PS Vasile Bizău: De la bucuriile prezentului la Fericirea în perspectivă
30.07.2015, Cluj (Catholica) - Organizatorii Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic au profitat de prezenţa mai multor Episcopi la evenimentul de tineret pentru a le solicita scurte interviuri. Unul dintre cei care au răspuns întrebărilor puse de Gabriela Fechete a fost Preasfinţitul Vasile Bizău, Episcop al Eparhiei greco-catolice de Maramureş.
– Ce a însemnat pentru Dvs această a XIII-a ediţie a Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic din România?
– Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic din România ţinută la Cluj, în acest an, a fost un motiv de bucurie sufletească, de comuniune şi de descoperire şi de creştere a puterii credinţei. Toate ediţiile Întâlnirilor Naţionale ale Tinerilor lasă o amprentă profundă în sufletul fiecărui participant, inclusiv în sufletele preoţilor şi ale păstorilor, ale Episcopilor, întrucât prilejuiesc un moment deosebit de comuniune frăţească, în aceeaşi credinţă, în jurul sfântului altar. Apoi, la aceste întâlniri, ne împărtăşim din aceleaşi valori ale Evangheliei şi, de asemenea, ne regăsim în aspiraţiile noastre comune, din viaţa de fiecare zi. Toate acestea s-au întâmplat şi aici, la Cluj, pornind de la celebrările liturgice, de la catehezele care s-au ţinut şi de la împărtăşirea frăţească în reflecţiile din grupurile de discuţii. Toate acestea au fost motive care aduc un plus inimii şi un îndemn profund de a descoperi profunzimea credinţei.
– Care este mesajul de luat acasă şi de hrănit în continuare pe care îl transmiteţi tinerilor „căutători de fericire”?
– Motoul şi tema întâlnirii din acest an ne îndeamnă să fim „căutători de fericire”. Fericirea are mai multe conotaţii. Este un termen care necesită o căutare, necesită o descoperire, necesită o împărtăşire şi, din nou, o căutare mai departe. Avem cuvântul biblic în care vedem că Fericirile proclamate de către Mântuitorul Cristos nu se înscriu în logica discursurilor despre fericire pe care le avem noi, oamenii, sau, în special, societatea noastră contemporană. De aceea, această invitaţie de a fi „căutători de fericire” ne pune pe un alt plan, pe o altă dimensiune – a vieţii în Spirit, în care noi să găsim izvorul şi, în acelaşi timp, calea care ne duce la fericire.
Îndemnul simplu pe care aş putea să îl dau acum, la sfârşit de ediţie, ar fi acela ca toţi tinerii noştri să se apropie şi mai mult de Cuvântul Evangheliei, să descopere profunzimea acestui Cuvânt viu care este Cuvântul Lui Dumnezeu, să îl cunoască şi mai bine pe Mântuitorul Cristos, Cel care a proclamat aceste cuvinte, Cel care, mai apoi, a împărtăşit cu viaţa Lui dumnezeiască şi a hrănit apostolii şi persoanele pe care le-a întâlnit în timpul vieţii Sale pământeşti şi a continuat apoi, de-a lungul secolelor, să hrănească atâtea suflete care sunt însetate de fericire.
Dacă Dumnezeu ne-a creat, atunci Dumnezeu ne-a creat ca să fim fericiţi. Deşi modalităţile şi căile spre fericire sunt atât de diverse, căci pentru fiecare dintre noi Dumnezeu a stabilit o vocaţie şi un drum în vocaţia noastră, noi suntem încredinţaţi că Dumnezeu împărtăşeşte dragostea, bunătatea şi ne asigură, cu promisiunea fericirii, pe fiecare dintre noi. Aşadar, îndemnul meu ar fi acela de a continua să fie „căutători de fericire”, de a-l căuta pe Mântuitorul Cristos şi a creşte împreună cu El, a trăi împreună cu El. Nu în ultimul rând, de a fi convinşi că izvorul fericirii şi al fericirii veşnice este Dumnezeu însuşi.
– Care ar fi modul în care noi, tinerii care am participat la această ediţie a Întâlnirii Naţionale a Tinerilor Catolici, am putea deveni „căutători de fericire” nu numai pentru noi înşine, ci şi pentru ceilalţi tineri, aceia care n-au putut fi aici sau care nu şi-au dorit să fie aici?
