Îndatorirea urgentă a educaţiei

24.02.2008, Vatican (Catholica) - Este necesară regăsirea curajului de a-i educa pe tineri în spiritul unui just echilibru între libertate şi disciplină, într-un timp în care părinţii şi profesorii au pierdut sensul misiunii lor, afirmă Papa Benedict al XVI-lea. Pentru Ziua Şcolii Catolice a Diecezei de Roma, Papa a scris o Scrisoare despre îndatorirea urgentă a educaţiei, pe care a încredinţat-o public comunităţii diecezane sâmbătă, 23 februarie 2008, în cadrul unei audienţe în Piaţa Sfântul Petru. Au participat circa 50 de mii de credincioşi, reprezentând elevii şi profesorii de la şcolile catolice romane, conduşi de Cardinalul Camillo Ruini, Vicarul Sanctităţii Sale pentru Dieceza de Roma. Radio Vatican propune o sinteză a Scrisorii, subliniind acele reflecţii ale Papei care ating problematici actuale pentru toate societăţile europene.

Papa abordează în Scrisoare marea „urgenţă educativă” a timpurilor noastre. Educaţia nu a fost niciodată o îndatorire uşoară, dar astăzi, observă Pontiful, pare să fi devenit din ce în ce mai grea, după cum o ştiu bine părinţii şi toţi cei care au responsabilităţi educative directe, ale căror eforturi sunt prea adesea marcate de insuccese. Sfântul Părinte arată că în acest context, sunt acuzate noile generaţii, ca şi cum copiii care se nasc acum ar fi diferiţi de cei din trecut. Dar, se întreabă Papa, sunt oare adulţii de astăzi cei care nu ar mai fi capabili să educe? Este cu siguranţă puternică, atât în rândul părinţilor cât şi, în general, între educatori, ispita de a renunţa, şi chiar mai înainte de aceasta, riscul de a nu mai înţelege care este misiunea ce le este încredinţată. În realitate, continuă Scrisoarea, atmosfera răspândită, mentalitatea şi o anumită formă de cultură, pun la îndoială valoarea persoanei umane, a semnificaţiei înseşi a adevărului şi a binelui.

Toate aceste dificultăţi, însă, notează Papa Benedict al XVI-lea, nu sunt insurmontabile: sunt mai degrabă reversul medaliei acelui mare şi preţios dar care este libertatea noastră, cu responsabilitatea care pe bună dreptate o însoţeşte. Dar când sunt zdruncinate temeliile şi încep să lipsească certitudinile esenţiale, necesitatea acelor valori începe să se facă simţită în mod imperios: astfel, creşte astăzi cererea pentru o educaţie care să fie cu adevărat ca atare. O cer părinţii, adesea neliniştiţi pentru viitorul copiilor lor; o cer atâţia profesori, care trăiesc trista experienţă a degradării şcolilor lor; o cere societatea însăşi care vede puse la îndoială bazele înseşi ale coexistenţei; o cer, în adâncul lor, chiar copiii şi tinerii, care nu vor să fie lăsaţi singuri în faţa provocărilor vieţii.

O autentică educaţie, scrie mai departe Sfântul Părinte, are nevoie mai ales de acea apropiere şi de acea încredere care vin din iubire: orice educator adevărat ştie că pentru a educa trebuie să dăruiască ceva din sine şi că nu se poate mulţumi să dea unele noţiuni şi informaţii, lăsând de o parte marile întrebări privind adevărul, mai ales despre acel adevăr care poate fi călăuza vieţii. Şi suferinţa face parte din adevărul vieţii noastre, notează mai departe Papa. De aceea, încercând să-i ferim pe cei mai tineri de orice dificultate şi experienţă a suferinţei, riscăm să-i facem să crească, în ciuda bunelor noastre intenţii, ca persoane fragile şi cu o generozitate măruntă: capacitatea de a iubi corespunde, în realitate, la capacitatea de a suferi, şi de a suferi împreună.

Papa arată apoi punctul cel mai delicat al operei educative: a găsi un just echilibru între libertate şi disciplină. Fără reguli de comportament şi de viaţă, puse în practică zi de zi chiar şi în lucrurile mici, tinerii nu-şi formează caracterul şi nu sunt pregătiţi să înfrunte încercările care nu vor lipsi în viitor. Raportul educativ este însă, mai înainte de orice, întâlnirea a două libertăţi şi educaţia reuşită este formarea la o bună folosire a libertăţii. Papa Benedict al XVI-lea îndeamnă, aşadar, la a accepta riscul libertăţii, păstrând întotdeauna atenţia şi ajutorul pentru a-i corecta pe tineri, fără ca educatorii să-i urmeze în greşelile pe care ei le comit, prefăcându-se că nu văd, sau, mai rău, făcându-se părtaşi la erori, ca şi cum acestea ar fi noile frontiere ale progresului uman. Educaţia nu poate renunţa la respectul care face credibil exerciţiul autorităţii şi care se dobândeşte mai ales prin coerenţa propriei vieţi şi prin dăruirea personală.

Sursa: Radio Vatican

Video

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
.