Campusul „Tinereţe în credinţă” organizat de parohia Sf. Nicolae din Bacău
29.07.2014, Iaşi (Catholica) - În perioada 22-25 iulie 2014, parohia Sfântul Nicolae din Bacău a organizat campusul pentru tineri „Tinereţe în credinţă”, la Poiana Micului, jud. Suceava. Au participat 45 de tineri implicaţi în activităţile parohiei, alături de pr. Lucian Adam, responsabil cu pastoraţia tinerilor. Marţi, 22 iulie, la 8.30, participanţii au pornit spre Gura Humorului, primind la plecare binecuvântarea pr. decan Isidor Dâscă. Au vizitat biserica romano-catolică Trupul şi Sângele Domnului din Gherăeşti, unde au fost întâmpinaţi de pr. Daniel Ghitiu, fost vicar al parohiei Sfântul Nicolae din Bacău. Apoi şi-au continuat drumul vizitând Mănăstirea Voroneţ, Mănăstirea Humor şi Basilica minor de la Cacica. Seara au ajuns în Poiana Micului, unde am participat la Sfânta Liturghie în limba poloneză, în biserica Sfântul Ioan Paul al II-lea, aflăm de pe Ercis.ro.
A doua zi au plecat într-o mică drumeţie la Pleşa, sat locuit exclusiv de polonezi, unde au fost primiţi cu bucurie de pr. paroh Andrei Staszkovian şi de întreaga comunitate. Seara au participat la Sfânta Liturghie, celebrată de pr. Lucian, iar mai apoi s-au îndreptat spre pensiunea din Poiana Micului. Joi, dis-de-dimineaţă, au luat micul dejun şi s-au echipat de drumeţie, pe Rarău, până la Pietrele Doamnei. Întorşi în Poiana Micului, s-au odihnit şi s-au pregătit pentru Sfânta Liturghie şi, mai apoi, pentru programul recreativ. În ultima zi, şi-au luat la revedere de la comunitatea din Poiana Micului cu promisiunea de a se întoarce cât de curând. Pe drum participanţii s-au oprit la un complex de agrement, bucurându-se câteva ceasuri de soare şi de frumuseţea peisajului.
