Papa Francisc: Să ne gândim cu speranţă la ospăţul care ne va fi oferit gratuit
27.11.2014, Vatican (Catholica) - Chiar şi în mijlocul dificultăţilor, creştinul nu cedează în faţa descurajării, a subliniat Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată joi, 27 noiembrie 2014, dimineaţă, în capela reşedinţei sale din Vatican, atrăgând atenţia asupra „corupţiei” şi a „distragerilor” care ne îndepărtează de întâlnirea cu Domnul. În predică, Pontiful a luat ca punct de plecare Babilonul şi Ierusalimul, două oraşe despre care relatează prima lectură, luată din cartea Apocalipsului Sfântului Apostol Ioan, şi fragmentul luat din Evanghelia după Sfântul Luca, capitolul 21, citim pe situl Radio Vatican.
Subliniind faptul că ambele lecturi atrag atenţia asupra sfârşitului acestei lumi, evidenţiind că vorbesc despre căderea celor „două oraşe care nu au dat ascultare Domnului şi s-au îndepărtat” de El, Papa a precizat că sfârşitul acestor două oraşe „se petrece din motive diferite”. Babilonul este „simbolul răului, al păcatului” şi „cade din cauza corupţiei”, deşi „se simţea ca fiind propria stăpân şi stăpânul lumii”. „Atunci când păcatul se acumulează se pierde capacitatea de a reacţiona şi începe stricăciunea”, a atras atenţia Sfântul Părinte, precizând că „acelaşi lucru se petrece şi cu persoanele corupte, care nu au forţa să reacţioneze”.
„Corupţia îţi dă o oarecare fericire, îţi dă putere şi te face să te simţi satisfăcut de tine: nu lasă spaţiu Domnului, convertirii. Oraşul corupt… Iar cuvântul ‘corupţie’ ne spune mult în prezent, nefiind vorba doar de corupţie economică, ci de o corupţie cuprinzând multe păcate diverse; o corupţie reprezentată de acel spirit păgân şi monden. Cea mai rea dintre corupţii este spiritul de mondenitate!” Această „cultură coruptă te face să te simţi ca în Paradis aici, „în stare de bine, de abundenţă”, însă „în interiorul unei culturi corupte se află o cultură putrezită”. Babilonul este un simbol pentru „orice societate, orice cultură, orice persoană departe de Dumnezeu, îndepărtată de iubirea faţă de aproapele, care sfârşeşte în putreziciune”.
Ierusalimul, a continuat Papa, „cade dintr-un alt motiv”. Ierusalimul este mireasa Domnului, dar nu-şi dă seama de vizitele Domnului, „făcându-l pe Domnul să plângă”. „Babilonul cade din cauza corupţiei; Ierusalimul este devastat din pricina neatenţiei faţă de Domnul care vine să o salveze. Nu simte necesitatea de a fi mântuit. Avea scrierile profeţilor, ale lui Moise şi acestea îi erau suficiente. Însă erau scrieri închise, care nu lăsau loc mântuirii: avea porţile închise înaintea Domnului! Domnul bătea la aceste porţi, dar nu exista disponibilitatea de a-l primi, de a-l asculta, de a se lăsa mântuit de El. Şi astfel [Ierusalimul] ajunge să fie devastat.”
Aceste două exemple „ne pot face să ne gândim la viaţa noastră”: suntem asemănători Babilonului, „corupt şi plin de autosuficienţă”, sau ne asemănăm cu „distratul” Ierusalim? Însă, a dorit să sublinieze Pontiful, „în aceste zile mesajul Bisericii nu se încheie cu distrugerea: în ambele texte există o promisiune de speranţă”. Isus ne îndeamnă să ne înălţăm capul, să nu ne lăsăm înspăimântaţi de păgâni. Aceştia „au timpul lor şi trebuie să-i suportăm cu răbdare, după cum Domnul a îndurat Pătimirea Sa”.
„Când ne gândim la sfârşit, în ciuda tuturor păcatelor noastre şi a întregii noastre istorii de viaţă, să ne gândim la ospăţul care ne va fi oferit în mod gratuit şi să ne înălţăm fruntea. Să nu ne descurajăm, ci să fim plini de speranţă. Însă realitatea este urâtă: există multe, multe popoare care suferă şi numeroase războaie, ură şi invidie, mondenitate spirituală şi multă corupţie. Da, este adevărat. Toate acestea vor cădea. Dar să-i cerem Domnului harul de a fi pregătiţi pentru banchetul care ne aşteaptă, cu fruntea mereu sus.”
