A fost beatificată la Collevalenza maica Speranţa a lui Isus
02.06.2014, Umbria (Catholica) - „O cursă spre sfinţenie”: aşa a rezumat Cardinalul Angelo Amato viaţa maicii Speranţa a lui Isus, înainte de călugărie Maria Josefa Alhama Valera (1893-1983), în timpul beatificării prezidate în numele Papei Francisc, sâmbătă, 31 mai 2014, la Sanctuarul Iubirii Milostive din Collevalenza (Todi), în Umbria. Aici călugăriţa, născută în Spania, a trăit din 1951 până la moarte, şi tot aici, în criptă, se odihneşte trupul său, destinaţie a pelerinilor din toată lumea în fiecare an. La predică, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor a amintit că aceeaşi fericită a destăinuit de mai multe ori cum intenţiona să-şi trăiască propria existenţă: „Sfinţenia constă în a trăi în Isus”, citim pe Ercis.ro.
În scrisoarea apostolică pentru beatificare, Papa Francisc o laudă pe maica Speranţa pentru trei merite: „ca fondatoare a două congregaţii de viaţă consacrată, Slujitoarele şi Fiii Iubirii Milostive; ca martoră a blândeţii lui Dumnezeu mai ales faţă de cei săraci; şi ca promotoare a sfinţeniei la clerul diecezan”. Şi în această privinţă Cardinalul a explicat faptul că programul de viaţă al maicii Speranţa se poate rezuma în „a face voinţa lui Dumnezeu, a se încredinţa providenţei Sale, a-l iubi pe cel răstignit, simbol al iubirii milostive”. „Cu această credinţă nemărginită ea a străbătut tunelurile întunecate ale răului, neînţelegerii şi umilirii, ieşind purificată şi întărită în propunerile sale”.
Printre virtuţile în care excela, după credinţă, era speranţa, aceea care o identifica mai mult. „Era”, a amintit Cardinalul Amato, „energia secretă care o conducea să iubească, să ajute, să ierte. Speranţa era pentru ea milostivirea divină trăită şi dăruită cu mâini pline… Dorinţa sa era să ajungă la cei mai părăsiţi şi marginalizaţi. Era protagonistă a unei carităţi gratuite. Muncea mult pentru a putea veni în întâmpinarea celor nevoiaşi, cărora le dăruia bani, mâncare, haine, timp, muncă… Îi ajuta pe toţi cu ajutoare de tot felul.”
„Primea familiile fără casă; se îngrijea de soldaţii răniţi şi trudiţi din război, fără să ţină cont de naţionalitate sau crez politic; la sfârşitul celui de-al doilea război mondial a deschis o cantină, ajungând să dea de mâncare la peste o mie de persoane pe zi. La Collevalenza a deschis un laborator de croitorie pentru a ajuta tinerele de acolo… Avea o atenţie maternă faţă de pelerini. La început oferea gratuit o mâncare caldă celor mai săraci. Apoi a stabilit o cotă simbolică”. Caritatea sa se exprima şi în operele de milostenie spirituală: primea, consola, avertiza, ierta, învăţa, suporta, se ruga. „Răspundea cu tăcerea şi rugăciunea la cei care o contraziceau şi o calomniau. Mai mult, adesea îi apăra pe denigratorii săi justificându-i: ‘Ei erau orbiţi de patimă şi de diavol şi Dumnezeu s-a folosit de ei pentru sfinţirea mea mai mare'”.
Cardinalul Amato a identificat după aceea în maica Speranţa „o caritate preferenţială” faţă de slujitorii lui Dumnezeu. A întemeiat Fiii Iubirii Milostive „pentru ca să-i însoţească pe preoţii aflaţi în dificultate materială şi spirituală. Avea o atenţie deosebită faţă de preoţii diecezani, mai ales bătrâni, de care se îngrijea cu generozitate”. Aşadar, era „profund mamă, cu o predilecţie deosebită faţă de cel care suferea în sănătate şi faţă de cel care trecea prin dificultăţi”. Iată deci actualitatea mesajului maicii Speranţa, pe care Cardinalul l-a repropus numeroşilor credincioşi prezenţi la celebrare: „Nu râvniţi la funcţii înalte, ci lăsaţi-vă atraşi de cele modeste. Nu vă consideraţi pe voi înşivă înţelepţi. Nu întoarceţi nimănui răul pentru rău, aveţi în vedere să faceţi bine înaintea tuturor oamenilor. Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii”. De aici invitaţia conclusivă de a redescoperi vocaţia la sfinţenie: „Viaţa să fie o cursă spre sfinţenie, pentru că lumea are mereu nevoie de persoane sfinte, care să ştie să învingă răul cu binele”.
