Papa Francisc: Mondenitatea este pelicula fumurie care împiedică vederea realităţii
05.03.2015, Vatican (Catholica) - Mondenitatea întunecă sufletul, făcându-ne incapabili de a-i vedea pe săracii care ne stau alături, cu suferinţele lor, a spus Papa Francisc la Sfânta Liturghie prezidată joi, 5 martie 2015, dimineaţă, în capela Casei Santa Marta din Vatican, citim pe situl Radio Vatican. Inspirându-se din lectura luată din Evanghelia după Sfântul Luca, capitolul 16, în care se istoriseşte despre bogatul nemilostiv, îmbrăcat în purpură şi mătăsuri fine şi care dădea zilnic petreceri pline de fast, Papa a scos în evidenţă că despre el nu se spune că era un om rău, „dimpotrivă, poate că era chiar o persoană credincioasă în felul său. Poate că se ruga şi, de două-trei ori pe an, probabil mergea la Templu pentru a aduce sacrificii, ocazie cu care le oferea preoţilor vremii donaţii importante iar ei, mulţumindu-i, îl invitau să se aşeze pe scaunul de onoare”.
Însă acest om bogat nu vedea că la poartă şedea un biet cerşetor pe nume Lazăr, flămând şi plin de numeroase răni, simbol al numeroaselor necesităţi pe care le avea. „Când ieşea din casă, bogatul nu reuşea să-l vadă pe Lazăr, poate din cauza geamurilor maşinii, ce erau acoperite anume pentru a-l împiedica să vadă ce era afară… spun poate, dar nu ştiu exact. Însă, cu siguranţă, inima îi era oblonită pentru a nu vedea ce se petrece afară. Bogatul din parabolă vedea doar în interiorul propriei vieţi fără să-l intereseze câtuşi de puţin de Lazăr, de ceea ce i s-a întâmplat. Dar bogatul nu era un om rău, ci era un om bolnav… bolnav de mondenitatea care transform inimile şi le face să nu fie conştiente de realitate, împingându-le să trăiască într-o lume artificială, construită de ele însele.”
„Mondenitatea anesteziază sufletul. De aceea, acest om monden nu este în măsură să vadă realitatea.” Pontiful a scos de asemenea în evidenţă faptul că cele două istorii de viaţă conţin exemplul a două modalităţi de raportare la existenţă: cea a încrederii în lume, ce reprezintă o modalitate lipsită de binecuvântare, în vreme ce încredinţarea în mâinile Domnului reprezintă o binecuvântare. Papa Francisc a pus în lumină cum cei ataşaţi de bunurile acestei lumi sunt persoane singure, înconjurate de propriul egoism, persoane care se identifică într-atât cu bogăţia încât ajung să îi preia numele, precum bogatul cel nemilostiv din parabolă, care nu are de fapt un nume, în vreme ce sărmanul cerşetor de la poarta casei sale are un nume, se numeşte Lazăr.
„Multe persoane îşi trăiesc existenţa înfruntând mari dificultăţi însă, dacă am inima încredinţată mondenităţii, atunci voi înţelege cu greu acest lucru. Inima mondenă împiedică înţelegerea necesităţii şi a nevoilor celorlalţi. Cu o astfel de inimă pot merge la biserică, pot să se roage şi pot face multe lucruri. Dar să ne amintim că Isus, la Cina cea de Taină, s-a rugat cerându-i Tatălui să îi păzească pe discipoli ca să nu cadă în ispita lumii, a mondenităţii. Acesta este un păcat subtil, este chiar mai mult decât un păcat: este starea de păcat a sufletului.” La finalul predicii, Pontiful ne-a îndemnat să ne punem pe deplin încrederea în Dumnezeu, cu certitudinea că El este un Tată îndurător care ne aşteaptă până în ultima clipă şi ne cheamă spunându-ne „fiule”, căci aceia care se încred în Dumnezeu nu cunosc vreodată condiţia de orfani.
