Serie de DVD-uri despre Euharistie şi Liturghie
20.03.2014, Vatican (Catholica) - O serie de patru DVD-uri despre Euharistie şi Sfânta Liturghie, produse de Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, este acum disponibilă. Seria intitulată „De la vizibil la invizibil: Euharistia şi Sfânta Liturghie” a fost produsă de HM Television în colaborare cu Congregaţia. Tocmai au fost scoase două noi DVD-uri din serie: „Euharistia” şi „Sfânta Liturghie”, anterior fiind scoase „Liturgia” şi „Adoraţia Euharistică”. „Euharistia” prezintă acest Sacrament în diferitele lui aspecte de Jertfă, Memorial, Ospăţ, Aducere de mulţumire. „Sfânta Liturghie” oferă o privire în profunzime asupra fiecăreia dintre părţile celebrării euharistice.
Fiecare dintre materiale durează aproximativ 30 de minute şi include interviuri cu Cardinalul Antonio Cañizares, prefect al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor; Cardinalul Malcom Ranjith, Arhiepiscop de Colombo, Sri Lanka; Cardinalul Raymond Leo Burke, prefect al Tribunalului Suprem al Signaturii Apostolice; Episcopul Celso Morga, secretar al Congregaţiei pentru Cler; Mons. Juan Miguel Ferrer Grenesce, subsecretar al Congregaţiei pentru Cultul Divin; Mons. John Cihak şi Mons. Jean Pierre Kwambamba, maeştri papali de ceremonii; pr. Juan Jose Silvestre, profesor la Universitatea Pontificală Santa Croce din Roma, Italia, şi alţii.
„Avem nevoie de Euharistie pentru a fi creştini. Trebuie să trăim Euharistia. Avem nevoie să ne hrănim cu Trupul lui Cristos, ceea ce ne face una cu El şi astfel ne permite să intrăm în Biserică – Sacramentul unirii intime cu Dumnezeu şi cu întreaga rasă umană”, a spus Cardinalul Antonio Cañizares. „Ştim că Domnul nostru s-a făcut prezent, cu adevărat prezent în însăşi fiinţa Sa pe altar, pentru fi în comuniune cu noi. Cu alte cuvinte, pentru a ni se dărui pe sine ca să fim uniţi cu El în cel mai perfect mod posibil pentru noi pe acest pământ, prin primirea Trupului Lui în Sfânta Împărtăşanie. Aşadar, scopul Euharistiei este în primul rând să fie consumată de noi”, a spus Cardinalul Raymond Burke.
