Papa Paul al VI-lea va fi beatificat pe 19 octombrie 2014
10.05.2014, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a aprobat promulgarea decretului de beatificare pentru predecesorul său Papa Paul al VI-lea. Anunţul a fost făcută public astăzi, 10 mai 2014. Ceremonia de beatificare este programată pentru 19 octombrie 2014, la finalul Adunării Generale Extraordinare a Sinodului Episcopilor dedicat familiei. Sfântul Părinte l-a primit în audienţă pe Cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, vineri după-amiaza, ocazie cu care a autorizat câteva decrete ale Congregaţiei privind:
- miracolul atribuit mijlocirii Venerabilului Servitor al lui Dumnezeu Paul al VI-lea (Giovanni Battista Montini), Pontif Suprem; născut pe 26 septembrie 1897, în Concesio, Italia, şi decedat pe 6 august 1978, la Castel Gandolfo, Italia;
- miracolul atribuit mijlocirii Venerabilului Servitor al lui Dumnezeu Luigi Caburlotto, preot diecezan, fondator al Institutului Fiicelor Sf. Iosif; născut în Veneţia, Italia, pe 7 iunie 1817, şi decedat tot acolo pe 9 iulie 1897;
- virtuţile eroice ale Slujitorului lui Dumnezeu Giacomo Abbondo, preot diecezan; născut în Salomino, Italia, pe 27 august 1720, şi decedat în Tronzano, Italia, pe 9 februarie 1788;
- virtuţile eroice ale Slujitorului lui Dumnezeu Giacinto Alegre Pujals, preot al Societăţii lui Isus; născut în Terrassa, Spania, pe 24 decembrie 1874, şi decedat în Barcelona, Spania, pe 10 decembrie 1930;
- virtuţile eroice ale Slujitoarei lui Dumnezeu Carla Barbara Colchen Carré de Malberg, mamă de familie, fondatoare a Societăţii Fiicelor Sf. Francisc de Sales; născută în Metz, Franţa, pe 8 aprilie 1829, şi decedată în Lorry- les -Metz, Franţa, pe 28 ianuarie 1891.
