Campus pentru copii în parohia Sfântul Anton de Padova din Iaşi
29.07.2014, Iaşi (Catholica) - În săptămâna 20-27 iulie 2014, având tema „Cristos prezent în toate colţurile şi continentele lumii”, s-a desfăşurat campusul copiilor din parohia Sfântul Anton de Padova din Iaşi, atât în Iaşi, cât şi în oraşul montan Slănic Moldova. La campusul propus şi animat de tinerii animatori din Acţiunea Catolică au participat 70 de copii, îndrumaţi de 20 de animatori în frunte cu pr. vicar Ovidiu-Ciprian Solomon. Pe parcursul acestor zile, copiii au făcut o călătorie imaginară pe cele cinci continente şi, prin intermediul scenetelor pregătite de animatori, au descoperit în fiecare zi câte un dar al Duhului Sfânt: darul înţelepciunii, al sfatului, al evlaviei, al tăriei şi al înţelegerii, ajutaţi fiind şi de catehezele pregătite pentru a aprofunda mai bine darul fiecărei zile, citim pe situl Ercis.ro.
Campusul a început cu Sfânta Liturghie a copiilor de duminică, 20 iulie, celebrată de pr. Solomon La această Liturghie au cerut cu toţii ajutorul lui Dumnezeu pentru a avea parte de binecuvântarea Sa şi astfel să se poată bucura împreună de un campus reuşit de care să îşi amintească cu drag şi care să lase urme de neşters, folositoare, în viaţa lor de creştini. Toţi copiii au fost împărţiţi pe grupe şi au ascultat pentru prima dată noul imn al campusului şi al parohiei. Luni, dis-de-dimineaţă, a început prima zi de campus în care au cântat imnul, au învăţat bansuri noi şi, nu în ultimul rând, copiii au descoperit în urma scenetei şi a catehezei că darul înţelepciunii este cel care ne ajută să discernem între bine şi rău, luând astfel deciziile potrivite, în conformitate cu legea lui Dumnezeu. Ziua s-a terminat în compania lui Isus, la Sfânta Liturghie.
Zilele de marţi, miercuri, joi şi vineri le-au petrecut în Slănic Moldova, unde, în ciuda vremii capricioase, au reuşit să îşi desfăşoare programul: au dansat, au cântat, au vizionat scenete, au participat la cateheze, s-au distrat în parc şi în ultima seară au petrecut din jurul focului de tabără. Fiecare zi a fost încununată cu participarea activă la Sfânta Liturghie. Vineri după-amiază, după ce i-au mulţumit pr. Petrică Dăncuţ pentru găzduire, disponibilitatea de a-i primi şi de a trece cu vederea micile lor stângăcii, au pornit spre Iaşi unde a continuat campusul. Sâmbătă au participat la cateheza axată pe darul înţelegerii, care i-a ajutat să conştientizeze misterul existenţei lui Dumnezeu şi, de asemenea, să îi accepte pe cei din jur, comunicând prin limbajul inimii. A doua parte a zilei a fost dedicată pregătirii momentelor artistice pe care copiii le-au prezentat duminică în faţa părinţilor, la spectacolul ce a urmat după Liturghie.
Aşadar, duminică s-a încheiat săptămâna de campus cu Sfânta Liturghie, la care participanţii i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru darurile primite în aceste zile. S-au rugat şi pentru toţi cei care au ajutat la buna desfăşurare a activităţilor, le-au gătit pe parcursul zilelor petrecute la Slănic, dar şi pentru cei care au contribuit din punct de vedere financiar. Părinţii au avut apoi parte de o surpriză, un spectacol pregătit de fiecare dintre cele cinci grupe pe parcursul zilelor de campus: Europa, Africa, America, Asia si Australia.
