Papa Francisc: Comunitatea internațională să nu rămână tăcută în fața violărilor drepturilor omului
07.08.2015, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a trimis un mesaj de solidaritate, de consolare refugiaților din Iordania, scrisoare ce a îndemnat cu putere comunitatea internațională să reacționeze în fața situației dramatice din Orientul Mijlociu. Sfântul Părinte a trimis scrisoarea Vicarului patriarhal pentru Iordania, Arhiepiscopul Maroun Lahham, care a călătorit în Iordania pentru a marca prima aniversare a sosiri refugiaților din Irak în Iordania, pe 8 august 2014. Arhiepiscopul Lahham va participa la diferite evenimente și întâlniri și va vizita câteva adăposturi pentru refugiați.
Mesajul Sfântului Părinte a început arătând că se folosește de ocazia vizitei pentru a ajunge „cu un cuvânt de speranță” la cei asupriți de violență și forțați să își abandoneze casa și țara. Papa a reafirmat dorința sa de a vorbi împotriva „atrocităților inumane și a persecuțiilor inexplicabile” asupra celor care sunt „victime ale fanatismului și intoleranței”, acest tratament fiind adesea trecut cu vederea și trecut sub tăcere. „Ei sunt martirii de astăzi, umiliți și discriminați pentru fidelitatea lor față de Evanghelie”, a spus el. A continuat să le reamintească faptul că Biserica nu îi uită sau abandonează pe fiii ei exilați din cauza credinței lor. Papa Francisc le-a mulțumit refugiaților pentru mărturia lor.
Celor care i-au ajutat pe sutele de mii de creștini forțați să fugă, Papa le-a spus: „Voi proclamați Învierea lui Cristos”, și a remarcat ajutorul lor care a luminat momente întunecate din viață. „Fie ca Domnul să vă răsplătească, așa cum doar El poate, cu abundența darurilor Lui”. Fie ca opinia publică a lumii, a spus Pontiful, „să fie mai atentă, sensibilă și implicată în înfruntarea persecuțiilor făcute împotriva creștinilor, și în general a minorităților religioase.” „Îmi reînnoiesc speranța că comunitatea internațională nu va rămâne tăcută și inertă în fața acestor crime inacceptabile, care constituie o desconsiderare îngrijorătoare a celor mai esențiale drepturi ale omului și împiedică bogăția coexistenței dintre oameni, culturi și credințe.”
