Tinerii au umplut Catedrala Romei amintindu-şi de cei doi Papi
23.04.2014, Roma (Catholica) - Bazilica San Giovanni in Laterano, Catedrala Diecezei de Roma, a fost umplută marţi de mii de tineri care au venit să afle mai multe despre Episcopii Romei ce vor fi canonizaţi duminică. Papa Ioan Paul al II-lea şi Papa Ioan al XXIII-lea vor fi canonizaţi de Papa Francisc pe 27 aprilie, în cadrul unei Liturghii ce va fi celebrată în Piaţa San Pietro.
Pr. Giovanni Giuseppe Califano, franciscan şi postulatorul al cauzei Fericitului Papă Ioan al XXIII-lea, a deschis evenimentul din 22 aprilie amintind unele dintre întâlnirile Bunului Papă Ioan cu tinerii, pe care i-a căutat „în parohiile din Roma, în periferii, în spitale şi în închisori. Ne-am dat cu toţii seama că Papa folosea un nou limbaj, gesturi noi, şi am simţit paternitate lui. Erau vremuri ale milostivirii. Mai presus de toate, Papa Ioan a deschis noi orizonturi pentru Biserică. Cu Conciliul Vatican II […] el a avut o inspiraţie de sus şi a înţeles […] că toţi trebuie să construim punţi de dialog prin care Cuvântul lui Dumnezeu să poată trece.”
Pr. Califano i-a încurajat pe tineri să îl imite pe noul sfânt şi a afirmat că „sfinţenia Papei Ioan al XXIII-lea nu este imposibil de imitat. Lumea l-a iubit pe Papa pentru bunătatea lui şi pentru caritatea lui, dar, de asemenea, pentru aceste gesturi surprinzătoare la un Papă în vârstă, care părea de tranziţie. Secretul tinereţii sale durabile a fost capacitatea de a reînnoi (în tineri) dorinţa de apartenenţă la Dumnezeu şi de a se realiza pe deplin în lumina lui Dumnezeu şi a planului Său.”
Mons. Slawomir Oder, postulatorul al cauzei Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea, a amintit apoi anii de seminar ai Pontifului polonez, şi a vorbit despre momentul chemării din viaţa unui creştin. La final, pr. Fabio Rosini, director cu vocaţiile în Dieceza de Roma, a susţinut o cateheză. În mijlocul miilor de tineri, CNA a vorbit cu Daniele Adani, un student de 20 de ani, care a spus: „Chiar dacă nu îl ştiam foarte bine pe Papa Ioan Paul al II-lea, îmi amintesc imaginile în care acesta străbătea munţii, de discursurile sale… dar ceea ce îmi amintesc cel mai mult sunt imaginile de la înmormântare. Acela a fost momentul când mi-am descoperit cu adevărat credinţa, iar astăzi el a devenit o persoană foarte importantă în viaţa mea.”
Alături de tineri au fost şi sute de adulţi, care au crescut cu Papa Ioan Paul al II-lea, cum ar fi Laura Ganinberti, o mamă de 40 de ani, care a explicat pentru CNA că a venit la întâlnirea cu tinerii „pentru a-i întoarce o favoare Papei Ioan Paul al II-lea. Eu aparţin unei generaţii care a crescut cu el, şi ştiu că ne-a transmis valori şi un orizont nou, capacitatea de a citi întregul adevăr al mesajului crucii, să mergem mână de mână şi să cunoaştem cea mai frumoasă veste pentru lume: Cristos a înviat. Astăzi am venit cu unii tineri din parohiei, vreo 20 sau 30, şi ne-am spus: Cum se poate că oameni de vârste atât de diferite merg la aceeaşi destinaţie?”
La rândul ei, sr. Carlota, de 32 de ani, din Congregaţia Reginei Maria a Apostolilor pentru Vocaţii, a explicat pentru CNA că l-a cunoscut pe Papa Ioan Paul al II-lea în timpul Zilei Mondiale a Tineretului din Franţa, şi respectiv din Canada. „Este frumos să poţi să te rogi unei persoane pe care ai cunoscut-o… o persoană a cărei faţă o ştii şi pe care ai întâlnit-o. Este frumoasă această întâlnire în care tinerii vestesc că credinţa este frumoasă şi plină de bucurie.”
