Sărbătoarea Floriilor la Timişoara
29.03.2015, Timişoara (Catholica) - Ca în fiecare an, duminică 29 martie 2015, în Duminica Floriilor, începând cu orele 10.00 credincioşii romano-catolici timişoreni, împreună cu Episcopul locului, Excelenţa Sa Martin Roos, s-au reunit în curtea reşedinţei episcopale din Timişoara, de pe str. Episcop Augustin Pacha nr. 4 pentru a celebra Intrarea Domnului în cetatea sfântă, Ierusalim. O mai veche tradiţie a fost şi în acest an repetată în Dieceza de Timişoara, de Florii, Sfânta Liturghie începând şi anul acesta cu sfinţirea ramurilor (a „mâţişorilor”, lăstari înmuguriţi aduşi pentru procesiune şi pentru sfinţire de credincioşii romano-catolici bănăţeni de Florii) în curtea Palatului Episcopal.
Excelenţa Sa, Preasfinţitul Martin Roos, Episcop de Timişoara, îmbrăcat purtând un pluvial de culoarea roşie a sfinţit ramurile în prezenţa membrilor aulei episcopale, a pr. Nikola Lauš, canonic şi cancelar diecezan, a pr. Tamásko Péter-Pál, canonic catedral, a pr. Bene Tamás, secretar episcopal şi ceremonier şi a pr. Toman Zoltán, secretarul Tribunalului Matrimonial Diecezan şi capelan de Timişoara I Cetate, a asistenţei liturgice, precum şi a numeroşi credincioşi reuniţi aici pentru acest moment liturgic. La începutul ritualului de sfinţire a ramurilor, înaintea procesiunii, Excelenţa Sa i-a salutat în cele trei limbi folosite curent în Dieceză pe credincioşii prezenţi, iar apoi a rostit rugăciunea de binecuvântare a ramurilor, stropindu-le cu apa sfinţită şi prin tămâiere. A urmat vestirea Sfintei Evanghelii de către pr. diacon Ioan Cădărean, după care celebrantul principal i-a îndemnat pe credincioşi să pornească în procesiune, cu toţii împreună, cu ramurile sfinţite în mâini, spre Domul „Sfântul Gheorghe” (Catedrală), cântând lui Cristos asemenea mulţimii ce l-a întâmpinat pe Mântuitorul nostru Isus Cristos la intrarea în Ierusalim.
Pe traseul procesiunii corul „Exultate” şi credincioşii prezenţi au cântat cântece specifice Duminicii Floriilor. În Dom, Episcopul a depus pluvialul şi a îmbrăcat ornatele specifice Jertfei Euharistice, continuând cu celebrarea Sfintei Liturghii pontificale în limbile latină, română, maghiară şi germană, în concelebrare cu preoţii prezenţi. În cadrul Liturghiei Cuvântului a fost cântată, pe roluri, Patima Domnului nostru Isus Cristos după Sfântul evanghelist Matei. Dată fiind lungimea textului Patimii Domnului şi forma sa în care a fost prezentată, nu a existat predică, credincioşii fiind îndemnaţi să mediteze textul evanghelic ascultat. Cadrul muzical al celebrării liturgice a fost asigurat de corul „Exultate” al Catedralei romano-catolice timişorene, care a interpretat o serie întreagă de cântece specifice Duminicii Floriilor şi Săptămânii Mari. La finalul Sfintei Liturghii, înainte de binecuvântarea finală, pr. Nikola Lauš a prezentat credincioşilor prezenţi întreg programul liturgic al Săptămânii Mari şi ocaziile de Sf. Spovadă pe durata întregii săptămâni, făcând astfel introducerea în atmosfera şi în programul solemn ce va urma în aceste zile deosebite, de har.
Sărbătoarea a fost precedată sâmbătă seara, la Vespera I, de oficierea în comun, cu începere de la orele 17.30, de către pr. Lauš, în prezenţa Episcopului diecezan, împreună cu membrii Capitlului Catedral, a rugăciunii vesperelor. Duminică seara, Episcopul diecezan împreună cu canonicii au celebrat din nou vesperele, marcând astfel, în mod solemn, sărbătoarea Floriilor. După vespere, începând de la orele 18.00, pr. Bene Tamás a celebrat o Sf. Liturghie, în limba română, pentru credincioşii care au putut abia acum marca sărbătoarea Floriilor. Pr. Adalbert Jäger, penitenţiarul Capitlului Catedral a stat, în acest timp, la dispoziţia credincioşilor pentru Sf. Spovadă. (text: Claudiu Călin; foto: Sipos Enikő)



