Detalii despre apropiata vizită a Papei în Albania
15.09.2014, Vatican (Catholica) - La o conferinţă de presă de astăzi, directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, pr. Federico Lombardi, a anunţat detalii privind prima vizită apostolică a Papei Francisc în Europa. Această vizită va fi pe 21 septembrie, în Albania, a patra călătorie apostolică, dar prima pe bătrânul continent, evident considerând teritoriul din afara Italiei.
Pr. Lombardi a spus că unul dintre principalele motive ale vizitei Papei este de a-i cinsti pe martirii credinţei care au trăit în Albania şi au căzut victime ateismului comunist. Albania, a spus el, a fost considerat oficial primul stat ateu, în care ateismul a fost oficial înscris în constituţie. Papa Francisc, la întoarcerea din Coreea, mai evidenţia un motiv pentru vizită: dorinţa de a încuraja convieţuirea interreligioasă. Albania, singura ţară majoritar musulmană din Europa, ar putea oferi un mesaj de convieţuire între diferitele confesiuni şi religii din alte ţări şi părţi ale lumii.
La întâlnirea cu jurnaliştii pr. Lombardi a subliniat două figuri importante pentru călătorie. Papa Ioan Paul al II-lea a fost primul Papă care a călătorit în Albania – se întâmpla în 1993. În timpul călătoriei sale „practic a restabilit ierarhia catolică” în ţară prin consacrarea a patru Episcopi în Catedrala din Scudari. Apoi a amintit de Fericita Tereza de Calcutta, una dintre cele mai importante personalităţi albaneze. Maica Tereza, beatificată de Papa Ioan Paul al II-lea, a fost prezentă la vizita acestuia din 1993. „În Albania”, a explicat pr. Lombardi, „Maica Tereza este eroină naţională, precum şi o figură de extraordinară de sfinţenie creştină.”
Sfântul Părinte va fi în Albania doar pentru o zi, iar agenda sa este foarte bogată. După întâlnirea cu preşedintele şi cu alte autorităţi civile, la sosire, va prezida o Liturghie solemnă în Piaţa Maica Tereza din inima Tiranei. Papa Francisc se va întâlni apoi cu Episcopii naţiunii înainte de a merge la Universitatea Catolică din Tirana pentru o întâlnire cu liderii diferitelor confesiuni creştine şi comunităţi religioase din Albania. Papa va merge după aceasta la Catedrala din Tirana, unde va celebra Vesperele cu preoţii, persoanele consacrate, seminariştii şi membrilor mişcărilor laice. Ziua se va încheia cu o vizită la copiii de la Centrul Betania, alături de diferite persoane de la alte centre caritabile din Albania.
