Despre discursul Cardinalului Kasper privind divorţul, recăsătorirea şi împărtăşirea

06.03.2014, Vatican (Catholica) - Într-un discurs de două ore la un Consistoriu dedicat temei familiei, luna trecută, Cardinalul Walter Kasper a discutat despre căsătorie şi despre viaţa de familie, dedicând ultima secţiune „problemei divorţaţilor recăsătoriţi”. Această ultimă secţiune, din toate cele cinci, a atras mult atenţia presei. În această parte, Cardinalul a întrebat dacă „nu este, poate, o exploatare a persoanei” atunci când o persoană care a divorţat şi s-a recăsătorit este exclusă de la primirea Împărtăşaniei, şi a sugerat că pentru „cel mai mic segment de divorţaţi recăsătoriţi, aceia interesaţi sincer de Sacramente”, s-ar putea admite accesul la „Sacramentul Penitenţei, şi apoi la Împărtăşanie”.

Preşedintele emerit al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor a vorbit la Consistoriul extraordinar dedicat familiei, pe 20 februarie 2014, adresându-se unui număr de aproximativ 150 Cardinali şi Papei Francisc. Directorul Biroului de Presă al Sfântului Scaun, pr. Federico Lombardi, a spus că discursul nu va fi dat presei, că a fost un „punct de plecare” pentru discuţii cu privire la căsătorie şi familie, şi nu un discurs cu valoare finală. Dar textul complet al discursului Cardinalul Kasper a fost publicat neoficial de cotidianul italian „Il Foglio” pe 1 martie, sub titlul de „Biblia, erosul şi familia. Creaţia exclude absolut teoriile de gen. Bărbatul şi femeia sunt uniţi şi sunt invitaţi să devină o unitate familială, pentru binele societăţii, în căutarea fericirii” (n.r.: Papa Francisc a confirmat că textul va fi publicat în curând oficial). Discursul a abordat teologia căsătoriei şi a fost destinat ca bază de discuţii cu privire la căsătorie şi viaţa de familie.

Discursul a fost împărţit în secţiuni: 1) despre familie în ordinea creaţiei; 2) despre structurile de păcat în viaţa de familie; 3) despre familie în ordinea creştină a răscumpărării; 4) despre familie ca Biserică domestică; 5) despre problema divorţaţilor recăsătoriţi. Cardinalul Kasper a început subliniind că „individualismul şi consumismul” pun „cultura tradiţională a familiei” în pericol, şi, prin urmare, numărul celor care „nu reuşesc în realizarea proiectului lor de viaţă a crescut dramatic”. În ciuda acestui fapt, a spus el, „poziţia noastră de astăzi nu poate fi aceea de adaptare liberală a status quo-ului, ci o poziţie radicală, care merge înapoi la originile noastre, adică la Evanghelie”. În ordinea creaţiei, a subliniat că şi căsătoria şi familia „au fost foarte apreciate de toate culturile din istoria umanităţii. (Familia) este apărată ca o comunitate de viaţă între un bărbat şi o femeie, împreună cu copiii lor.”

Cardinalul Kasper a negat, fără a se referi direct la ele, ideologiile seculare cu privire la gen şi sexualitate, explicând că „a deveni bărbat sau femeie nu este o chestiune de alegere personală, precum susţin opinii recente”. Ca imagine a lui Dumnezeu, iubirea umană este frumoasă, dar nu este totuşi divină, a spus el. Astfel, există o problemă atunci când o persoană îşi „îndumnezeieşte” partenerul, stabilind aşteptări atât de ridicate încât acestea nu pot fi împlinite; acest lucru, a spus prelatul, este un motiv pentru care „multe căsătorii eşuează”. Referindu-se la orientarea căsătoriei spre copii, Cardinalul Kasper a declarat că familia are „o misiune socială şi politică”, şi este, de fapt, „modelul fundamental” pentru stat, din moment ce familia îl precede, atât în timp cât şi în prioritate.

Vorbind despre păcatul structural şi viaţa de familie, a spus că nu putem avea „o idee nerealistă şi romantică”, ci trebuie mai degrabă „să vedem realităţile dure şi să participăm la tristeţea, grijile şi lacrimile multor familii”. În acelaşi timp, trebuie să fim „purtători de speranţă” mai mult decât „profeţi ai nenorocirilor”, oferind consolare şi încurajare familiilor pentru a rezista în încercările lor. Cardinalul Kasper s-a întors apoi la familia în istoria mântuirii, bazându-se pe cuvintele lui Cristos către cărturari şi farisei, ca să ia în considerare nu legea mozaică, cu concesii la „împietrirea inimii voastre”, ci planul iniţial al lui Dumnezeu pentru Creaţie. Căsătoria este o imagine a legăturii dintre Dumnezeu şi poporul Său, şi este „îmbrăţişată şi susţinută” de această legătură; un popor în care „fidelitatea lui Dumnezeu rămâne chiar şi atunci când legătura umană fragilă de iubire este slăbită, sau chiar moare”.

„Promisiunea definitivă a unei legături a fidelităţii lui Dumnezeu fereşte legătura umană de arbitrar, şi îi dă trăinicie şi stabilitate.” Aceasta este baza pentru indisolubilitatea căsătoriei, a spus prelatul. Ca Sacrament, a explicat Cardinalul Kasper, Căsătoria „este atât pentru vindecarea de consecinţele păcatului, cât şi un instrument de primire a harului sfinţitor”. În faţa împietririi inimilor, familiile trebuie să continue pe calea „convertirii, reînnoirii şi maturizării”. Apoi s-a întors la familie ca biserică domestică, spunând: „familiile au nevoie de Biserică, iar Biserica are nevoie ca familiile să fie prezente în centrul vieţii… fără bisericile domestice, Biserica este străină de domeniul concret al vieţii”. Doar după ce a discutat despre toate acestea, Cardinalul Kasper s-a oprit la secţiunea care a generat controverse: „problema divorţaţilor recăsătoriţi”.

