Cheia Fericirii – Itinerar spiritual pentru Postul Mare 2015
20.02.2015, Cluj (Catholica) - Asociaţia Tineretului Român Unit ASTRU Cluj anunţă apariţia itinerariului spiritual pentru tineri, pentru perioada Postului Mare, Sărbătoarea Învierii şi Săptămâna Luminată 2015. Itinerariul este un parcurs propus tinerilor – în special, dar nu numai – din Eparhia de Cluj-Gherla, „pentru a se apropia mai mult de Dumnezeu, pentru a se descoperi pe ei înşişi şi, foarte concret, pentru a se pregăti pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului”, citim pe Cluj.ASTRU.ro.
În fiecare zi se găseşte următorul desfăşurător: CITESC – Cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelia zilei; MEDITEZ – Un scurt comentariu care ajută la transpunerea în viaţa de zi cu zi a cuvântului Evangheliei; MĂ ROG – O rugăciune pentru dialogul personal cu Dumnezeu; ACŢIONEZ – O invitaţie la a găsi un gest care să permită punerea în practică a cuvântului lui Dumnezeu şi la a-l nota. ASTRU Cluj a pregătit conţinutul broşurii cu deosebita contribuţie persoanelor consacrate şi a laicilor care au scris meditaţiile zilnice.
În prefaţa cărţii, pr. Radu Tălpălariu, asistent spiritual al ASTRU Cluj, se adresează tinerilor: „Titlul broşurii din acest ciclu de meditaţii este ‘Cheia Fericirii’, continuând de fapt tema încredinţată tinerilor de către Papa Francisc. Dar să vedem care, sau cine, ar putea fi această ‘cheie a fericirii’. Din discursul Sfântului Părinte reiese clar: ‘cheia fericirii’ este Isus Cristos. Isus comunică drumul vieţii, acea cale pe care El însuşi o parcurge, ba chiar mai mult, acea cale care este El însuşi şi o propune drept cale a adevăratei fericiri.”
„Isus ne interpelează, pe fiecare dintre noi, pentru a răspunde la chemarea Sa, pentru a decide ce drum vrem să parcurgem pentru a ajunge la adevărata bucurie. Dacă vom şti să răspundem la această chemare a lui Isus, viaţa noastră se va umple de semnificaţie şi astfel va fi rodnică, vom găsi ‘cheia fericirii’ noastre.” Cartea de aproximativ o sută douăzeci de pagini, apărută la Editura Emma, a fost difuzată prin parohii de ASTRU Cluj pentru a ajunge la cât mai mulţi tineri. De asemenea, o parte dintre texte vor fi publicate pe situl asociaţiei www. cluj.astru.ro şi pe pagina de Facebook. Cei care doresc această publicaţie se pot adresa ASTRU Cluj, prin e-mail cluj@astru.ro sau telefon 0758677259, sau direct la birourile asociaţiei.
