Lansarea unei cărţi despre rolul convingerilor spiritual-religioase la bolnavii de cancer
02.06.2014, Lugoj (Catholica) - Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timişoara a găzduit în ziua de 22 mai 2014 lansarea cărţii în limba germană cu titlul: „Spiritualität und Copingmechanismen bei Krebspatienten” (Spiritualitate şi mecanisme de coping la bolnavii de cancer), a cărei autoare este lect. univ. dr. Aurora Carmen Bărbat, de la Universitatea de Vest din Timişoara. Lansarea a avut loc în cadrul Conferinţei internaţionale „Identitate regională şi coeziune socială”, citim în relatarea de pe BRU.ro.
În desfăşurarea evenimentului au luat cuvântul în limba română conf. univ. dr. Claudiu Arieşan, care a şi moderat întâlnirea; conf. univ. dr. Vasile Docea, director al Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”; Mons. Johann Dirschl, Vicar general al Diecezei Romano-Catolice de Timişoara; şi Preasfinţia Sa Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj.
Ultima prezentare a aparţinut autoarei. În încheiere ea a mulţumit Preasfinţitului Alexandru şi celorlalţi vorbitori, tuturor acelora care au avut un rol în scrierea şi apariţia cărţii, precum şi acelora care s-au implicat în organizarea întâlnirii, în mod special domnului Vasile Docea.
Autoarea este absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie, obţinând doctoratul în cadrul aceleiaşi universităţi. Între anii 1999-2002, a studiat teologia aplicată în cadrul Departamentului Caritaswissenschaft und Christliche Sozialarbeit, la Universitatea Albert-Ludwig din Freiburg, Germania, Facultatea de Teologie Catolică, beneficiind de o bursă Renovabis. Este lector universitar în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, Departamentul de Asistenţă Socială, publicând până în prezent numeroase lucrări ştiinţifice în ţară şi străinătate, fiind totodată membră a Societăţii de Teologie Europeană (ET – European Theologists), precum şi a Societăţii de Bioeticieni din Europa Centrală (BCE – Bioethicists of Central Europe).
Cartea „Spiritualitate şi mecanisme de coping la bolnavii de cancer” a apărut la Timişoara, Editura Universităţii de Vest, în anul 2011. Cercetarea care face obiectul acestei cărţi prezintă analiza rolului pe care îl pot avea convingerile spiritual-religioase în realităţile concrete de viaţă ale bolnavilor de cancer. Lucrarea s-a concretizat prin analiza fenomenologico-hermeneutică a unor cercetări ştiinţifice publicate începând cu anul 1990 în SUA şi Canada. Rezultatele principale ale cercetării au fost: existenţei unei corelaţii clare între spiritualitate şi mecanismele de adaptare într-o situaţie concretă de stres la bolnavii de cancer; importanţa recurgerii la convingerile spirituale în terapia holistică a pacienţilor oncologici, în special a bolnavilor care recurg la mecanisme de coping cognitiv-activ, respectiv cognitiv-comportamental;
Au fost semnalate totodată studii ce descriu rolul potenţial maladaptativ al practicilor religioase în cazul bolnavilor care: nu îşi cunosc propria credinţă şi doresc să persiste în ignoranţa lor; au despre Dumnezeul în care cred o imagine ambiguă sau distorsionată, consecinţă a neglijării aspectelor de educaţie moral-religioasă din timpul vieţii (inclusiv datorită unor educatori iresponsabili şi/sau incapabili etc.); nu demonstrează un nivel minim necesar de „sănătate psiho-spirituală” – condiţie sine-qua-non în vederea utilizării convingerilor spiritual-religioase drept mecanisme de coping eficiente. Educaţia spiritual-religioasă rămâne aşadar extrem de importantă: în cadru familial sau educativ-instituţional (biserici, comunităţi parohiale, diverse asociaţii, şcoli, licee, universităţi, spitale şi clinici medicale, ONG-uri ş.a.m.d.); prin utilitatea ei, ea este destinată tuturor membrilor comunităţii.



