„Mişcările ecleziale şi rolul lor în Biserică” – conferinţă şi lansare de carte despre Mişcările ecleziale la Bucureşti
10.10.2014, Bucureşti (Catholica) - Sâmbătă, 4 octombrie, Aula Magna a Facultăţii de Teologie Romano-Catolică a Universităţii din Bucureşti a găzduit un eveniment cu semnificaţii majore pentru mişcările ecleziale din România. Este vorba de lansarea celor trei volume publicate de Consiliul Pontifical pentru Laici şi apărute în limba română la Editura Ruah a Comunităţii Magnificat din Reînnoirea Carismatică Catolică: „Mişcările ecleziale în grija pastorală a episcopilor” (trad. dr. Agneza Ţîmpu), „Mişcările în Biserică” (trad. pr. lect. dr. Victor-Emilian Dumitrescu) şi „Păstorii şi Mişcările ecleziale” (trad. dr. Agneza Ţîmpu).
Evenimentul, organizat de Comunitatea Magnificat din Reînnoirea Carismatică Catolică din România, în colaborare cu Nunţiatura Apostolică, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti şi Facultatea de Teologie Romano-Catolică, l-a avut ca invitat special pe Mons. Josef Clemens, secretarul Consiliului Pontifical pentru Laici şi delegatul Cardinalului Stanislaw Ryłko, preşedintele acestui Consiliu. Alături de acesta au mai participat ca invitaţi din Italia moderatorul general al Comunităţii Magnificat, Daniele Mezzetti, şi Francesca Acito, consacrată în cadrul aceleiaşi comunităţi, care lucrează ca secretară la Consiliul Pontifical pentru Laici.
Prima parte a zilei a fost dedicată întâlnirii Mons. Josef Clemens cu membrii Comunităţii Magnificat din România, la care au fost prezente toate fraternităţile din ţară: Bucureşti, Bacău, Râmnicu-Vâlcea, Popeşti-Leordeni şi Alba Iulia. După un moment de rugăciune de laudă carismatică, Mons. Clemens a ţinut prima conferinţă intitulată „Duhul Sfânt şi roadele sale în Comunitate. Câteva elemente fundamentale ale pneumatologiei Card. Joseph Ratzinger/Benedict al XVI-lea”, prima dintr-o serie de trei astfel de prelegeri pregătite pentru acest eveniment, toate centrate pe acţiunea Duhului Sfânt în Biserică.
A doua parte a zilei a fost dedicată evenimentului propriu-zis al lansării celor trei cărţi apărute la Editura Ruah, la care a participat un public numeros de circa 200 de persoane, laici şi consacraţi reprezentând toate mişcările ecleziale prezente în România. După invocarea Duhului Sfânt de către toţi cei prezenţi, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, a transmis invitaţilor şi tuturor participanţilor salutul IPS Ioan Robu, aflat la Roma pentru Sinodul Episcopilor, şi a definit întâlnirea ca „un eveniment istoric”, deoarece a fost prima astfel de întâlnire şi prezentare a mişcărilor ecleziale în România.
Prezentarea celor trei cărţi a fost precedată de cea de-a doua conferinţă a Mons. Josef Clemens dedicată persoanei şi lucrării Duhului Sfânt, intitulată „Mişcările ecleziale şi Noile comunităţi în gândirea Card. Joseph Ratzinger”, conferinţă prin care a oferit o reflecţie asupra acţiunii creatoare şi înnoitoare a Duhului, şi, în particular, asupra a trei daruri fundamentale ale acestuia: viaţă, libertate şi unitate. În cadrul conferinţei, Mons. Clemens a transmis celor prezenţi salutul şi binecuvântarea Papei emerit Benedict al XVI-lea, care a fost informat de acest eveniment. Cele trei cărţi au fost apoi prezentate pe rând de către Excelenţa Sa, PS dr. Cornel Damian, („Mişcările ecleziale în grija pastorală a episcopilor”), lect. dr. Marta Elise Andro, membră a Mişcării Focolarelor („Mişcările în Biserică”) şi pr. lect. dr. Victor-Emilian Dumitrescu din Comunitatea Magnificat („Păstorii şi Mişcările ecleziale”).
În continuarea programului, Mişcările ecleziale participante la eveniment au avut posibilitatea să se prezinte şi să îşi facă cunoscută istoria şi activitatea în România. S-au prezentat pe rând, prin reprezentanţii delegaţi de acestea, Mişcarea „Comunione e Liberazione” (prin Adrian Ungureanu), Mişcarea Focolarelor – Opera Preasfintei Maria (prin Rozalia Mincu), Comunitatea Sf. Egidiu (prin Cristina Antochi), Reînnoirea Carismatică Catolică (prin Ovidiu-Dacian Molnar) şi Mişcarea Eclezială Carmelitană (prin Aurelian Vîrgă). După acest moment de cunoaştere reciprocă a fost alocat un spaţiu pentru întrebări adresate Mons. Josef Clemens, întrebări care au vizat atât relaţia între diferitele mişcări, cât şi relaţia mişcărilor cu Biserica, în mod particular cu Bisericile locale.
Întregul eveniment s-a încheiat cu Sf. Liturghie celebrată în Catedrala Sf. Iosif şi prezidată de Mons. Josef Clemens, a cărui omilie, intitulată „Fiţi imitatorii mei!” (Fil 3,17), a reprezentat cea de-a treia şi ultima reflecţie a zilei. Cu acest prilej, subliniind că transmiterea cotidiană a credinţei este un fapt esenţialmente comunitar, Mons. Clemens a evocat îndemnul Papei Benedict al XVI-lea, de la memorabila vigilie a Rusaliilor din 2006, ca Mişcările ecleziale să devină „şcoala unei libertăţi autentice”, exprimându-şi speranţa că publicarea celor trei cărţi în limba română va deveni o mică, dar necesară contribuţie pe acest drum.
După încheierea evenimentului, Mons. Clemens a afirmat că îl va informa imediat pe Papa emerit Benedict al XVI-lea despre ceea ce a trăit în România, iar la două zile după eveniment şi-a exprimat surprinderea şi mulţumirea pentru organizarea acestui eveniment şi mai ales pentru mărturia de unitate şi colaborare între mişcările ecleziale şi noile comunităţi din România, trimiţând Comunităţii Magnificat o scrisoare oficială de mulţumire direct de la Vatican.



