Papa Francisc: Romii sunt între grupurile cele mai vulnerabile la noile forme de sclavie
06.06.2014, Vatican (Catholica) - „Noi abordări civile, culturale şi sociale, şi o nouă strategie pastorală a Bisericii” împotriva „formelor moderne de persecuţie, oprimare şi sclavie” sunt necesare în confruntarea cu situaţia romilor din întreaga lume, a spus Papa Francisc în cadrul audienţei din dimineaţa zilei de joi, 5 iunie 2014, cu participanţii la întâlnirea „Biserica şi romii: proclamarea Evangheliei la periferii”, organizată de Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor.
Tema întâlnirii, a spus Papa Francisc, implică „amintirea unei relaţii, aceea dintre comunitatea eclesială şi populaţia romă, istoria unui drum pentru o cunoaştere reciprocă, pentru o întâlnire reciprocă; şi apoi provocarea pentru astăzi, o provocare ce priveşte atât asistenţa pastorală obişnuită cât şi noua evanghelizare”. El a comentat că adesea romii se trezesc la marginea societăţii, „şi uneori sunt priviţi cu ostilitate şi suspiciune; rareori sunt implicaţi în dinamicile politice, economice şi sociale ale ţării”.
„Ştim că aceasta este o realitate complexă, dar cu siguranţă şi populaţia romă trebuie să contribuie la binele comun, şi acest lucru este posibil prin itinerarii adecvate de coresponsabilitate, prin respectarea îndatoririlor şi promovarea drepturilor fiecărei persoane”. Pontiful a remarcat să printre cauzele sărăciei în diferitele sectoare ale populaţiei există factori precum „o lipsă a structurilor educaţionale pentru formarea culturală şi profesională, dificultatea accesului la îngrijirea sănătăţii, discriminarea pe piaţa muncii şi lipsa de locuinţe decente”.
Sfântul Părinte a adăugat că în timp ce aceste rele sociale îi afectează pe toţi, „cele mai slabe grupuri devin cel mai uşor victime ale noilor forme de sclavie. Într-adevăr, cei mai puţin protejaţi cad în capcana abuzului sexual, a cerşitului forţat şi a altor forme de abuz. Romii sunt printre cei mai vulnerabili, în special cei care nu primesc nici un ajutor cu privire la integrarea sau promovarea persoanei în diferitele dimensiuni ale vieţii civile”. Grija Bisericii este relevantă aici: „Într-adevăr, Evanghelia este proclamarea bucuriei pentru toţi şi în special pentru cei mai slabi şi marginalizaţi. Suntem chemaţi să garantăm acestor popoare apropierea şi solidaritatea noastră, după exemplul lui Isus Cristos, care a demonstrat predilecţia Tatălui Său pentru ei”.
Pe lângă această acţiune unită în favoarea populaţiei rome, trebuie să existe însă şi „un angajament din partea instituţiilor locale şi naţionale şi sprijinul comunităţii internaţionale, pentru a identifica proiectele şi acţiunile care îmbunătăţesc calitatea vieţii”. Sfântul Părinte a concluzionat îndemnând Consiliul Pontifical să continue în misiunea lui şi să nu fie descurajat, adăugând: „Fie ca romii să găsească în voi fraţi care îi iubesc cu aceeaşi iubire cu cea pe care Cristos a avut-o pentru marginalizaţi. Fiţi, pentru ei, chipul primitor şi bucuros al Bisericii.”
