Papa Francisc: Un tată bun ştie să aştepte, să ierte, să corecteze cu fermitate
05.02.2015, Vatican (Catholica) - În cadrul audienţei generale de miercuri, 4 februarie 2015, desfăşurată în Aula Paul al VI-lea din Vatican, Papa Francisc a prezentat a doua parte a reflecţiei sale asupra figurii tatălui în familie. „Data trecută”, a amintit el, „am vorbit despre pericolul taţilor ‘absenţi’, astăzi doresc să privesc mai degrabă la aspectul pozitiv. Chiar şi Sf. Iosif a fost ispitit să o lase pe Maria, atunci când a descoperit că era însărcinată; dar a intervenit îngerul Domnului, care i-a dezvăluit planul lui Dumnezeu şi misiunea lui de tată purtător de grijă. Şi Iosif, om drept, ‘a luat-o la sine pe soţia lui’ (Matei 1,24) şi a devenit tatăl familiei din Nazaret”.
„Fiecare familie”, a adăugat Sfântul Părinte, „are nevoie de tată. Astăzi ne vom opri asupra valorii rolului lui, şi doresc să plec de la unele expresii care se găsesc în Cartea Proverbelor, cuvinte pe care un tată le adresează propriului fiu: ‘Fiul meu, dacă inima ta e plină de înţelepciune, şi inima mea se va bucura. Rărunchii mei vor tresări de bucurie când buzele tale vor grăi ceea ce este drept’ (Proverbe 23,15-16). Nu se poate exprima mai bine mândria şi emoţia unui tată care recunoaşte că a transmis fiului ceea ce contează cu adevărat în viaţă, adică o inimă înţeleaptă. Acest tată nu spune: ‘Sunt mândru de tine pentru că eşti la fel ca mine, pentru că repeţi ceea ce spun eu şi ceea ce fac eu’.”
Papa a continuat: „Îi spune un lucru mult mai important, pe care îl putem interpreta astfel: ‘Voi fi fericit ori de câte ori te voi vedea acţionând cu înţelepciune, şi voi fi emoţionat ori de câte ori te voi auzi vorbind cu corectitudine. Aceasta am dorit să ţi-o transmit, pentru ca să devină a ta: atitudinea de a simţi şi a acţiona, a vorbi şi a judeca cu înţelepciune şi corectitudine. Şi pentru ca să poţi fi aşa, te-am învăţat ceea ce nu ai ştiut, am corectat greşelile pe care nu le-ai văzut. Te-am făcut să simţi o afecţiune profundă şi totodată discretă, pe care poate nu ai înţeles-o pe deplin când erai tânăr şi nesigur. Ţi-am dat o mărturie de rigoare şi fermitate pe care poate nu ai înţeles-o atunci când ai fi dorit doar complicitate şi protecţie.”
„Un tată”, a afirmat Pontiful, „ştie bine cât de mult costă transmiterea acestei moşteniri: câtă apropiere, câtă blândeţe şi câtă fermitate. Dar ce mângâiere şi ce recompensă se primeşte atunci când fiii fac cinste acestei moşteniri! Este o bucurie care răscumpără orice trudă, care depăşeşte orice neînţelegere şi vindecă orice rană”. „Prima necesitate, aşadar, este tocmai aceasta: ca tatăl să fie prezent în familie. Să fie aproape de soţie, pentru a împărtăşi totul, bucurii şi dureri, oboseală şi speranţe. Şi să fie aproape de fii în creşterea lor: când se joacă şi când îşi fac datoriile, când sunt fără griji şi când sunt neliniştiţi, când vorbesc şi când sunt taciturni, când sunt îndrăzneţi şi când se tem, când fac un pas greşit şi când regăsesc calea dreaptă; tatăl prezent mereu.”
„Evanghelia ne vorbeşte despre exemplul Tatălui care este sus în ceruri – singurul, spune Isus, care poate fi numit cu adevărat ‘bun’ (cf. Marcu 10,18). Toţi cunoaştem acea extraordinară parabolă numită ‘a fiului risipitor’, sau mai bine spus ‘a tatălui milostiv’… Câtă demnitate şi câtă tandreţe în aşteptarea acelui tată care stă la poarta casei aşteptând ca fiul să se întoarcă! Taţii trebuie să fie răbdători. De multe ori nu este altceva de făcut decât a aştepta; a te ruga şi a aştepta cu răbdare, blândeţe, mărinimie, milostivire”.
„Un tată bun ştie să aştepte şi ştie să ierte, din adâncul inimii. Desigur, ştie şi să corecteze cu fermitate: nu este un tată slab, indulgent, sentimental. Tatăl ştie să corecteze fără să descurajeze şi să protejeze fără să se cruţe”. „Dacă există aşadar cineva care poate explica până la capăt rugăciunea ‘Tatăl nostru’, pe care ne-a învăţat Isus să o spunem, acesta este tocmai acela care trăieşte în mod direct paternitatea. Fără harul care vine de la Tatăl din ceruri, taţii îşi pierd curajul şi părăsesc ‘câmpul de luptă’.”
„Fiii au însă nevoie să găsească un tată care îi aşteaptă atunci când îşi revin din greşelile lor. Vor face orice pentru a nu recunoaşte acest lucru, pentru a nu lăsa să se vadă acest lucru, dar au nevoie de el; şi dacă nu îl găsesc se deschid în ei răni dificil de vindecat”. „Biserica, mama noastră”, a concluzionat Papa, „este implicată în a susţine cu toate forţele ei prezenţa bună şi generoasă a taţilor în familii, pentru că ei sunt pentru noile generaţii purtători de grijă şi mediatori de neînlocuit ai încrederii în bunătatea, în dreptatea şi în protecţia lui Dumnezeu, aşa ca Sf. Iosif”.
