Papa Francisc va merge să vadă Giulgiul din Torino în iunie 2015
07.11.2014, Vatican (Catholica) - Papa Francisc şi-a planificat să meargă la Torino, Italia, în iunie 2015. Sfântul Părinte a făcut anunţul în timp ce îi saluta pe pelerinii italieni la audienţa generală de miercuri. „Sunt bucuros să anunţ că, cu voia lui Dumnezeu, pe 21 iunie voi merge într-un pelerinaj la Torino, pentru a venera Sfântul Giulgiu şi pentru a-l cinsti pe Sf. Ioan Bosco, la bicentenarul naşterii sale”, a spus Pontiful.
Arhiepiscopul Cesare Nosiglia de Torino şi Piero Fassino, primarul de Torino, au fost prezenţi în Piaţa San Pietro. În viitorul apropiat cei doi urmează să susţină o conferinţă de presă despre expunerea Giulgiului din Torino şi despre aniversarea a 200 de ani de la naşterea Sf. Ioan Bosco. În timp ce autenticitatea Giulgiului nu a fost nici confirmată şi nici negată de Vatican, devoţiunea faţă de imaginea intitulată Sfânta Faţă a lui Isus a fost aprobată de Papa Pius al XII-lea în 1958. Mai mulţi Papi au fost în Torino pentru a vedea pânza despre care se presupune că ar fi învelit trupul lui Isus Cristos în mormânt.
Papa Francisc a transmis un mesaj video anul trecut, cu ocazia expunerii Giulgiului în Catedrala din Torino, spunând cu acea ocazie: „Omul de pe Giulgiu ne invită să îl contemplăm pe Isus din Nazaret. Prin intermediul Sfântului Giulgiu, unicul şi supremul Cuvânt al lui Dumnezeu vine la noi: Iubirea devenită om, întrupată în istoria noastră; Iubirea milostivă a lui Dumnezeu care a luat asupra ei tot răul lumii pentru a ne elibera de puterea lui.”