– O modalitate foarte simplă de a transmite şi altora ceea ce noi am descoperit este împărtăşirea. Evanghelia însăşi (şi revin mereu la Evanghelie pentru că este fundamentul credinţei noastre) ne vorbeşte despre modul în care credinţa s-a transmis de la o generaţie la cealaltă prin angajamentul şi împărtăşirea persoanelor care s-au implicat. Într-o formă atât de simplă, mesajul creştin a pornit de la grupul apostolilor, a fost împărtăşit în grupurile mici ale comunităţilor Bisericii primare, pentru ca apoi acest mesaj să crească asemenea unui ecou care se răsfrânge peste lume. Aceeaşi modalitate o găsesc la fel de autentică şi astăzi. Persoanele care au descoperit ceva important pentru viaţa lor nu pot să nu vorbească despre ceea ce au în suflet, aşa cum persoanele care iubesc nu pot să nu se gândească şi să nu vorbească cu iubitul lor şi despre iubirea lor. Într-un mod asemănător, tinerii care au participat la această întâlnire vor găsi modalitatea să spună prietenilor lor, familiilor lor, grupului de la şcoală sau de la facultate, acolo unde ei îşi desfăşoară activitatea, ceea ce ei au descoperit, ceea ce i-a mişcat, ceea ce au înţeles în plus faţă de ceea ce aveau înainte de această întâlnire. Fiecare împărtăşire, atunci când ea este autentică şi, într-adevăr izvorăşte din suflet şi suntem convinşi de ceea ce împărtăşim, are o valoare deosebită pentru că ceea ce este autentic şi se naşte din suflet este insuflat de har şi mişcă inima celui de lângă noi.
Apostolii zilelor noastre suntem noi toţi, iar a împărtăşi ceea ce avem în sufletul nostru, a împărtăşi dragostea de a fi împreună cu ceilalţi şi a-i face şi pe ceilalţi să se bucure de ceea ce noi înşine am descoperit până acum, cred că este una dintre modalităţile prin care putem să transmitem spiritul întâlnirii tinerilor catolici din România.
– Acum, pentru că am pornit de la însemnătatea acestei întâlniri pentru Dvs, aş vrea să încheiem acest interviu tot prin prisma Dvs., la nivel personal, întrucât noi, tinerii, suntem în căutarea unor modele care să ne inspire pe un drum autentic de credinţă. Care a fost pentru Dvs. cel mai profund moment de fericire şi cum l-aţi trăit?
– Cred că trebuie să mă gândesc pentru că nu am făcut o ierarhie a fericirii, ea fiind, pur şi simplu, fericire în plinătatea ei, atât cât natura noastră umană poate să trăiască, cu prilejul diferitelor evenimente importante din viaţa noastră. Aceste momente sunt multe şi sunt legate de lucrurile simple, sunt legate de momentele de întâlnire cu familia, momentele de parcurs înspre viaţa preoţească şi momentele de hirotonire în diaconie, preoţie şi, apoi, episcopat. Momente multiple de bucurie au fost toate întâlnirile prieteneşti cu cei apropiaţi, cu prietenii şi, în mod deosebit, cu persoanele în care am simţit o disponibilitate totală în a împărtăşi aceleaşi valori. Pot să spun că sunt foarte multe momente de bucurie. Le-aş numi mai degrabă de bucurie, pentru că fericirea se leagă şi de o altă trăire interioară, sufletească. Iar acea trăire sufletească este adeseori marcată de suferinţă.
Ştim că nu întâmplător, în viaţa creştinului, este prezentă crucea şi momentele de purificare, momentele de umilinţă şi momentele de jertfă care ni se cer. Atunci când atingem şi trăim aceste momente, acceptându-le şi oferindu-le lui Dumnezeu, ele se transformă în seminţe de fericire. Deci există şi o altă dimensiune a fericirii, pe care o întâlnim adeseori pe drumul pe care noi, oamenii, nu îl căutăm, dar care ne este propus, precum această cale a crucii sau momentele mai grele din viaţa noastră. Iar acestea, oferite lui Dumnezeu, se constituie apoi în momente de pace profundă şi în momente de bucurie interioară care este semnul prezenţei unei Fericiri, înţelegând mai mult dimensiunea Fericirii în perspectivă decât ceea ce înseamnă clipa sau prezentul.
Imagini