Subliniind numărul mare de persoane care suferă datorită efectelor divorţului, a arătat că „nu este suficient să se ia în considerare problema doar din punctul de vedere şi din perspectiva Bisericii ca instituţie sacramentală. Avem nevoie de o schimbare de paradigmă şi trebuie – asemenea bunului samaritean – să analizăm situaţia şi din punctul de vedere al celor care suferă şi care cer ajutor”. Problema, a spus Cardinalul Kasper, „nu poate fi redusă la întrebarea privind admiterea la Împărtăşanie”, ci priveşte „interesul pastoral general privind căsătoriile şi familiile”. Grija şi preocuparea păstorilor nu se poate „opri după eşecul unei căsătorii”, ci ei „trebuie să rămână aproape de divorţaţi şi să îi invite să ia parte la viaţa Bisericii”.

În cazul celor care au divorţat şi au intrat într-o a doua căsătorie, civilă, în timp ce partenerul lor este încă în viaţă, Cardinalul Kasper a spus că Biserica „nu poate propune o soluţie care să fie diferită sau contrară cuvintelor lui Isus. Indisolubilitatea Căsătoriei sacramentale şi imposibilitatea unei noi Căsătorii cât timp celălalt partener trăieşte este parte din tradiţia de credinţă obligatorie a Bisericii, care nu poate fi abandonată sau anulată prin apelarea la o înţelegere superficială a milei.” Prelatul a sugerat că situaţia actuală este similară celei a Conciliului Vatican II, în problemele privind ecumenismul şi libertatea religioasă: fără a încălca tradiţia dogmatică obligatorie, Conciliul a deschis porţile. Ne putem întreba: nu este oare posibil să existe dezvoltări ulterioare la fel de bine şi cu privire la prezenta problemă? Răspunsul, a spus el, trebuie să fie adaptat la multitudinea de situaţii, care „trebuie discernute cu grijă. O soluţie generală pentru toate cazurile nu poate, prin urmare, exista”.

Cardinalul Kasper a sugerat că „nu putem presupune că soţii” înţeleg condiţiile care fac ca o căsătorie să fie validă, şi a întrebat dacă prezumţia de validitate „nu este de multe ori o ficţiune juridică”. În această perspectivă, a sugerat că, în loc de decizii în tribunal privind nulitatea, „ne întrebăm uneori […] dacă alte proceduri mai pastorale şi spirituale nu ar putea fi, de asemenea, posibile”. „Ca o alternativă, unii ar putea considera că Episcopul poate încredinţa această sarcină unui preot.” A adăugat însă că ar fi greşit să se încerce să se rezolve problema cu „o extindere generoasă a procedurii de nulitate”, deoarece s-ar crea „impresia periculoasă că Biserica ar acorda în mod necinstit ceea ce în fapt ar fi un divorţ”.

Amintind că Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a scris în 1994 că cei care au divorţat şi s-au recăsătorit pot face un act de împărtăşire spirituală, a întrebat, „de ce, atunci, nu poate (o astfel de persoană) să primească şi împărtăşirea sacramentală?” Cardinalul a susţinut că în Biserica primară, atunci când cineva intra într-o nouă relaţie, chiar dacă soţul îi era încă în viaţă, „după o perioadă de pocăinţă avea la dispoziţie… o plută de salvare prin admiterea la Împărtăşanie”. Sugerând „o cale de convertire” care implică Sacramentul Spovezii, prelatul a întrebat: „Este, de asemenea, calea pe care am putea-o urma în actuala problemă?”

Când cineva care este divorţat şi recăsătorit „se căieşte pentru eşecul său din prima căsătorie”, în cazul în care nu poate reveni la prima căsătorie; în cazul în care „nu poate abandona fără a dăuna în continuare” responsabilităţilor din a doua căsătorie; în cazul în care „face tot ce poate ca să trăiască a doua căsătorie pe temelia credinţei şi îşi creşte copiii în credinţă”; şi dacă „doreşte Sacramentele, ca o sursă de putere pentru situaţia lui”, a spus Cardinalul Kasper, atunci „trebuie sau putem să îi refuzăm, după o perioadă de timp pentru o nouă orientare (metanoia), Sacramentul Penitenţei, şi apoi al Împărtăşaniei?” A precizat că nu este „o soluţie generală”, ci este „calea îngustă a probabil celui mai mic segment de divorţaţi recăsătoriţi, aceia interesaţi sincer de Sacramente”. „Viaţa nu este doar în negru şi alb: sunt, în fapt, multe nuanţe.”

Cardinalul Kasper a subliniat necesitatea „discreţiei, discernământului spiritual, inteligenţei şi înţelepciunii pastorale” în aceste cazuri. „Această discreţie nu este un compromis facil între extremele rigorismului şi laxităţii, ci, ca în cazul fiecărei virtuţi, un echilibru între aceste extreme.” În încheierea discursul său, prelatul german a spus: „Trebuie să avem un punct de plecare pozitiv şi să redescoperim şi să vestim Evanghelia familiei în toată frumuseţea ei. Adevărul convinge prin frumuseţea sa. […] Trebuie să ajutăm, prin cuvinte şi fapte, pentru a asigura că persoanele găsesc fericirea în familie şi, astfel, pot da altor familii o mărturie despre bucuria lor.”