Noul rector major al salezienilor
27.03.2014, Roma (Catholica) - Don Ángel Fernández Artime este al zecelea succesor al lui Don Bosco. Cel de-al 27-lea Capitlu General l-a ales marţi, 25 martie 2014, în funcţia de rector major al Salezienilor. Alegerea a fost făcută la ora 10.20, în primul scrutin. Don Ángel Fernández Artime, în vârstă de 53 de ani, s-a născut la 21 august 1960 la Gozón-Luanco, în Asturia (Spania); a depus primele voturi în 3 septembrie 1978, voturile perpetue în 17 iunie 1984, la Santiago de Compostela, şi a fost hirotonit preot în 4 iulie 1987, la León. A fost delegat pentru pastoraţia tineretului în Provincia Leon, director al şcolii din Ourense, membru al Consiliului şi vicar provincial şi, din 2000 în 2006, provincial.
A fost membru al comisiei tehnice care a pregătit al 26-lea Capitlu General. În 2009, a fost numit inspector pentru sudul Argentinei, însărcinare pe care a avut-o până acum; în virtutea acestui rol al său a avut şi ocazia să îl cunoască şi să colaboreze personal cu Arhiepiscopul de atunci de Buenos Aires, Cardinalul Jorge Mario Bergoglio, astăzi Papa Francisc. A obţinut diploma în Teologie pastorală şi Licenţa în Filozofie şi Pedagogie. În 23 decembrie 2013 a fost numit superior al noii Provincii a Spaniei Mediteraneene, dedicată Mariei Ajutorul creştinilor.
