Papa Francisc: Postul Mare ne sfidează rutina, ne scoate din inerţie
06.03.2014, Vatican (Catholica) - Ieri, în Miercurea Cenuşii, Sfântul Părinte a prezidat tradiţionala procesiune penitenţială de la biserica Sf. Anselm până la Bazilica Santa Sabina. Numeroşi Cardinali, Arhiepiscopi şi Episcopi au participat la procesiune alături de călugării benedictini de la Sf. Anselm, de părinţii dominicani de la Santa Sabina şi de credincioşi. După procesiune, Papa Francisc a prezidat celebrarea Sfintei Liturghii cu ritul impunerii cenuşii. Pontiful a primit cenuşa din mâinile Cardinalului Jozef Tomko, titular al Bazilicii, iar apoi a impus cenuşa la mai mulţi Cardinali, călugări şi credincioşi.
După proclamarea evangheliei, Pontiful a ţinut predica, subliniind faptul că convertirea inimii este caracteristica principală a Postului Mare. „Suntem invitaţi să întreprindem un drum în care, sfidând rutina, să ne străduim să deschidem ochii şi urechile, dar mai ales să deschidem inima. […] Ştim că această lume tot mai artificială ne face să trăim într-o cultură a lui ‘a face’, a ‘utilului’, unde fără a ne da seama îl excludem pe Dumnezeu din orizontul nostru. Dar excludem şi orizontul însuşi! Postul Mare ne cheamă să ‘ne zdruncinăm’, să ne amintim că noi suntem creaturi, pur şi simplu că noi nu suntem Dumnezeu. Când privesc în micul ambient zilnic câteva lupte de putere pentru a ocupa spaţii, mă gândesc: oamenii aceştia se joacă de-a Dumnezeu Creatorul. Încă nu şi-au dat seama că nu sunt Dumnezeu.”
Dar şi faţă de semeni „riscăm să ne închidem, să îi uităm. Numai atunci când dificultăţile şi suferinţele fraţilor noştri ne interpelează, numai atunci putem începe drumul nostru de convertire spre Paşti. Este un itinerar care cuprinde crucea şi renunţarea. Evanghelia de astăzi indică elementele acestui drum spiritual: rugăciunea, postul şi pomana (cf. Mt 6,1-6.16-18). Toate trei comportă necesitatea de a nu ne lăsa dominaţi de lucrurile care apar: ceea ce contează nu este aparenţă; valoarea vieţii nu depinde de aprobarea altora sau de succes, ci de ceea ce avem înăuntru.” Rugăciunea „este forţa creştinului şi a oricărei persoane credincioase. În slăbiciunea şi în fragilitatea vieţii noastre, noi putem să ne adresăm lui Dumnezeu cu încredere de fii şi să intrăm în comuniune cu El. […] Postul Mare este timp de rugăciune, al unei rugăciuni mai intense, mai prelungite, mai asidue, mai capabile să ia asupra sa necesităţile fraţilor; rugăciune de mijlocire, pentru a mijloci în faţa lui Dumnezeu pentru atâtea situaţii de sărăcie şi de suferinţă.”
A explicat apoi că postul „are sens dacă într-adevăr afectează siguranţa noastră, şi chiar dacă rezultă un beneficiu pentru alţii, dacă ne ajută să cultivăm stilul samariteanului milostiv, care se apleacă asupra fratelui aflat în dificultate şi se îngrijeşte de el. Postul comportă alegerea unei vieţi sobre, în stilul său; o viaţă care nu iroseşte. A posti ne ajută să antrenăm inima la esenţialitate şi la împărtăşire.” Despre pomană a spus că „indică gratuitatea, pentru că în pomană se dă cuiva de la care nu se aşteaptă să se primească ceva în schimb. Gratuitatea ar trebui să fie una dintre caracteristicile creştinului, care, conştient că a primit totul de la Dumnezeu în mod gratuit, adică fără niciun merit, învaţă să dăruiască altora în mod gratuit. […] Pomana ne ajută să trăim gratuitatea darului, care este libertate de obsesia posesiei, de frica de a pierde ceea ce ai, de tristeţea celui care nu vrea să împărtăşească cu alţii propria bunăstare.”
„Cu invitaţiile sale la convertire”, a conchis Papa Francisc, „Postul Mare vine în mod providenţial ca să ne trezească, să ne zdruncine din toropeală, din riscul de a merge înainte din inerţie. […] De ce trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu? Pentru că ceva nu merge bine în noi, nu merge bine în societate, în Biserică şi avem nevoie să ne schimbăm, să facem o cotitură. Şi aceasta se numeşte a avea nevoie să ne convertim! Încă o dată Postul Mare vine să adreseze apelul său profetic, pentru a ne aminti că este posibil să realizăm ceva nou în noi înşine şi în jurul nostru, pur şi simplu pentru că Dumnezeu este fidel [… şi] continuă să fie bogat în bunătate şi în milostivire, şi este mereu gata să ne ierte şi să reînceapă de la capăt. Cu această încredere filială, să pornim la drum!”
