Papa doreşte o Biserică ce respinge cultura rebutului prin îmbrăţişarea dintre tineri şi bătrâni
12.03.2015, Vatican (Catholica) - Valoarea şi importanţa bunicilor în familie a fost tema catehezei Papei Francisc din cadrul audienţei generale de miercuri, 11 martie 2015, din Piaţa San Pietro. Mai întâi, Pontiful a afirmat că se poate identifica cu bunicii pentru că este de aceeaşi vârstă. ” Când am fost în Filipine, poporul filipinez mă saluta spunând ‘Lolo Kiko’ – adică bunicul Francisc”, a spus el, subliniind că deşi societatea tinde să îi respingă pe bătrâni, Domnul nu o face: dimpotrivă, „El ne cheamă să-l urmăm în orice vârstă a vieţii, şi chiar şi bătrâneţea conţine un har şi o misiune, o adevărată vocaţie de la Domnul”.
Bătrâneţea „nu este momentul pentru ‘a trage vâslele în barcă’. Această perioadă a vieţii este diferită de cele precedente, fără îndoială; trebuie să o şi ‘inventăm’ puţin, pentru că societăţile noastre nu sunt gata, spiritual şi moral, să îi dea acestui moment al vieţii valoarea sa deplină. De fapt, odinioară nu era aşa de normal să se aibă atât de mult timp liber; astăzi este mult mai normal. Şi chiar spiritualitatea creştină a fost prinsă puţin nepregătită, şi e vorba de a schiţa o spiritualitate a persoanelor vârstnice. Dar slavă Domnului că nu lipsesc mărturiile de sfinţi şi sfinte bătrâni!”
Pontiful a dat exemplul bătrânilor Simeon şi Ana, care au aşteptat sosirea Pruncului Isus în Templu timp de mulţi ani: „acea aşteptare lungă continua să ocupe toată viaţa lor, nu aveau activităţi mai importante decât aceasta: să-l aştepte pe Domnul şi să se roage”. Atunci când Maria şi Iosif au ajuns la Templu, „Simeon şi Ana s-au mişcat cu elan, însufleţiţi de Duhul Sfânt. Greutatea vârstei şi a aşteptării a dispărut într-un moment. Ei l-au recunoscut pe Prunc şi au descoperit o nouă forţă, pentru o nouă misiune: să aducă mulţumire şi să dea mărturie pentru acest Semn al lui Dumnezeu. Simeon a improvizat un imn de jubilare foarte frumos – a fost un poet în acel moment – şi Ana a devenit prima predicatoare a lui Isus: ‘vorbea despre copil tuturor celor care aşteptau eliberarea Ierusalimului’.”
„Dragi bunici, dragi bătrâni”, a exclamat Papa, „să mergem pe urmele acestor bătrâni extraordinari! Să devenim şi noi puţin poeţi ai rugăciunii: să prindem gustul la a căuta cuvintele noastre, să le luăm din nou pe cele pe care ni le învaţă Cuvântul lui Dumnezeu. Este un mare dar pentru Biserică rugăciunea bunicilor şi a bătrânilor!… O mare injecţie de înţelepciune şi pentru întreaga societate umană: mai ales pentru cea care este prea ocupată, prea prinsă, prea distrasă. Cineva trebuie totuşi să cânte, şi pentru ei, să cânte semnele lui Dumnezeu, să proclame semnele lui Dumnezeu, să se roage pentru ei!”
Pontiful a vorbit despre exemplul Papei Benedict al XVI-lea, „care a ales să petreacă în rugăciune şi în ascultarea lui Dumnezeu ultima parte a vieţii sale!… Avem nevoie de bătrâni care să se roage, pentru că bătrâneţea ne este dată tocmai pentru aceasta. Este o rugăciune frumoasă rugăciunea bătrânilor. Noi putem să îi mulţumim Domnului pentru binefacerile primite şi să umplem golul nerecunoştinţei care îl înconjoară. Putem să mijlocim pentru aşteptările noilor generaţii şi să dăm demnitate amintirii şi jertfelor generaţiilor trecute. Noi putem să le amintim tinerilor ambiţioşi că o viaţă fără iubire este o viaţă aridă. Putem să le spunem tinerilor fricoşi că angoasa viitorului poate să fie învinsă. Putem să îi învăţăm pe tinerii prea îndrăgostiţi de ei înşişi că este mai multă bucurie în a da decât în a primi.”
Sfântul Părinte a subliniat în încheiere faptul că „rugăciunea purifică neîncetat inima. Lauda şi implorarea aduse lui Dumnezeu previn împietrirea inimii în resentiment şi egoism. Cât de urât este cinismul unui bătrân care a pierdut simţul mărturiei sale, îi dispreţuieşte pe tineri şi nu comunică o înţelepciune de viaţă! În schimb, cât de frumoasă este încurajarea pe care bătrânul reuşeşte să o transmită tânărului care caută sensul credinţei şi al vieţii!… Cât aş vrea o Biserică ce sfidează cultura rebutului cu bucuria plină de o nouă îmbrăţişare între tineri şi bătrâni! Şi aceasta este ceea ce îi cer astăzi Domnului, această îmbrăţişare!”
