Prezentări făcute de postulatorii viitorilor sfinţi
24.04.2014, Vatican (Catholica) - Sfântul Scaun a găzduit marţi, 22 aprilie 2014, o conferinţă de presă cu postulatorii cauzelor Fericiţilor Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, pr. Giovangiuseppe Califano OFM şi respectiv Mons. Slawomir Oder. Aceasta a fost prima dintr-o serie de conferinţe de presă care vor avea loc în această săptămână, ca pregătire pentru canonizarea de duminică. Mons. Walter Insero, şef al Biroului pentru Comunicaţii Sociale al Vicariatului de Roma, a deschis conferinţa oferind detalii despre întâlnirea de tineret din Bazilica San Giovanni in Laterano, din seara aceleiaşi zile, eveniment intitulat „Moştenirea sfinţilor”, expresie inspirată din Efeseni 1,18.
Adresându-se presei, pr. Califano a oferit o reflecţie despre Fericitul Ioan al XXII-lea şi unele aspecte ale vieţii sale care au fost analizate în cauza lui de canonizare. „Când ne gândim la Papa Ioan al XXIII-lea imaginile evocate sunt acelea ale smereniei, generozităţii, bucuriei autentice”. Aceste calităţi au fost manifestate, de exemplu, prin vizitele sale la spitalul de copii Bambino Gesu, precum şi prin dorinţa lui de a merge la periferii. „Scrierile pe care le avem de la Papa Ioan al XXIII-lea sunt esenţiale în procesul de canonizare”, a spus postulatorul, adăugând că încă din primul său an în Seminar, scrierile lui indică dorinţa lui de a fi sfânt.
La vârsta de 21 de ani, Angelo Giuseppe Roncalli spunea: „Dumnezeu doreşte cu adevărat ca eu să fiu sfânt, şi prin urmare trebuie să fiu sfânt”. Mai târziu, în timpul pontificatului său, este citat ca spunând: „Mi se spune Sfinte Părinte. Aşa trebuie să fiu: sfânt”. „A căutat această sfinţenie”, a spus pr. Califano, „menţinând unitatea cu Isus, recitând Rozariul şi fiind atent la propriile sale acţiuni”. El a mai vorbit despre smerenia Papei Ioan al XXIII-lea, amintind cuvintele Sf. Francisc de Assisi: „Dumnezeu este totul şi eu nu sunt nimic. Acest lucru este de ajuns pentru mine. Acest lucru a mângâiat inima Papei Ioan al XXIII-lea”.
Viaţa spirituală a Fericitului Ioan Paul al II-lea, a declarat Mons. Oder presei, a fost alcătuită în parte din „rugăciune şi o incredibilă capacitate de auto-reflecţie”, precum şi dintr-o viaţă de suferinţă. În tinereţe, a suferit din cauza morţii mamei lui, apoi a fratelui lui, şi în cele din urmă a tatălui lui. De la o vârstă foarte fragedă, Karol Wojtyla „s-a confruntat cu suferinţe incredibile”. Cu toate acestea, „sinteza programului său de viaţă a fost aceea că omul trebuie să trăiască astfel încât propria lui viaţă să fie o expresie a slavei lui Dumnezeu”.
Viaţa lui spirituală a fost marcată de asemenea de o puternică devoţiune mariană: „Călăuza spirituală care l-a format a fost o profundă spiritualitate mariană, o profundă îmbrăţişare mariană care l-a călăuzit în întreaga lui viaţă”. „Viaţa este un mister”, a spus Mons. Oder, „un mister asupra căruia acest tânăr s-a decis să se aplece. El nu a fugit de mister. Aceasta este drama vieţii şi viaţa omului îşi primeşte greutatea, greutatea calitativă, din caritate. Acesta a fost programul lui de viaţă. Aşa a trăit el.”
