Sinod 2014: A şaptea sesiune generală
09.10.2014, Vatican (Catholica) - A şaptea sesiune generală a Sinodului, care a avut loc în această dimineaţă, a fost împărţită în două etape, prima constând într-o dezbatere generală asupra temei din după-amiaza anterioară, „Situaţii pastorale dificile (partea a II-a, capitolul 3). Situaţii în familie / Referitor la uniunile dintre persoane de acelaşi sex”, iar a doua privind tema următoare, „Provocările pastorale privind deschiderea către viaţă”.
În prima parte, Adunarea a continuat reflecţia pe tema accesului la Sacramentul Euharistiei al persoanelor divorţate şi recăsătorite civil. În primul rând s-a resubliniat natura indisolubilă a căsătoriei, fără compromisuri, bazată pe faptul că legătura sacramentală este o realitate obiectivă, lucrarea lui Cristos în Biserică. Această valoare trebuie apărată şi îngrijită printr-o adecvată şi bine gândită cateheză pre-matrimonială, astfel încât cuplurile logodite să fie deplin conştiente de caracterul sacramental al legăturii şi de natura ei vocaţională. Însoţirea pastorală a cuplurilor după căsătorie a fost de asemenea evidenţiată ca utilă.
În acelaşi timp s-a spus că este necesar să se analizeze fiecare caz în parte, situaţiile din viaţa reală, chiar şi cele care implică mari suferinţe, făcându-se distincţie de exemplu între cei care îşi părăsesc soţul/soţia şi cei care sunt părăsiţi. Problema există – şi aceasta s-a repetat de mai multe ori în Adunare – iar Biserica nu o neglijează. Pastoraţia nu trebuie să fie exclusivă, de genul „totul sau nimic”, ci trebuie să fie milostivă, pentru că misterul Bisericii este un mister de consolare. S-a amintit legat de divorţaţii recăsătoriţi că faptul de a nu avea acces la Euharistie nu înseamnă că nu sunt membri ai comunităţii ecleziale; dimpotrivă, trebuie să se ţină cont că există diferite responsabilităţi care pot fi exercitate. S-a subliniat şi nevoia simplificării şi urgentării procedurilor de declarare a nulităţii căsătoriei.
Legat de concubinaj, de practicarea lui în anumite regiuni, s-a arătat că acesta este adesea legat de factori economici şi sociali şi nu este o formă de refuzare a învăţăturilor Bisericii. Mai mult, adesea acestea şi alte tipuri de uniuni de facto sunt trăite cu păstrarea dorinţei de a duce o viaţă creştină, cerând de aceea o asistenţă pastorală potrivită. Similar, în timp ce s-a subliniat imposibilitatea recunoaşterii drept căsătorii a uniunilor între persoane de acelaşi sex, s-a vorbit despre nevoia tratării acestora cu respect şi fără discriminare. Atenţie a fost acordată şi căsătoriilor mixte, demonstrându-se că în ciuda dificultăţilor care pot să apară, este util să se privească şi posibilităţile de mărturie pe care le oferă privind armonia şi dialogul interreligios. Adunarea a revenit la tema limbajului, pentru ca Biserica să poată să implice credincioşi, necredincioşi şi toate persoanele de bunăvoinţă în identificarea de modele de viaţă de familie care promovează dezvoltarea deplină a persoanei umane şi bunăstarea societăţii. S-a sugerat că despre familie trebuie să se vorbească folosind o „gramatică a simplităţii”, care atinge inimile credincioşilor.
În a doua parte a sesiunii s-a discutat despre paternitatea responsabilă, subliniindu-se că darul vieţii şi virtutea castităţii sunt valori de bază ale căsătoriei creştine. Despre avort s-a spus că este o crimă. S-au menţionat şi numeroasele crize cu care se confruntă multe familii, de exemplu în contexte din Asia: infanticidul, violenţele cărora le cad victimă femeile, şi traficul de persoane umane. S-a subliniat nevoia evidenţierii conceptului de dreptate, între principalele virtuţi ale familiei. Dezbaterea s-a îndreptat apoi spre problema responsabilităţii părinţilor în educarea copiilor lor la credinţă: este o responsabilitate primordială, s-a spus, şi este important să i se acorde atenţia cuvenită. S-a spus şi că pastoraţia copiilor poate să creeze un punct de contact cu familiile care se găsesc în situaţii dificile.
În ceea ce îi priveşte pe copii s-a vorbit despre impactul negativ al contracepţiei asupra societăţii şi declinul ratei naşterilor care rezultă. S-a insistat că credincioşii catolici nu trebuie să rămână tăcuţi pe această temă, ci să ducă în schimb un mesaj de speranţă: copiii sunt importanţi, ei aduc viaţă şi bucurie părinţilor lor, şi întăresc credinţa şi practicile religioase. La final, atenţia s-a îndreptat spre rolul esenţial al laicilor în apostolatul familiei şi în evanghelizarea ei, precum şi al mişcărilor laice în însoţirea familiilor în dificultate.
