Este nevoie de familie astăzi mai mult ca niciodată
07.10.2014, Vatican (Catholica) - Familia nu este un model depăşit, iar catolicii trebuie să o apere de păcatele ce distrug familia tradiţională, a susţinut luni raportorul general al Sinodului Episcopilor. Cardinalul Peter Erdo de Esztergom-Budapesta a prezentat documentul de 14 pagini numit „relatio ante disceptationem” (raport înaintea discuţiilor) în cadrul unei conferinţe de presă.
Relatio porneşte de la răspunsurile primite la chestionarul preliminar transmis Conferinţelor Episcopale la începutul acestui an, precum şi de la texte primite de la părinţii sinodali. Documentul are patru părţi: Evanghelia familiei în contextul noii evanghelizări; Evanghelia familiei şi slujirea familiei; Situaţii pastorale dificile; Familia şi Evanghelia vieţii. Cardinalul Erdo a spus că „înnoirea metodologiei Sinodului constă în faptul că deja aranjăm textele post-discuţie în baza intervenţiilor scrise ale părinţilor sinodali, deşi trebuie să ţinem cont şi de ceea ce va reieşi din dezbateri”. A mai anunţat că, pentru prima oară, deliberările din Sinod se vor susţine în italiană, şi nu în latină.
Arhiepiscopul Bruno Forte de Chieti-Vasto, secretar general al Sinodului, a adăugat că „Sinodul s-a maturizat de-a lungul anilor”. „Sinodul devenise prea rigid, iar Papa Benedict al XVI-lea a dorit să introducă discuţiile libere, dincolo de intervenţiile pregătite”, a explicat el. „Aşa după cum cele mai importante teme ale Conciliului Vatican II au fost dezbătute în discuţiile dintre sesiuni, cele informale, mă aştept ca rezultatele cele mai importante ale Sinodului Episcopilor să vină din discuţiile libere, iar Papa Francisc a dorit să fie discuţii deschise.” Relatio citit de Cardinalul Erdo oferă unele dintre temele de discuţie din cele două săptămâni ale Sinodului Episcopilor.
Educaţia
Relatio subliniază că „astăzi familia se confruntă cu siguranţă cu numeroase dificultăţi, dar nu este un model depăşit, deoarece există semne larg răspândite ale unei dorinţe înnoite între tineri de a forma o familie”. Conform Cardinalului Erdo, „învăţătura fundamentală despre căsătorie pare să fie cunoscută suficient, dar aspecte specifice ale doctrinei şi ale magisteriului Bisericii despre căsătorie şi familie nu sunt întotdeauna suficient de bine cunoscute de către credincioşi”. Relatio subliniază în mod repetat nevoia unei educaţii mai comprehensive despre învăţătura catolică.
„Este în mod special util pentru Episcopi şi pentru comunităţile locale să fie oferite linii călăuzitoare clare, care să îi ajute pe cei ce trăiesc în situaţii dificile”, dat fiind că „este nerealist să ne aşteptăm ca ei înşişi să găsească soluţiile corecte, în conformitate cu adevărul Evangheliei”, se spune în document. Se face un apel către comunităţile locale să evite „improvizaţiile în pastoraţie, care sfârşesc prin a face să fie mai dificil de acceptat Evanghelia familiei”. Documentul subliniază şi că „cuplurile logodite trebuie să fie asistate pentru a ajunge la o înţelegere clară a ce înseamnă căsătoria în planul Creatorului, adică un legământ între persoane botezate care s-a bucurat dintotdeauna de demnitatea de Sacrament”.
Milostivirea nu respinge adevărul
Dat fiind că „tema milostivirii a reieşit mai proeminent ca o perspectivă importantă în proclamarea Evangheliei”, relatio subliniază că milostivirea nu respinge „adevărul şi nici nu îl relativizează, ci caută să îl interpreteze corect în ierarhia adevărurilor”. „În consecinţă, milostivirea nu anulează angajamentele care se nasc din cerinţele legăturii căsătoriei”, care „continuă să existe chiar dacă iubirea umană este slăbită sau a încetat să existe”, citim în relatio.
