Papa Francisc către prizonieri: Toţi greşim în viaţă
06.07.2014, Vatican (Catholica) - După ce s-a despărţit de tinerii strânşi la Castelpetroso, Papa Francisc a mers cu maşina la penitenciarul din Isernia, într-o deplasare de o jumătate de oră, pentru a-i vedea pe deţinuţii de aici. Întâlnirea a avut loc în curtea închisorii, iar în discursul său către prizonieri, Sfântul Părinte a insistat pe nevoia de reinserare socială. „A parcurge drumul de reinserare, pe care toţi trebuie să îl parcurgem. Toţi. Toţi facem greşeli în viaţă. Şi toţi trebuie să cerem iertare pentru aceste greşeli şi să parcurgem un drum de reinserare, pentru a nu mai face greşeli. Unii parcurg acest drum în casa lor, în meseria lor; alţii, ca voi, într-un penitenciar. Dar toţi, toţi… Cine spune că nu are nevoie să parcurgă un drum de reinserare este un mincinos!”
„Toţi greşim în viaţă şi toţi suntem păcătoşi. Şi când mergem să îi cerem iertare Domnului pentru păcatele noastre, pentru greşelile noastre, El ne iartă mereu, niciodată nu încetează să ne ierte. Ne spune: ‘Întoarce-te de pe acest drum, pentru că nu îţi va face bine să mergi pe drumul acesta’. Şi ne ajută. Şi aceasta este reinserarea, drumul pe care toţi trebuie să îl parcurgem. Important este să nu stăm pe loc. Toţi ştim că atunci când apa stă pe loc se împuţeşte. Există o vorbă în spaniolă care spune: ‘Apa stătută este prima care se strică’. A nu sta pe loc. Trebuie să mergem, să facem un pas în fiecare zi, cu ajutorul Domnului. Dumnezeu este Tată, este milostivire, ne iubeşte mereu.”
Sfântul Părinte a spus apoi că unii dintre deţinuţi simt că parcurg un drum al pedepsei, marcat „numai de suferinţă”. Şi a explicat: „Este adevărat, este adevărat, se suferă. Aşa cum a spus colegul vostru, aici se suferă. Se suferă înăuntru şi se suferă şi în afară, când unul vede că propria conştiinţă nu este curată, este murdară, şi vrea să o schimbe. Acea suferinţă care purifică, acel foc care purifică aurul, este o suferinţă cu speranţă. Atunci când Domnul ne iartă nu spune: ‘Eu te iert, descurcă-te!’ Nu, El ne iartă, ne ia de mână şi ne ajută să mergem înainte pe acest drum de reinserare, în propria viaţă personală şi chiar în viaţa socială. Acest lucru îl face cu noi toţi. […] Şi aceasta se numeşte speranţă! Şi cu această speranţă, cu această încredere se poate merge zi de zi. Şi cu această iubire fidelă, care ne însoţeşte, speranţă nu dezamăgeşte cu adevărat.”
„Vă mulţumesc pentru primire”, a spus Papa Francisc la final. „Şi eu aş vrea… îmi vine acum să spun, pentru că mereu simt asta, şi atunci când la fiecare 15 zile telefonez la o închisoare din Buenos Aires, unde sunt tineri şi vorbim puţin la telefon. Vă fac o destăinuire. Când eu mă întâlnesc cu unul dintre voi, care este într-un penitenciar, care merge spre reinserare, dar care este închis, cu sinceritate îmi pun această întrebare: de ce el şi nu eu? Aşa simt. Este un mister. Dar pornind de la acest sentiment, de la această simţire eu vă însoţesc. Putem s-o rugăm împreună pe Sfânta Fecioară Maria, Mama noastră, pentru ca să ne ajute, să ne însoţească. Este Mamă.” Şi au recitat apoi Bucură-te Marie.
