Actualitatea învăţăturii sociale a Bisericii (II)

26.02.2015, Iaşi (Catholica) - Sâmbătă, 21 februarie a.c., la Casa „Don Orione” din Iaşi a avut loc Ziua Socială pentru Studenţi, cu tema „Credinţa astăzi. Cauze şi forme ale ateismului contemporan”. Cu această ocazie, pr. Lucian Farcaş, profesor de Teologie Morală la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Iaşi, a binevoit să ne ofere un interviu despre actualitatea învăţăturii sociale a Bisericii (consemnat de Liviu Matieş şi primit la redacţie de la pr. Ştefan Lupu). Redăm partea a doua a interviului.

– Pacea pe pământ, obiect al dorinţei profunde a oamenilor din toate timpurile, nu se poate fonda şi afirma decât printr-un respect absolut faţă de ordinea stabilită de Dumnezeu. Din nefericire, contextul politic actual recere o nouă reglementare a raporturilor dintre diferitele comunităţi politice şi comunitatea mondială. O reevaluare a enciclicei „Pacem in terris” ar putea ajuta la depăşirea problemelor sociale actuale?

– Evenimentele şi conferinţele ocazionate de aniversarul de 50 de ani de la publicarea enciclicei Pacem in terris în 1963 sunt un răspuns pozitiv că aceasta nu şi-a pierdut actualitatea. Este cunoscut faptul că documentul apare la numai câteva luni de la pericolul izbucnirii unui război nuclear. În el găsim abordarea tematicii foarte importante a drepturilor persoanei umane.

Biserica a fost uneori acuzată că s-a pronunţat prea târziu cu privire la drepturile universale ale omului promulgate cu 15 ani mai devreme. Consider că aici a fost vorba de prudenţa Bisericii, care a dorit să găsească exprimarea potrivită pentru a arăta că aceste drepturi nu sunt produsul raţiunii umane. Desigur, raţiunea are rolul ei aparte, dar Biserica a dorit să arate fundamentul mult mai solid al acestor drepturi. Ele sunt garantate de Dumnezeu, iar fiinţa umană le posedă în însăşi zestrea sa genetică din momentul zămislirii ei. Încă o dată, aş dori să mă refer la societatea noastră. Oricât se vrea ea de creştină, lipseşte o cultură a dreptăţii şi o practică a justiţiei în spiritul dreptăţii. Or, consider că şi acesta este un aspect la care trebuie reflectat.

– Conceptul de „problemă socială” a evoluat de la jumătatea secolului al XIX-lea până astăzi. După Conciliul Vatican II, o conştientizare reînnoită a exigenţelor mesajului evanghelic a determinat Biserica să se pună în slujba oamenilor pentru a-i ajuta să sesizeze toate dimensiunile pe care le implică dezvoltarea popoarelor şi pentru a-i convinge de urgenţa unei acţiuni solidare în această cotitură a istoriei umane. Care sunt problemele sociale ale timpului nostru asupra cărora este nevoie să fie proiectată lumina evangheliei?

– Un răspuns l-ar putea sugera documentul Populorum progressio, căci înainte de acest apel la termenul de progres avem o perioadă mai veche, când această noţiune a fost reliefată în documentele magisteriale sub diferite aspecte. Trecuseră deja zeci de ani de când societatea avea parte de o schimbare fundamentală, dar pe care nu aş numi-o încă progres. În mediul german este definită ca Fortschrittsglaube, în care ceea ce aşteptam înainte de la Dumnezeu acum e aşteptat de la factorul de producţie. În acest sens, Marx creează o nouă religie, conform căreia, de la o economie altfel organizată, mai ales prin lupta de clasă, practic vom aduce paradisul pe pământ, ca pe o realitate concretă. De aceea, ideea de progres pare să provină mai ales din secolul al XIX-lea.

Cândva se spunea: nouă ne ajunge pământul, nu ne mai trebuie cerul. Această idee, practic, se află în spatele marilor ideologii, după cum au fost prezentate şi la Ziua Socială pentru Studenţi (de exemplu: fenomenul ateismului în Europa). Această idee a unui progres mutilat, mărginit, care avea în vedere doar omul şi societatea cu propriile interese (limitate), a constituit unul dintre factorii cei mai importanţi care au dus la izbucnirea celor două Războaie Mondiale. Pe acest fundal a fost convocat şi Conciliul Vatican II, iar la scurt timp după încheierea conciliului, Papa propune Populorum progressio. Să ne gândim la imaginea omului în cele două ideologii care s-a impus: întâi, capitalismul, individualismul, unde contează doar individul separat de comunitate; în socialism/comunism avem însă persoana topită, dizolvată în colectiv. Însăşi enciclica a apărut după un timp îndelungat de reflecţie.

Astăzi ne confruntăm cu mai multe probleme decât altădată. Deja este sugerat în compendiu şi reluat de Papa Benedict al XVI-lea, îngrijorător nu este faptul că problemele s-au înmulţit, ci că impactul lor se răsfrânge la nivel mondial. Să privim la atacurile teroriste. Nu există colţ al pământului care să nu fie afectat de această plagă. Marile probleme sociale, fără a le numi în parte, sunt ale noastre, ale tuturor. Invitaţia Bisericii este pusă într-un alt document, În căutarea unei etici universale; o nouă privire asupra legii naturale, a Comisiei Teologice Internaţionale (2004), unde este propusă o nouă abordare a conceptului de lege morală naturală, care nu este monopolul unei anumite religii, şi care îi invită pe toţi, creştini şi persoane având alte convingeri şi Weltanschauungen, să aprofundeze în propria analiză realitatea legii morale naturale.

Este foarte greu să te limitezi la o imagine a omului făcută după măsura omului, dacă nu îl recunoşti pe om în calitate de creatură a lui Dumnezeu. Unora le pare mai convenabil ca, urmându-l pe Nietzsche, să susţină moartea omului sau a fundamentului său, Dumnezeu. Aceasta a fost chiar tema zilei sociale de la Pralea de anul trecut, când s-a vorbit despre „ideologia gender”. Avem aici o altă problemă socială, care urmăreşte anularea identităţii (sexuale a) omului şi care duce, în definitiv, la afectarea gravă a societăţii. În concluzie, toate problemele pornesc de la o viziune antropologică fragmentată.