Papa Francisc: Biserica trebuie să fie un semn al apropierii milostivirii lui Dumnezeu
21.09.2014, Vatican (Catholica) - Participanţii la întâlnirea internaţională „Proiectul pastoral din Evangelii gaudium”, organizată de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări şi prezidată de Arhiepiscopul Rino Fisichella, au fost primiţi în audienţă vineri, 19 septembrie 2014, de Papa Francisc, în Aula Paul al VI-lea din Vatican. În discursul său, Sfântul Părinte a vorbit despre urgenţa misiunii evanghelizatoare în timpurile noastre, prezentând ca un exemplu pasajul din Evanghelia după Matei, în care Isus simte compasiune faţă de mulţimea care îl urmează, istovită şi părăsită, ca o turmă fără păstor.
„Câte persoane, în atâtea periferii existenţiale din zilele noastre, sunt ‘istovite şi părăsite’ şi aşteaptă Biserica, ne aşteaptă pe noi! Cum putem ajunge la ele? Cum să împărtăşim cu ele experienţa credinţei, iubirea lui Dumnezeu, întâlnirea cu Isus? Aceasta este responsabilitatea comunităţilor noastre şi a pastoraţiei noastre. Papa nu are misiunea de ‘a oferi o analiză detaliată şi completă cu privire la realitatea contemporană’ (Evangelii gaudium, 51), ci invită toată Biserica să primească semnele timpurilor pe care Domnul ni le oferă fără încetare… Aceste semne, aşa cum spune Gaudium et spes, trebuie să fie recitite în lumina Evangheliei (cf. nr. 4 şi 44): acesta este ‘timpul potrivit’, este momentul angajării concrete, este contextul în care suntem chemaţi să lucrăm pentru a face să crească Împărăţia lui Dumnezeu.”
„Câtă sărăcie şi singurătate vedem în lumea de astăzi! Câte persoane trăiesc în mare suferinţă şi cer Bisericii să fie semn al aproprierii, al bunătăţii, al solidarităţii şi al milostivirii Domnului… cei care sunt angajaţi în diferitele domenii ale pastoraţiei sunt chemaţi să recunoască şi să citească aceste semne ale timpurilor pentru a da un răspuns înţelept şi generos. În faţa atâtor exigenţe pastorale, în faţa atâtor cereri ale bărbaţilor şi femeilor, riscăm să ne înspăimântăm şi să ne concentrăm asupra noastră înşine în atitudine de frică şi apărare… Am spus câteva ori că Biserica mi se pare un spital de campanie: mulţi oameni răniţi care cer de la noi… ceea ce îi cereau lui Isus: apropiere.”
Pontiful a citat şi parabola în care Isus vorbeşte despre un stăpân al unei vii, care, având nevoie de lucrători, iese în piaţă în diferite momente ale zilei pentru a-i angaja. „Nu a ieşit o singură dată. În parabolă, Isus spune că a ieşit de cel puţin cinci ori: în zori, la nouă, la amiază, la trei şi la cinci după-amiază – avem încă timp să vină la noi!… Gândiţi-vă la cei de la ultima oră: nimeni nu-i chemase; cine ştie cum puteau să se simtă, pentru că la sfârşitul zilei n-ar fi dus acasă nimic pentru a-i hrăni pe copiii lor. Iată, cei care sunt responsabili ai pastoraţiei pot găsi un exemplu frumos în această parabolă. A ieşi la diferite ore ale zilei pentru a merge să-i întâlnească pe cei care sunt în căutarea Domnului. A ajunge la cei mai slabi şi la cei mai necăjiţi, pentru a le da sprijinul de a simţi utili în via Domnului, fie chiar şi numai pentru o oră.”
Sfântul Părinte a avertizat: „Uneori se pare că suntem mai preocupaţi mai degrabă să înmulţim activităţile decât să fim atenţi la persoane şi la întâlnirea lor cu Dumnezeu. O pastoraţie care nu are această atenţie devine încet-încet sterilă. Să nu uităm să facem ca Isus cu discipolii Săi: după ce aceştia au mers prin sate ca să ducă vestea Evangheliei, s-au întors mulţumiţi pentru succesele lor; însă Isus îi ia deoparte, într-un loc singuratic pentru a sta puţin împreună cu ei. O pastoraţie fără rugăciune şi contemplaţie nu va putea niciodată să ajungă la inima persoanelor. Se va opri la suprafaţă, fără a permite ca sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu să poată încolţi, răsări, creşte şi aduce rod.”
În cele din urmă, Papa i-a sfătuit pe cei prezenţi să analizeze două calităţi importante: răbdarea şi perseverenţa. „Nu avem ‘bagheta magică’ pentru toate, dar avem încrederea în Domnul care ne însoţeşte şi nu ne abandonează niciodată. Oricum, să nu uităm că ajutorul ne este dat, în primul rând, chiar de cei de care ne apropiem şi pe care-i susţinem. Să facem binele, fără să ne aşteptăm la răsplată. Să semănăm şi să dăm mărturie. Mărturia este începutul unei evanghelizări care atinge inima şi o transformă. Cuvintele fără mărturie nu merg, nu sunt de folos! Mărturia este cea care aduce şi dă validitate cuvântului. Mulţumesc pentru angajarea voastră! Vă binecuvântez şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine, pentru că eu trebuie să vorbesc mult şi să dau şi eu un pic de mărturie creştină!”
