Papa Francisc: Să depăşim tentaţia de a deveni creştini care îi pun condiţii lui Dumnezeu
24.03.2015, Vatican (Catholica) - Harul pe care îl aduce cu sine Săptămâna Sfântă să îi ajute pe creştini să accepte ajutorul pe care Dumnezeu li-l dăruieşte şi modul prin care li-l oferă, fără critici şi obiecţii – aceasta este în esenţă reflecţia Papei Francisc în predica la Sfânta Liturghie de marţi, 24 martie 2015, dimineaţă, din capela Casei Santa Marta, inspirată din lecturile Liturghiei zilei. Pontiful a vorbit despre „capriciile spirituale” făcute de noi în faţa lui Dumnezeu care, în ciuda comportamentului nostru, ne oferă mântuirea în mii de feluri, citim pe situl Radio Vatican.
Descriind modul nostru de a murmura şi cârcoti doar pentru că, nefiind în măsură să acceptăm stilul lui Dumnezeu, alunecăm în întristare, Papa a făcut trimitere la fragmentul luat din Cartea Numerilor, în care evreii se revoltă în faţa eforturilor pe care le-a implicat exodul, cu hrana pe care o numesc „mizerabilă”, explicând că aceeaşi greşeală este comisă şi de numeroşi creştini din zilele noastre. „Câţi nu sunt şi printre noi creştinii puţin otrăviţi din cauza nemulţumirilor legate de existenţă. Dumnezeu este atât de bun, dar câţi nu sunt oare creştinii care nu reuşesc să îşi deschidă inimile la mântuirea Domnului, ci pun mereu condiţii, spunând: ‘Da, eu vreau să fiu mântuit, dar numai pe această cale…’ Şi astfel inima se otrăveşte.”
Şi noi spunem de multe ori că suntem scârbiţi de stilul divin, iar păcatul, otrava, constă în neacceptarea darului divin făcut nouă de către Dumnezeu în stilul Său. Acest lucru ne otrăveşte sufletul şi ne alungă bucuria, a subliniat Papa. Dar Isus a şters acest păcat urcând pe Calvar. „El însuşi a luat asupra Sa otrava păcatului şi a fost înălţat. [Suferim] din cauza unei lâncezeli, din cauza modului nostru de a fi creştini pe jumătate. La începutul parcursului pe calea Domnului suntem entuziaşti, dar apoi devenim nemulţumiţi, iar vindecarea are loc doar dacă ne uităm la Cruce, dacă ne uităm la Dumnezeu care ia asupra Sa păcatele noastre: păcatul meu este acolo [pe Cruce].”
În încheierea predicii, Pontiful a vorbit despre numeroşii creştini care „mor în deşertul propriei tristeţi, al propriei cârcoteli, al refuzului de a accepta stilul lui Dumnezeu”. Făcând referire tot la prima lectură din Liturghia zilei, luată din capitolul 21 al Cărţii Numerilor, versetele 4-9, Papa ne-a îndemnat: „Să privim şarpele, otrava, acolo, în trupul lui Cristos, veninul tuturor păcatelor din lume, şi să cerem harul de a accepta momentele dificile, de a accepta mântuirea divină, de a accepta şi această hrană atât de mizerabilă de care se plângeau evreii, de a accepta căile pe care Domnul mă conduce mai departe. Fie ca această Săptămână Sfântă, care va începe duminica următoare, să ne ajute să ieşim din tentaţia de a deveni creştini cu condiţia să…”.
