vicar general al Diecezei. În cadrul cuvântului său, Vicarul general a vorbit despre exemplul de viaţă, dar mai ales de martiriu al Sf. Gerhard, oprindu-se asupra unui fragment din opera teologică a sfântului, Deliberatio supra Hymnum trium puerorum, un text profund teologic, azi prea puţin cunoscut, dar care poate constitui un suport de studiu teologico-filosofic pentru tinerii studenţi teologi.
Cadrul muzical al vesperei solemne a fost asigurat de muzicienii din cadrul „Chorus et Capella Cathedralis”, aflaţi sub conducerea muzicală a prof. univ. dr. Walter Kindl, organist şi domcapelmaistru al Catedralei. Au fost prezenţi în număr mare şi elevii Liceului Teologic Romano-Catolic Gerhardinum, însoţiţi de o parte a profesorilor lor, dar şi de părintele spiritual Kocsik Zoltán. Vespera pontificală a fost urmată de o Sfântă Liturghie celebrată în limba română de părintele canonic Szabó Péter, paroh de Zimandul Nou. (text: Claudiu Călin; foto: Sipos Enikő)



