Canonizarea privită de primul jurnalist din istorie care a intervievat un Papă
04.05.2014, Roma (Catholica) - Canonizarea a doi Papi de către doi succesori ai lor este fără îndoială un fapt nou, probabil epocal. Totuşi, implicaţiile cele mai importante ale evenimentului de duminică, 27 aprilie 2014, sunt multiple şi sunt de mare interes, în special dacă sunt observate în contextul actual al secularizării. Vittorio Messori a fost primul jurnalist din istorie care a intervievat un Papă. Din întâlnirea sa cu Sfântul Ioan Paul al II-lea a apărut bestsellerul „Să trecem pragul speranţei”. Geneza acestei cărţi şi câteva reflecţii despre nou-canonizatul Pontif polonez au fost relatate de Messori într-un interviu pentru agenţia Zenit, apărut în traducere pe Ercis.ro, din care vă oferim câteva fragmente.
„Nu am încredere în expresii prea abuzate de mass-media cum ar fi ‘fapt istoric’ sau ‘cotitură epocală'”, a precizat Vittorio Messori, „însă desigur cel de duminica trecută a fost un fapt inedit: doi Papi vii (unul în funcţie şi unul emerit) care canonizează doi confraţi ai lor, între altele doi confraţi nu dintr-o epocă îndepărtată, ci pe care ei înşişi i-au cunoscut bine. Interesul mass-media mondiale a fost determinat şi de faptul că era pentru prima dată când avea loc acest lucru.” Referitor la alegerea, în 1978, a unui Papă polonez, pe când el era deja jurnalist şi scriitor afirmat, a declarat: „Am avut imediat certitudinea, oricum împărtăşită de alţii, că alegerea unui Papă polonez – în afară de calitatea Cardinalului Karol Wojtyła, pe care eu îl cunoscusem la Torino, când eram redactor la Stampa, cu ocazia prezentării Giulgiului – avea să fie o lovitură foarte periculoasă pentru ţările din blocul sovietic.”
„Chiar m-am gândit că putea să fie vorba de un cui care avea să ducă la explodarea acelui sistem, aşa cum, de fapt, s-a întâmplat. Am prevăzut aceasta nu pentru că sunt un profet: toţi observatorii atenţi ştiau că, în pofida aparenţelor, blocul comunist era în criză foarte gravă şi că un Papă care provine din acea lume ar fi putut să devină detonatorul care avea să ducă la prăbuşirea unui sistem aflat de acum în descompunere.” Ideea unei cărţi-interviu cu Papa Ioan Paul al II-lea s-a născut după ce jurnalistul făcuse deja o carte-interviu cu Cardinalul Joseph Ratzinger, „Raport asupra credinţei”, tradusă în circa douăzeci de limbi. Cardinalul Ratzinger era de trei ani prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, şi a vorbit despre această carte cu Papa Ioan Paul al II-lea, care a decis să răspundă la întrebări scrise pe care Vittorio Messori avea să i le trimită pe faxul său personal.
Astfel s-a născut „Să trecem pragul speranţei”, o carte ieşită în 53 de limbi, din care s-au vândut peste 20 de milioane de exemplare. „Am ales fără ezitare să rămân la întrebările fundamentale, la bazele credinţei: Dumnezeu, Isus Cristos, Biserica, posibilitatea de a crede astăzi. Ceea ce astăzi este în mod dramatic în criză este credinţa însăşi, tot restul nu este decât consecinţă despre care se poate vorbi numai după ce s-a clarificat dacă se mai crede sau nu în adevărul Evangheliei. Stând alături de Papa Ioan Paul al II-lea se simţea o aură evidentă de sfinţenie, o carismă extraordinară care chiar acum, cu această canonizare, a fost recunoscută oficial de Biserică.”
Referitor la tema rădăcinilor creştine ale Europei, asupra căreia Papa Ioan Paul al II-lea a insistat mai ales în ultimii ani ai pontificatului său, Vittorio Messori a declarat: „Am spus mereu cu ironie că a nega rădăcinile creştine ale Europei nu este o ofensă adusă Bisericii, nici creştinismului, este o ofensă adusă istoriei şi bunului simţ. Întotdeauna am zâmbit puţin batjocoritor în faţa celui care voia să nege aceste origini. Aşa cum a repetat cu energie şi Papa Benedict al XVI-lea, pentru Papa Wojtyła Europa este fiica unui mesaj care ne-a venit de la Ierusalim, care la Atena a asumat şi a transfigurat înţelepciunea filozofică a clasicităţii şi care la Roma a încadrat învăţătura sa în geniul complet latin al legilor clare şi juste. Aşa spune istoria, cea adevărată, nu aceea din schemele ideologice. Şi aceasta era ceea ce atât Wojtyła cât şi Ratzinger au repetat mereu.”
