Cardinalul Kasper: Să spunem din nou tinerilor adevărul căsătoriei
03.10.2014, Roma (Catholica) - Problema accesului la Euharistie a divorţaţilor recăsătoriţi este importantă, dar este o „nebunie” a reduce apropiatul Sinod despre familie la o discuţie despre această temă. Şi oricum la sfârşitul drumului sinodal şi cu privire la această temă se va ajunge la un amplu consens. Astfel susţine Cardinalul Walter Kasper, părinte sinodal şi raportor unic la Consistoriul despre familie din februarie, în acest interviu acordat ieri ziarului Avvenire, apărut pe Ercis.ro în traducerea pr. Mihai Pătraşcu.
– Eminenţă, discuţia despre apropiatul Sinod pare focalizată numai pe chestiunea accesului la Sacramente a divorţaţilor recăsătoriţi…
– Nu îmi place această focalizare. Tema Sinodului sunt provocările pastorale ale familiei. Şi aceea a divorţaţilor recăsătoriţi este una dintre acestea. Dar nu este desigur unica şi trebuie încadrată într-un cadru mai amplu. Ce anume este familia, aceasta este principala problemă. De fapt, astăzi există multe concepţii de familie care nu corespund viziunii creştine. Apoi există provocările legate de imigraţie, de persecuţii, de mizerie şi de sărăcie.
– Nu vă simţiţi în parte responsabil de această focalizare pentru intervenţia Dvs la Consistoriu?
– Discursul meu era structurat în cinci capitole şi numai ultimul era dedicat temei (împărtăşirii divorţaţilor recăsătoriţi). Şi am făcut aceasta punând întrebări, nu afirmând teze. Eu l-am întrebat pe Papa dacă pot să pun acele întrebări şi el m-a încurajat să fac aşa, altminteri nu le-aş fi pronunţat. Această problemă este foarte simţită mai ales în lumea occidentală, dar în mod clar nu era singura semnalată în discursul meu.
– Şi totuşi a monopolizat atenţia mediatică şi chiar dezbaterea eclezială…
– Este adevărat, şi mi-a părut rău.
– Alte teme care au avut amplu ecou mediatic cu privire la Sinod sunt cele referitoare la procesele de nulitatea matrimonială şi chestiunea unirilor homosexuale. Ce părere aveţi în această privinţă?
– Este desigur important a face, acolo unde este posibilă, mai vioaie cauzele matrimoniale. Dar nu se poate pretinde să se rezolve totul în acel mod. Nu are sens a declara că nu a existat niciodată, de exemplu, o căsătorie care a durat zece ani şi în care s-au născut copii. Apoi unirile homosexuale nu sunt echivalabile cu căsătoria. Dacă sunt trăit în mod stabil şi responsabil trebuie respectate, dar sunt o altă realitate faţă de familie.
– Unele comunităţi protestante, chiar şi în Italia, au ajuns să dea o binecuvântare eclezială acestor relaţii. Consideraţi că este pentru Biserica Catolică o perspectivă care poate fi parcursă?
– Nu cred. Trebuie respectate dacă sunt trăite în mod responsabil după conştiinţa lor. Dar nu sunt o familie după planul lui Dumnezeu.
– Să ne întoarcem la chestiunea împărtăşaniei date divorţaţilor recăsătoriţi. Dar dacă la sfârşitul parcursului sinodal ar fi o deschidere cu privire la accesul la Euharistie, nu ar fi o ruptură cu magisteriul exprimat de Familiaris consortio?
– Magisteriul obligatoriu este cel care se referă la sacramentalitatea căsătoriei dintre creştini şi la indisolubilitatea sa. În schimb, în acest caz ar fi vorba despre o dezvoltare a disciplinei. Principiile nu pot să fie schimbate, dar aplicarea lor în situaţii concrete şi contingente, disciplina, poate fi schimbată. Această distincţie este foarte importantă. Nu există o dogmă cu privire la acest punct. Există o disciplină importantă, dar care în sine nu se poate considera imutabilă.
– Nu există riscul ca deschizând o breşă în această disciplină să poată fi un efect domino cu rupturi ulterioare?
– Mulţi au această teamă. Dar concep credinţa în mod ideologic, ca un castel de cărţi, astfel, dacă este schimbată una, totul se prăbuşeşte. Însă Biserica nu este o realitate statică şi există o dezvoltare în înţelegerea credinţei.
– Pe de altă parte în terenul catolic există şi unii care consideră că legătura matrimonială poate să înceteze nu numai prin moartea fizică a soţului ci şi prin „moartea morală” a căsătoriei însăşi…
– În discursul meu la Consistoriu nu am atins acest punct. Personal nu sunt de această opinie. Căsătoria sacramentală este indisolubilă, chiar cu excepţiile care derivă din Noul Testament. Mă gândesc la privilegiul paulin şi la cel petrin.
– Şi disciplina ortodoxă, care admite posibilitatea unei a doua sau a treia căsătorii deşi nu sacramentale, este într-un fel „importabilă” în Biserica catolică?
– Se poate studia această disciplină şi se poate învăţa ceva de la ea. Dar nu cred că poate să fie transferată ca atare în Biserica Catolică, şi pentru că în ea există elemente care derivă din dreptul imperial bizantin şi nu din Scripturi.
– Care sunt temele care Dvs speraţi să fie aprofundate în Sinod?
– Îndeosebi ar trebui să vorbim cum să îi ajutăm pe tineri să realizeze căsătoria trăită ca plan al lui Dumnezeu. Cum să ajutăm familiile să fie realmente biserici familiale. Cum să promovăm frumuseţea şi sfinţenia familiei.
– Eminenţă, o ultimă întrebare. Cu privire la Sinod şi chiar la alte chestiuni, capătă cu adevărat importanţă o opoziţie ecleziastică cu programul de a opune rezistenţă spiritului reformator al pontificatului?
– Se aude vorbind despre aceasta. Eu nu spun aceasta pentru că nu suntem un sistem totalitar. Există libertate şi Papa Francisc vrea o dezbatere deschisă. Fiecare are dreptul să exprime opinia sa fără ca să fie considerat un complotist. Am avut o situaţie asemănătoare înainte şi în timpul Conciliului Vatican II, când erau Episcopi şi Cardinali care aveau o linie diferită de cea a Papei Ioan al XXIII-lea şi a Papei Paul al VI-lea. Dar la sfârşit s-a ajuns mereu la un larg consens. Sunt convins că şi de data aceasta va fi aşa.
