Întâlnire de bilanţ şi prezentare a Eparhiei de Cluj-Gherla pe anul 2014
14.02.2015, Cluj (Catholica) - Joi, 12 februarie 2015, în Aula „Cardinal Iuliu Hossu” de la parterul Catedralei în construcţie din Cluj-Napoca, s-a desfăşurat întâlnirea de bilanţ referitoare la activitatea Eparhiei de Cluj-Gherla în anul 2014. A fost de faţă structura ierarhică a Eparhiei de Cluj-Gherla: Episcopul eparhial, PS Florentin Crihălmeanu, preoţii vicari, consilieri, economul eparhial, rectorul Seminarului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul”, directorul Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu”, pr. protopop de Cluj, preoţi parohi ai parohiilor din Cluj-Napoca împreună cu câte un curator parohial, reprezentanţi ai Ordinelor şi Congregaţiilor de Viaţă Consacrată, membri ai Consiliului Pastoral al Eparhiei de Cluj-Gherla.
Într-o primă parte a reuniunii, citim pe EparhiaClujGherla.ro, pr. Mihai Todea, Vicar general eparhial, a făcut o prezentare generală a Eparhiei, întocmită cu ajutorul tuturor departamentelor Curiei episcopale. O atenţie deosebită a fost acordată sectorului Învăţământ – Formare. Pr. Mihai Todea a enumerat câteva aspecte pozitive, în primul rând faptul că a fost finalizată şi inaugurată noua clădire a Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu” din curtea Episcopiei, a cărei construcţie a început în anul 2012. De asemenea, au fost finalizate lucrările de renovare a clădirii din curtea bisericii Bob, în care, începând cu acest an şcolar, 2014-2015, funcţionează şcoala primară care face parte din structura de învăţământ a Liceului.
„Activitatea de învăţământ-formare se desfăşoară şi prin cateheza pe care preoţii sunt obligaţi să o facă în parohiile pe care le păstoresc. Cateheza parohială este organizată în 70 de parohii… Religia, ca oră de învăţământ în şcoli, este predată de 19 profesori, care predau în 45 de şcoli. Seminarul Teologic eparhial îşi desfăşoară activitatea didactică sub tutela Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.” „Subliniem faptul că, începând cu anul 2014, s-a decis organizarea Cursului de formare permanentă pentru preoţii Eparhiei noastre, curs ce va fi organizat în fiecare an, având cel puţin două sesiuni, de primăvară şi de toamnă. Un alt curs de formare pentru preoţi este organizat de Departamentul pentru Familie şi Viaţă şi se adresează preoţilor implicaţi activ în pastoraţia familiilor”.
În continuare, Cristian Teglaş, econom eparhial, a vorbit despre elaborarea Planului Integrat de Dezvoltare (PID) la nivelul Eparhiei, despre obiectivele şi aplicarea acestui plan. „După ce, în mai, 2014, în Sinodul Bisericii Române Unite s-a hotărât ca fiecare Eparhie să lucreze la Planul Integrat de Dezvoltare, o comisie s-a întâlnit în luna iulie cu un consultant din Germania. Comisia a fost formată din 25 de persoane, pentru a prezenta liniile în vederea realizării acestui plan. După aceea a fost numită o comisie pentru adunarea şi redactarea acestor informaţii – priorităţi şi obiective; şi trei subcomisii – au fost în jur de 30 de persoane care au lucrat la realizarea acestui plan, în dorinţa de a găsi o abordare care să reflecte realitatea şi nevoile reale existente.”
O primă parte a planului include prezentarea Eparhiei, viziunea ei: „să fim o Biserică locală vie şi dinamică, înrădăcinată în Cuvântul lui Dumnezeu şi însufleţită de Spiritul Sfânt, şi un moto, exprimat prin cuvântul Cardinalului Iuliu Hossu, ‘Credinţa noastră este viaţa noastră’. Urmează misiunea noastră ca Biserică, valorile pe care le împărtăşim, priorităţile pentru următorii 5 ani – cea dintâi fiind prioritatea pastorală, apoi o priorităţile formativă, educativă, culturală şi caritativă, toate acest priorităţi având, aşa cum menţiona Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, ‘omul în centrul slujirii Bisericii’.”
În continuare, pr. Daniel Tintelecan, în calitate de director, a prezentat pe scurt structura Liceului „Inochentie Micu” şi o situaţie statistică despre perspectivele de viitor ale şcolii, care are un profil teologic, specializarea în teologie greco-catolică, şi un profil umanist, cu specializarea ştiinţe sociale”. Un alt punct de mare interes l-a reprezentat construcţia Catedralei Martirilor şi Mărturisitorilor secolului al XX-lea. Despre acest proiect iniţiat de generaţiile Bisericii din catacombe, economul eparhial a spus: „Am reuşit să parcurgem etapa a IV-a a lucrării şi sperăm ca în acest an să reuşim să punem cupola, până în luna iunie. Sume semnificative pentru continuarea construcţiei au fost primite din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, a Consiliului Judeţean Cluj, alte sume au venit de la Conferinţa Episcopilor Americani, din partea Asociaţiei Kirche in Not şi o contribuţie a adus parohia Floreşti”.
A fost abordat şi subiectul organizării, la Cluj, a Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic, în perioada 22-26 iulie 2015, întâlnire la care sunt aşteptaţi în jur de 3000 de participanţi din toată ţara. Pr. Radu Tălpălariu, consilier pentru tineret, a dat detalii organizatorice ce pot fi accesate pe situl www.INTC.ro, invitând la disponibilitate de implicare: „Avem nevoie de implicarea tuturor, nu doar prin fapte ci şi prin rugăciune”. Întâlnirea a continuat printr-un moment de dialog, s-au pus întrebări, la care părinţii consilieri au oferit răspunsuri, în funcţie de specificul problemelor ridicate. Cuvântul de încheiere l-a avut PS Florentin, şi întâlnirea s-a încheiat cu rugăciune şi binecuvântarea dată de Episcopul eparhial.



