Papa Francisc cere oprirea scandalului violenţelor fratricide din Ucraina
05.02.2015, Vatican (Catholica) - Numărul de morţi din Ucraina continuând să crească în contextul escaladării violenţei, Papa Francisc a numit războiul „un scandal” şi a îndemnat comunitatea internaţională „să facă orice efort” pentru pace. „Gândurile mele se îndreaptă din nou către iubitul popor ucrainean. Din păcate situaţia se înrăutăţeşte din cauza gravei opoziţii dintre partide”, le-a spus Pontiful celor prezenţi în Aula Paul al VI-lea din Vatican pentru audienţa sa generală din 4 februarie 2015. El s-a rugat pentru victimele violenţei crescânde, „multe dintre ele fiind civili”, precum şi pentru familiile lor, şi pentru ca „această oribilă violenţă fratricidă să înceteze cât mai curând posibil”.
Până la 16 civili au fost ucişi şi mai mulţi răniţi în urma unui bombardament în Donetsk, marţi, 3 februarie 2015, relatează BBC News. Cifrele ONU arată că până acum în Ucraina numărul de morţi depăşeşte 5.350 de persoane, plus alte peste 12.000 care au fost rănite de la izbucnirea conflictului în urmă cu peste un an. În februarie 2014, fostul preşedinte al Ucrainei a fost înlăturat de la putere după luni de proteste violente. În luna martie, peninsula estică a Ucrainei, Crimeea, a fost anexată de Rusia şi rebeli separatişti pro-ruşi au preluat de atunci controlul zonelor estice ale Ucrainei, în jurul oraşelor Donetsk şi Luhansk.
Persecuţiile la adresa catolicilor de ambele rituri, latin şi bizantin, au constituit de asemenea o îngrijorare crescândă datorită prezenţei în ţară a soldaţilor ruşi şi a separatiştilor pro-ruşi. În septembrie 2014, Nunţiul apostolic în Ucraina, Arhiepiscopul Thomas Gullikson, a exprimat îngrijorarea că expansiunea Rusiei în ţară a cauzat o puternică instabilitate şi ameninţă cu întoarcerea la fostele persecuţii politice. „Pericolul reprimării Bisericii Greco-Catolice există în orice parte a Ucrainei în care Rusia îşi poate stabili dominaţia sau îşi poate continua agresiunile, prin acte de terorism”.
„Nu există motiv să excludem posibilitatea unei alte reprimări în ansamblu a Bisericii Greco-Catolic Ucrainene, aşa cum s-a întâmplat în 1946 cu complicitatea fraţilor ortodocşi şi binecuvântarea Moscovei”. Biserica Greco-Catolic Ucraineană a fost aspru persecutată în ţară când aceasta era parte a Uniunii Sovietice. Până acum, mulţi clerici romano şi greco-catolici au fost forţaţi să părăsească Crimeea din cauza conflictului. Atât romano cât şi greco-catolicii întâmpină dificultăţi în privinţa înregistrării proprietăţilor eclesiale şi în asigurarea rezidenţei legale pentru clerul lor.
În discursul său de la audienţă, Papa Francisc şi-a reînnoit „apelul din inimă” pentru reluarea dialogului, „singura cale posibilă pentru refacerea păcii şi armoniei în acea ţară chinuită”. Pontiful a dezvăluit că ori de câte ori aude cuvintele „victorie” sau „înfrângere” cu privire la actualul conflict simte „o mare durere, o mare tristeţe”. „Mă gândesc la voi, fraţi şi surori din Ucraina, dar mă gândesc şi la faptul că acesta este un război între creştini! Toţi aţi primit acelaşi Botez! Vă luptaţi între creştini. Gândiţi-vă la aceasta. Este un scandal.”
Potrivit BBC, aproximativ 1,2 milioane de persoane şi-au părăsit locuinţele din aprilie 2014 încoace. Guvernul ucrainean a anunţat eforturi de mobilizare, care includ planul de a creşte în acest an până la 200.000 forţa lui armată, iar oficialităţile SUA au declarat că analizează opţiunea de a trimite arme de apărare şi alte ajutoare forţelor armate ucrainene. Papa Francisc şi-a încheiat audienţa încurajându-i pe toţi să se roage împreună pentru încheierea conflictului ucrainean, „deoarece rugăciunea este protestul nostru înaintea lui Dumnezeu în timpuri de război”.
