Secretariatul COMECE regretă decizia Comisiei UE privitoare la iniţiativa cetăţenească „Unul dintre noi”
05.06.2014, Bruxelles (Catholica) - Comisia Europeană a decis la 28 mai să nu înainteze nici o propunere legislativă ca răspuns la Iniţiativa Europeană Cetăţenească „Unul dintre noi”. Această iniţiativă a cerut încetarea finanţării de către UE a activităţilor care presupun distrugerea de embrioni umani, în special în domeniul cercetării (proiecte care se folosesc de celule stem embrionice umane) şi în domeniul „cooperării pentru dezvoltare” (incluzându-se aici avortul).
Iniţiativa „Unul dintre noi”, care a strâns semnăturile a peste 1,7 milioane de cetăţeni europeni, reprezintă un semnificativ exerciţiu de democraţie participativă. COMECE regretă decizia Comisiei UE de a nu acţiona în baza cererilor iniţiativei. Această iniţiativă a atras atenţia comisie asupra unei probleme esenţiale: finanţarea de către UE a unor activităţi care presupun distrugerea de embrioni umani, iniţiativa cerând Comisiei să acţioneze prin interzicerea unor astfel de finanţări. Este convingerea COMECE, susţinută de argumente etice, legale, ştiinţifice şi chiar economice, că o astfel de finanţare nu ar trebui acceptată.
Comunicarea privitoare la decizia Comisiei descrie vag actualul cadru legal şi nu aduce noi argumente în favoarea lui. În ciuda faptului că iniţiativa cetăţenească este un instrument democratic nou şi inovator, unul dintre argumentele cheie ale Comisiei pentru refuzul de a acţiona pare a fi faptul că actualul cadru legislativ a fost recent aprobat printr-un proces democratic, ceea ce poate induce concluzia greşită că există un conflict între instrumentele democratice reprezentative şi noul instrument participativ (iniţiativa „Unul dintre noi” fiind doar un exemplu). Decizia Comisiei poate duce la o slăbire a acestui instrument specific – Iniţiativa Cetăţenească Europeană – prevăzut de Tratatul de la Lisabona şi gândit pentru a reduce distanţa dintre legislatori şi cetăţenii pe care aceştia îi reprezintă.
Deschiderea Comisiei faţă de apelare din nou la Grupul European de Etică (EGE) este de lăudat şi poate însemna că această temă esenţială va avea o a doua audiere. În orice caz, decizia Comisiei Europene nu trebuie să îi descurajeze pe creştini, nici pe întreaga societate civilă de la a continua să promoveze principiile de la baza acestei iniţiative, la nivelul Uniunii Europene, precum şi la nivel naţional.
