Întâlnirea Consiliului Cardinalilor şi situaţia IOR
02.07.2014, Vatican (Catholica) - Consiliul Cardinalilor s-a reunit marţi, 1 iulie, la Domus Sanctae Marthae, conform programării. Papa participă la toate întâlnirile, inclusiv astăzi, miercuri, dar fiind că audienţele generale au fost suspendate. Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, a participat la întâlnirile de până acum, iar Sfântul Părinte a decis că va participa pe deplin în continuare, ca ceilalţi membri ai Conciliului, în prezent în număr nouă. Marţi şi miercuri dimineaţa au fost abordate trei teme principale. A fost prezentarea Cardinalului Bertello privind guvernoratul, apoi prezentarea făcută de Cardinalul Parolin despre secretariatul de stat. Tema structurii Institutului pentru Operele Religioase (IOR) a fost discutată în profunzime. La întâlniri au participat şi membrii Comisiei de Supervizare formată din Cardinalii Santos Abril y Castelló, Thomas Collins şi Jean-Louis Tauran, precum şi Pietro Parolin.
Privitor la ştirile şi întrebările care au circulat în presa ultimelor zile, pr. Federico Lombardi, director al biroului de presă al Sfântului Scaun, a declarat: „IOR este într-o perioadă de tranziţie normală şi calmă. Contribuţia adusă de Ernst von Freyberg continuă să fie apreciată şi mult preţuită, iar clarificări ulterioare sunt posibile săptămâna viitoare, după întâlnirea Consiliului Economic.” S-a oferit apoi o scurtă explicaţie privind agenda următoarei întâlniri a Consiliului Economic, care se va concentra pe statute şi pe programul viitor, Prefectura pentru Afacerile Economice urmând să comunice bugetul pentru 2013 şi bugetul provizoriu pentru 2014. În fine, a fost anunţată o conferinţă de presă majoră săptămâna viitoare, inclusiv pe tema Băncii Vaticanului, legată de sfera de competenţă a Consiliului Cardinalilor şi a Secretariatului Economic. Consiliul Cardinalilor îşi continuă întâlnirile, luând din nou în considerare şi dezvoltând sistematic reflecţiile deja formulate în prima rundă de studiu legat de organismele Curiei Romane.
