Papa Francisc: Dumnezeu ne vorbeşte prin semnele timpurilor
13.10.2014, Vatican (Catholica) - Să nu rămânem închişi în schemele noastre, ci să ne deschidem la surprizele lui Dumnezeu şi la semnele timpurilor, este îndemnul Papei Francisc de la predica la Sfânta Liturghie celebrată luni, 13 octombrie 2014, dimineaţă, în Capela reşedinţei sale din Casa Sf. Marta. Referindu-se la cuvintele lui Isus, proclamate în Evanghelia zilei din ritul roman sau latin (Luca 11,29-32), Pontiful a subliniat că Isus îi consideră pe cărturari o „generaţie perfidă”. De aici, îndemnul său de a nu rămâne ataşaţi de propriile idei, ci de a merge înainte împreună cu Domnul spre noutatea Evangheliei, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican.
„Aceşti învăţaţi ai legii nu înţelegeau semnele timpurilor şi cereau un semn extraordinar, un semn pe care Isus l-a dat mai târziu. De ce nu înţelegeau? Mai întâi, pentru că erau închişi, erau închişi în sistemul lor, au sistematizat legea foarte bine, ca o capodoperă. Toţi evreii ştiau ce se putea face, ce nu se putea face, până unde se putea merge. Totul era cuprins în sistem. Şi aici se simţeau în siguranţă”. Cu toate acestea, ceea ce făcea Isus apărea în ochii lor un lucru ciudat: El mergea cu cei păcătoşi, mânca împreună cu vameşii. Au uitat că Dumnezeu este Dumnezeul surprizelor, cum arată, de exemplu, salvarea poporului ales din robia Egiptului.
„Nu înţelegeau că Dumnezeu este Dumnezeul surprizelor, că Dumnezeu este mereu nou. Nu se tăgăduieşte niciodată pe sine, nu spune că ceea ce a spus era greşit, ci ne ia mereu prin surprindere. Ei nu înţelegeau acest fapt şi se închideau în acel sistem pe care l-au făcut cu atâta bună voinţă, şi îi cereau lui Isus să facă un semn. Nu înţelegeau nenumăratele semne pe care le făcea Isus şi care arătau că timpul era matur. Închidere. În al doilea rând, ei au uitat că erau un popor pe cale. Pe cale! Şi când mergi pe cale, când unul este în mers, găseşti mereu lucruri noi, lucruri pe care înainte nu le cunoşteai.”
Drumul, însă, nu are o valoare absolută în sine, fiind vorba de drumul către „manifestarea definitivă a Domnului. Viaţa este un drum către plinătatea lui Isus Cristos, când va veni a doua oară”. Generaţiei care îi cerea un semn din cer, Isus i-a dat semnul profetului Iona, adică semnul învierii, al gloriei, un semn pe care, din cauza închiderii, ei nu erau capabili să-l înţeleagă. De aceea, în sinedriu, când Isus afirmă că este Fiul lui Dumnezeu, ei şi-au sfâşiat hainele, s-au scandalizat crezând că Isus a spus o blasfemie… Iată motivul pentru care Isus spune: ‘este o generaţie perfidă’. Ei n-au înţeles că Legea pe care o păstrau era o pedagogie către Isus Cristos. Şi dacă Legea nu mai conduce la Isus Cristos, nu ne apropie de Isus Cristos, atunci înseamnă că Legea a murit.”
„Acest fapt trebuie să ne dea de gândit: sunt eu ataşat de lucrurile mele, de ideile mele, sunt eu închis? Sau sunt deschis la Dumnezeul surprizelor? Sunt o persoană care stă pe loc sau una care merge înainte? Cred eu în Isus Cristos, în ceea ce a făcut – a murit şi a înviat – şi, la sfârşitul istoriei, cred că drumul merge înainte spre maturitate, spre arătarea slavei Domnului? Sunt capabil să înţeleg semnele timpurilor şi să fie credincios la glasul Domnului care se arată prin intermediul lor? Să ne punem aceste întrebări şi să-i cerem Domnului o inimă care să iubească Legea, pentru că Legea este a lui Dumnezeu, dar care să iubească şi surprizele lui Dumnezeu, o inimă care să ştie că această Lege nu este un scop în sine”.