Divorţul, recăsătorirea, concubinajul şi căsătoriile civile
Relatio abordează şi situaţii dificile precum concubinajul, căsătoriile civile, divorţul şi recăsătorirea. Concubinajul şi căsătoriile civile reprezintă „o nouă dimensiune a asistenţei pastorale pentru familiile de astăzi”, iar Biserica „nu poate să nu profite de oportunitatea – chiar şi în situaţii care, la prima vedere, sunt departe de a satisface criteriile Evangheliei – de a-i aduce mai aproape pe oameni de o decizie conştientă, adevărată şi corectă privind relaţia lor”. Cât priveşte divorţaţii recăsătoriţi civil, relatio spune că „situaţia nu pune la îndoială cuvintele lui Cristos privind adevărul indisolubilităţii căsătoriei, nici nu susţine că acesta nu ar mai fi în vigoare”.
Cardinalul Erdo a subliniat că „divorţaţii recăsătoriţi civil sunt persoane ce aparţin Bisericii” şi „au dreptul să primească asistenţă pastorală de la păstorii lor”. „În consecinţă, în fiecare Biserică particulară este nevoie de cel puţin un preot corespunzător pregătit, care să ofere consiliere, gratuit, ca prim pas pentru părţile care doresc să lămurească validitatea căsătoriei lor.” Relatio mai notează faptul că „mulţi simt că procedura” de analizare a validităţii unei căsătorii „trebuie revizuită”, datorită „mentalităţii divorţului”. În acest scop, Papa Francisc a înfiinţat pe 27 august o comisie de studiere a reformei procesului de constatare a nulităţii căsătoriei.
Homosexualitatea
Relatio abordează şi tema homosexualităţii, subliniind că „există un consens larg că oamenii cu orientare homosexuală nu trebuie să fie discriminaţi”, dar în acelaşi timp „este clar că majoritatea botezaţilor – şi toate Conferinţele Episcopale – nu doresc ca aceste relaţii să fie echivalate cu căsătoria dintre un bărbat şi o femeie”. În acelaşi timp, documentul subliniază că nu există „un consens în marea majoritate a catolicilor privind ideologia teoriilor de gen”. „În schimb mulţi doresc să vadă o schimbare în rolurile tradiţionale din societate, care sunt condiţionate cultural, şi în discriminarea împotriva femeilor, care continuă să fie prezentă.”
Evanghelia vieţii
În partea finală, relatio subliniază importanţa Evangheliei vieţii. Se spune că „deschiderea faţă de viaţă nu este ceva neesenţial pentru iubirea conjugală” şi că „ideea deschiderii faţă de viaţă nu poate fi limitată la concepţie şi naştere, ci îşi găseşte plinătatea în creşterea copiilor”. Documentul mai subliniază că „primirea vieţii, asumarea responsabilităţii în procreaţie şi îngrijirea de care este nevoie sunt posibile doar dacă familia nu este văzută ca o unitate izolată, ci ca o parte activă într-o reţea de relaţii”.
În cele din urmă, „Biserica este chemată să proclame şi să dea mărturie despre demnitatea supremă a persoanei umane”, aşadar trebuie să se acorde o atenţie particulară „educaţiei la iubire şi sexualitate”. În acest scop, relatio arată nevoia repropunerii mesajului pozitiv din Humanae vitae, Enciclica Papei Paul al VI-lea despre reglementarea naşterilor. Dată în 1968, Enciclica a reafirmat învăţătura Bisericii cu privire la controlul artificial al naşterilor, şi a întâlnit nu arareori opoziţie. Humanae vitae „prezintă în principal aspectele pozitive ale moralităţii în viaţa conjugală orientată spre misiunea sa de iubire şi rodnicie”, se subliniază în relatio.
Repropunerea atractivităţii mesajului creştin despre căsătorie şi familie
Relatio concluzionează că „provocarea pentru acest Sinod este aceea de a încerca să repropună în lumea de astăzi atractivitatea mesajului creştin despre căsătorie şi familie”. Această misiune trebuie să fie îndeplinită „evidenţiind bucuria” dată de trăirea învăţăturilor creştine, şi în acelaşi timp „răspunzând, cu adevăr şi caritate, la numeroasele probleme care au astăzi un impact special asupra familiei”. Documentul pune accentul pe nevoia de a sublinia faptul că „adevărata libertate morală nu constă în a face ceea ce simţi sau a trăi doar după sentimentele tale, ci se realizează doar ajungând la adevăratul bine”.
