Papa Francisc aprobă recomandări privind viitorul IOR
07.04.2014, Vatican (Catholica) - Sfântul Părinte a aprobat o propunere cu privire la viitorul Institutului pentru Opere Religioase (IOR), reafirmând importanţa misiunii IOR pentru binele Bisericii Catolice, al Sfântului Scaun şi al Cetăţii Vaticanului. Propunerea a fost dezvoltată în comun de reprezentanţii Comisiei Pontificale de referinţă pentru IOR (CRIOR), Comisiei Pontificale de studiu privind organizarea structurii economico-administrative a Sfântului Scaun (COSEA), Comisiei Cardinalilor pentru IOR şi Consiliului de conducere al IOR, fiind prezentată Sfântului Părinte de Cardinalul prefect al Secretariatului pentru economie, cu acordul Cardinalului Santos Abril Y Castello, preşedintele Comisiei Cardinalilor pentru IOR. Propunerea se bazează pe informaţii privind statutul juridic al IOR şi operaţiunile sale, adunate şi prezentate Sfântului Părinte şi Consiliului Cardinalilor de CRIOR în februarie 2014.
IOR va continua să servească cu prudenţă şi să ofere servicii financiare specializate pentru Biserica Catolică din întreaga lume. Serviciile preţioase care pot fi oferite de Institut îl ajută pe Sfântul Părinte în misiunea sa de Păstor universal şi, de asemenea, ajută acele instituţii şi persoane care colaborează cu el în lucrarea sa. La cererea Cardinalului prefect Pell, preşedintele Consiliului de conducere, Ernst von Freyberg, şi echipa managerială a IOR vor finaliza planul pentru a se asigura că IOR poate îndeplini misiunea ca parte a noilor structuri financiare ale Sfântului Scaun, respectiv Statului Vatican. Planul va fi prezentat Consiliului Cardinalilor şi Consiliului pentru Economie.
Activităţile IOR vor continua să se afle sub supravegherea AIF (Autorità di Informazione Finanziaria), autoritatea competentă pentru Sfântul Scaun şi Statul Vatican. În conformitate cu motu proprio din 8 august 2013 şi cu cel din 15 noiembrie 2013, precum şi cu legea nr. XVIII privind transparenţa, supravegherea şi informarea financiară, care a intrat în vigoare la 8 octombrie 2013, a fost introdus un cadru legal şi instituţional cuprinzător pentru a reglementa activităţile financiare în Sfântul Scaun şi în Cetatea Vaticanului. În acest sens,Cardinalul prefect Pell a confirmat importanţa unei alinieri sistematice şi durabile a cadrului legislativ şi regulator al Sfântului Scaun / Statului Vatican la cele mai bune practici internaţionale. Stricta supraveghere şi îmbunătăţirile corespunzătoare, transparenţa şi operaţiunile iniţiate în 2012 şi accelerate în mod substanţial în 2013 sunt critice pentru viitorul Institutului.
