Femei şi bărbaţi consacraţi în Europa: mărturisitori şi artizani ai comuniunii

29.03.2015, România (Catholica) - În perioada 23-28 martie a.c. la Tirana, Albania, a avut loc cea de a 16-a adunare generală a Uniunii Conferinţelor Superioarelor şi Superiorilor Majori din Europa (UCESM). România a fost reprezentată de sr. Varvara Acatrinei CJ, preşedinta Conferinţei Superioarelor Majore (CRSM), sr. Ildikó Homa SSS, secretara generală CRSM şi de pr. Tiberio Scorrano OCarm, secretarul general al Conferinţei Superiorilor Majori (CSMR).

UCESM-ul alcătuit din 38 de membrii, din 27 de ţări, a ales anul acesta ca locaţie pentru întâlnire Albania, deoarece adunarea generală programată anul trecut la Kiev nu s-a putut organiza din motivele istorice tragice bine cunoscute. Alegerea Albaniei însă a devenit simbolică pentru acest context din mai multe puncte de vedere: Albania este în Europa dar nu este membru UE, iar populaţia de aproape 3 milioane se împarte între multe confesiuni (musulmani, ortodocşi, catolici şi alte confesiuni creştine), dar care oferă un model exemplar de colaborare interconfesională.

Viaţa consacrată europeană la fel, îşi caută răspunsul propriu înrădăcinat în Dumnezeu, conform semnelor timpurilor, precum şi rolul în Biserică şi societate. Papa Francisc a lansat trei provocări pentru anul vieţii consacrate: profetismul, comuniunea şi atenţia pentru periferie. Conform cu aceste provocări participanţii au fost îndrumaţi de pr. Marko Ivan Rupnik SJ, teolog şi artist, în reflecţia lor asupra temei adunării generale pentru a pune sub semnul întrebării anumite perspective paradigmatice din gândirea teologică. Diferenţa între creştinii din primele secole şi cei din zilele noastre poate fi surprinsă în diferenţa dintre viaţă şi doctrină, existenţă şi esenţă. Pentru primii creştini Biserica a însemnat teologia, iar pe parcursul secolelor doctrina s-a despărţit de viaţă, esenţa de existenţă, şi experienţa s-a obiectivizat. Astăzi avem mulţi botezaţi, dar care nu au experienţa vieţii creştine. Numai acela devine creştin cine moare în Cristos şi învie cu El şi în El.

Provocarea vieţii consacrate şi a formării la viaţa consacrată constă tocmai în aceasta: doctrina universală ideală formulată se regăseşte în concretul cotidian? Modelul anterior de viaţă consacrată a fost imitatio Christi (imitarea lui Cristos), dar aceasta s-a construit pe idealul de perfecţiune individuală. Astăzi omul european nu vrea o ideologie, ci viaţă. Idealul de viaţă consacrată astăzi la care aspiră oamenii este cea a umanităţii trăite în Dumnezeu. Teologia patristică cunoştea acest lucru, conform cunoscutului citat al Sfântului Irineu: Gloria lui Dumnezeu este omul viu. Spiritualitatea cristocentrică trebuie să fie completată: Cristos a venit ca să ni-l arate pe Tatăl, şi la fel şi noi suntem chemaţi ca să dăm mărturie despre Tatăl.

La ceea ce ne cheamă şi Papa Francisc, în special în acest an, este schimbarea perspectivei noastre teologice, ca să îl putem descoperi pe Dumnezeu în umanitatea noastră. Credinţa noastră trebuie să aibă un caracter simbolic, să nu rămână la nivelul semnului. Semnul este static, arată din exterior spre Dumnezeu. Simbolul însă este dinamic, ne permite ca să îl experimentăm pe Dumnezeu din interiorul nostru. Isus ne cheamă la această credinţă interioară de caracter simbolic: „cine mă vede pe Mine, îl vede pe Tatăl” (In 14,9). Viaţa ni-l arată pe Isus, nu credinţa conceptualizată. Viaţa consacrată poate să îşi descopere prospeţimea, dacă în locul idealului de perfecţiune individuală, pune în centrul atenţiei sale şi a cercetării teologice, milostivirea divină descoperită în umanitatea şi slăbiciunea persoanei.

Participanţii la cea de a 16-a adunare generală au avut ocazia să cunoască istoria poporului albanez prin vizitarea muzeului naţional din Tirana şi prin întâlnirea organizată la muzeu cu oficialităţile statului albanez. Prim-ministrul albanez la această întâlnire a mulţumit persoanelor consacrate din Albania pentru slujirea lor. Ministrul culturii şi ministrul tineretului au subliniat efortul surorilor şi fraţilor depus pentru cultură şi educaţie. La adunare au fost invitaţi şi diverşi reprezentanţi ai confesiunilor prezente în Albania, care au depus mărturie despre cum încearcă să caute punctele comune în relaţiile interconfesionale. Confesiunile – în interpretarea reprezentantului musulman – au trei inamici: ignoranţa, lipsa dialogului şi sărăcia. Rezolvarea primelor două probleme va duce şi la rezolvarea problemei sărăciei.

În ultima zi participanţii s-au rugat împreună cu persoanele consacrate din Albania Calea Crucii în Scutari, centrul catolicismului albanez. Tot aici au avut ocazia să viziteze închisoarea-muzeu, în care mulţi credincioşi catolici, dar nu numai, şi-au dat viaţa pentru Dumnezeu. În anul vieţii consacrate această adunare generală a avut o relevanţă deosebită pentru femeile şi bărbaţii consacraţi din Europa, şi i-a întărit pe drumul indicat de Papa Francisc în scrisoarea pentru Anul Vieţii Consacrate: „Aşadar, fiţi femei şi bărbaţi de comuniune, faceţi-vă prezenţi cu curaj acolo unde există diferenţe şi tensiuni şi fiţi semn credibil al prezenţei Duhului care revarsă în inimi pasiunea pentru ca toţi să fie una (cf. In 17,21). Trăiţi mistica întâlnirii: ‘Capacitatea de simţire, de ascultare a celorlalte persoane. Capacitatea de a căuta împreună drumul, metoda’, lăsându-vă luminaţi de relaţia de iubire care există între cele trei persoane divine (cf. 1In 4,8) ca model al oricărui raport interpersonal.” (material semnat de sr. Homa Ildikó SSS)