Papa Francisc: Ieşiţi din labirint, aspiraţi la fericire
06.07.2014, Molise (Catholica) - Papa Francisc a ajuns la Sanctuarul Fecioarei Îndurerate de la Castelpetroso puţin după 3PM, pentru a-i întâlni pe tinerii din Dieceza de Abruzzo şi Molise. S-a rugat în Sanctuar pentru o perioadă, după care s-a adresat miilor de tineri prezenţi, cărora le-a mulţumit pentru entuziasmul contagios şi pentru atmosfera festivă pe care au creat-o. „Fiţi deschişi la speranţă şi doritori de plinătate, doritori să daţi semnificaţie viitorului vostru, întregii voastre vieţi, să întrevedeţi drumul potrivit pentru fiecare dintre voi şi să alegeţi calea care să vă aducă seninătate şi realizare umană.”
„Pe de o parte, sunteţi în căutarea a ceea ce contează cu adevărat, care rămâne stabil în timp şi este definitiv, sunteţi în căutarea de răspunsuri care să lumineze mintea voastră şi să încălzească inima voastră nu numai pentru spaţiul unei dimineţi sau pentru o scurtă bucată de drum, ci pentru totdeauna. Lumina în inimă pentru totdeauna, lumina în minte pentru totdeauna, inima încălzită pentru totdeauna, definitivă. Pe de altă parte, simţiţi teama puternică de a greşi – este adevărat, cel care merge poate greşi -, simţiţi frica de a vă implica prea mult în lucruri – aţi simţit aceasta, de atâtea ori -, tentaţia de a lăsa mereu deschisă o cale mică de fugă, care atunci când e nevoie să poată deschidă mereu noi scenarii şi posibilităţi. Eu merg în această direcţie, aleg această direcţie, dar las deschisă această uşă: dacă nu îmi place, mă întorc şi plec. Acest caracter provizoriu nu face bine; nu face bine pentru îţi face mintea întunecată şi inima rece.”
Pontiful a explicat apoi că „societatea contemporană şi modelele sale culturale prevalente – de exemplu ‘cultura provizoriului’ – nu oferă un climat favorabil formării de alegeri de viaţă stabile cu legături solide, construite mai degrabă pe o stâncă de iubire, de responsabilitate, decât pe nisipul emoţiei de moment. Aspiraţia la autonomia individuală este dusă până la punctul de a pune mereu totul în discuţie şi de a frânge cu uşurinţă relativă alegeri importante şi îndelung cântărite, parcursuri de viaţă întreprinse liber cu angajare şi dăruire. Aceasta alimentează superficialitatea în asumarea responsabilităţilor, deoarece în adâncul sufletelor ele riscă să fie considerate drept ceva de care oricum ne putem elibera. Astăzi aleg aceasta, mâine aleg cealaltă… cum bate vântul merg şi eu; sau când se termină entuziasmul meu, voinţa mea, încep un alt drum… Şi astfel se face această ‘plimbare’ prin viaţă, proprie labirintului. […] Căutaţi firul pentru a ieşi din labirint; căutaţi firul: nu se poate consuma viaţa plimbându-vă.”
Le-a explicat apoi tinerilor că „inima fiinţei umane aspiră la lucruri mari, la valori importante, la prietenii profunde, la legături care se întăresc în încercările vieţii în loc să se frângă. Fiinţa umană aspiră să iubească şi să fie iubită. Aceasta este aspiraţia noastră cea mai profundă: a iubi şi a fi iubit; şi asta, definitiv. […] Nu lăsaţi să vi se fure dorinţa de a construi în viaţa voastră lucruri mari şi solide! Aceasta e ceea ce vă duce înainte. Nu vă mulţumiţi cu obiective mici! Aspiraţi la fericire, să aveţi curajul, curajul de a ieşi din voi înşivă, de a juca în plinătate viitorul vostru împreună cu Isus. Singuri nu reuşim. În faţa presiunii evenimentelor şi modelor, singuri niciodată nu vom reuşi să găsim calea corectă, şi chiar dacă am găsi-o, nu am avea forţa suficientă pentru a persevera, pentru a înfrunta urcuşurile şi obstacolele neprevăzute. Şi aici intră invitaţia Domnului Isus: ‘Dacă vrei… urmează-mă’. Ne invită pentru a ne însoţi pe drum, nu pentru a ne exploata, nu pentru a ne face sclavi, ci pentru a ne face liberi.”
Isus „iubeşte definitiv, ne-a ales definitiv, s-a dăruit definitiv fiecăruia dintre noi”, a subliniat Sfântul Părinte, după care a amintit o idee dragă lui: „Dumnezeu nu oboseşte să ierte. Acest lucru este adevărat! Este atât de mare iubirea încât este mereu aproape de noi. Noi suntem cei care încetăm să cerem iertare, dar El iartă mereu, de fiecare dată când îi cerem aceasta. El iartă definitiv, şterge şi uită păcatul nostru dacă ne adresăm Lui cu umilinţă şi încredere. El ne ajută să nu ne descurajăm în dificultăţi, să nu le considerăm insurmontabile; şi atunci, încrezându-ne în El, veţi arunca din nou năvoadele pentru o pescuire surprinzătoare şi îmbelşugată, veţi avea curaj şi speranţă şi în înfruntarea dificultăţilor care derivă din efectele crizei economice. Curajul şi speranţa sunt calităţile tuturor, dar îndeosebi se potrivesc tinerilor: curaj şi speranţă. Viitorul este desigur în mâinile lui Dumnezeu, mâinile unui Tată purtător de grijă.”
Pontiful a încheiat spunând că Bazilica Fecioarei Îndurerate a fost construită pe locul unde două fete au văzut-o pe Preasfânta Maria pe când lucrau pe câmp. „Maria este Mama lui Dumnezeu, mama noastră şi mama Bisericii. Atâţia bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni s-au adresat ei pentru a-i spune mulţumesc şi a implora un har. Maria ne duce la Isus şi Isus ne dă pacea. Să recurgem la ea încrezători în ajutorul ei, cu curaj şi speranţă. Domnul să binecuvânteze pe fiecare dintre voi, pe calea voastră, pe drumul vostru de curaj, de speranţă şi de solidaritate.”
