Un grup de familii din Iaşi în vizită la persoanele consacrate
10.02.2015, Iaşi (Catholica) - Duminică, 8 februarie 2015, în contextul Anului Persoanelor Consacrate, un grup de familii din Iaşi, la iniţiativa Oficiului pentru Pastoraţia Familiei şi a Laicilor, dar şi a Oficiului pentru Viaţa Consacrată, a făcut o vizită surorilor din Congregatio Jesu, care activează pe lângă Centrul Diecezan Caritas. Acest grup de familii, provenind din diverse medii sociale din Iaşi, şi-a propus să redescopere puterea rugăciunii, dând valoare familiei pe care o doreşte Dumnezeu.
Într-una dintre primele duminici din lună, prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, protectoarea familiei, membrii acestor familii se roagă Rozariul împreună ca într-o mare familie creştină, aducând în faţa lui Dumnezeu toate greutăţile dar şi bucuriile pe care le-au primit din marea Sa bunătate. Pentru că anul 2015 este un an dedicat vieţii consacrate, membrii grupului au decis ca fiecare întâlnire să aibă loc la una dintre congregaţiile sau institutele călugăreşti din Iaşi. Oprindu-se pentru început la surorile din Congregatio Jesu, au recitat împreună Rozariul, apoi am urmărit filmul Casomai, un film italian pentru familii cu o încărcătură simbolică deosebit de utilă pentru toţi cei prezenţi. Filmul a redat foarte bine multe dintre situaţiile prin care trece un cuplu aspirant la o familie, dar şi viaţa de familie în general, aşa cum o au mulţi în zilele noastre, mai ales dacă uită de iubirea pe care şi-au jurat-o la altar.
La finalul filmului, surorile au împărtăşit din bucuria carismei lor, vorbindu-le familiilor despre drumul parcurs de fondatoare, dar şi de drumul surorilor în perioada premergătoare comunismului, ca şi despre suferinţele îndurate în perioada în care surorile au fost nevoite să lucreze ca „ziliere” la ferma de la Popeşti Leordeni, pentru a mai salva ceea ce era posibil. „Viaţa consacrată şi seminariile se alimentează cu noi vocaţii din familii, de aceea, mai ales pe parcursul acestui an, invităm familia să fie deschisă unui astfel de proiect, să ceară să meargă în mănăstiri, să dea posibilitatea copiilor, adolescenţilor şi tinerilor să cunoască surorile şi fraţii şi astfel să deschidă calea chemării lui Dumnezeu spre un astfel de stil de viaţă”, citim în finalul relatării de pe Ercis.ro.


