Sinod 2015: Raportul nr. 2 din grupul B de limbă engleză
15.10.2015, Vatican (Catholica) - Vaticanul a făcut publice rapoartele celor 13 grupuri pe limbi în care participanții la Sinod au discutat săptămâna aceasta, luni și marți. Rapoartele au fost prezentate ieri în plen. Al doilea grup de limbă engleză, Circulus Anglicus B, a fost moderat de Cardinalul Vincent Gerard Nichols, relator fiind Mons. Diarmuid Martin. Redăm în continuare sinteza prezentată miercuri, 14 octombrie, de acest grup.
Grupul și-a asumat o abordare inedită în examinarea părții a doua. Recunoaștem centralitatea acestei părți pentru întreaga reflecție a Sinodului. În plus, examinând instrumentum laboris paragraf cu paragraf, grupul a căutat mai întâi să identifice o serie de teme de bază în înțelepciunea Bisericii privind căsătoria și familia, care am considerat că trebuie să primească un loc special în documentul final. O reflecție înnoită și profundă asupra teologiei căsătoriei considerăm că trebuie să fie unul din roadele Sinodului.
Aceste teme au inclus: pedagogia divină, Cuvântul lui Dumnezeu în familie, indisolubilitatea și fidelitatea, familia și Biserica, milostivirea și rănile familiei. Grupul a propus diverse modificări la unele paragrafe, dar în primul rând a căutat o reordonare a succesiunii paragrafelor pentru a reface curgerea naturală a lor din relatio synodi. Grupul recomandă cu tărie ca întreaga parte a doua să fie precedată de o reflecție mai detaliată asupra familiei și pedagogiei divine. Această reflecție ar constitui noul paragraf 37.
Reflecția trebuie să ilustreze modul în care pedagogia divină privind căsătoria și familia a însoțit întreaga istorie a mântuirii și continuă să o facă și în zilele noastre. Propunem ca paragraful să înceapă cu Geneza, care deja oferă o definiție a căsătoriei ca uniunea unică dintre un bărbat și o femeie, atât de totală și de intimă încât îl face pe bărbat să își părăsească mama și tatăl pentru a se uni cu soția sa. Această relatare a creării căsătoriei prezintă de asemenea trei caracteristici de bază ale căsătoriei, așa după cum era la început – monogamia, permanența și egalitatea sexelor.
Dar, intrând păcatul în istoria umanității, a adus cu el inversarea acestor caracteristici de bază. Poligamia, divorțul și supunerea soției în fața soțului ei au devenit nu doar comune, dar și instituționalizate în sectoare ale societății iudaice. Prin profeți, Dumnezeu a chemat constant la o schimbare a acestei situații de păcat și la refacerea demnității originale a căsătoriei, care avea să vină prin Isus Cristos. Profetul Osea considera uniunea și iubirea dintre soț și soție a fi o paradigmă potrivită pentru a ilustra iubirea lui Dumnezeu pentru poporul Său. Cântarea Cântărilor oferă o reflecție unică asupra iubirii umane ca dialog între doi îndrăgostiți, care se laudă unul pe altul, se doresc reciproc, se bucură în intimitatea lor sexuală.
Dar pedagogia divină a istoriei mântuirii privitor la căsătorie și familie își are apogeul odată cu intrarea Fiului lui Dumnezeu în istoria umană, cu Isus Cristos născut într-o familie umană. Era considerat nepotrivit ca un rabin să vorbească cu o femeie, și totuși Isus îndrăznește să vorbească cu o femeie, care era samariteană – o „excomunicată” și păcătoasă notorie – ceea ce era și mai scandalos. Unei femei ce a fost adusă înaintea Lui înainte să fie ucisă cu pietre pentru adulterul comis, i-a spus: „Nu te condamn. Du-te și nu mai păcătui.” Și-a murdărit mâinile în muncă, dar nu cu pietre aruncate în alții.
Grupul prezintă acest text elaborat recunoscând că este lung și noi și că poate să nu pară în linie cu metodologia Sinodului. De ce facem aceasta? Pentru că doar prin reflecția asupra pedagogiei divine vom înțelege slujirea noastră ca reflectând răbdarea și milostivirea lui Dumnezeu. Planul divin continuă chiar și în vremurile noastre. Pedagogia divină oferă conținut și ton învățăturii Bisericii. Pedagogia divină este cea care continuă și astăzi să cheme familiile la convertire, la vindecare și la milostivire, în contextul în care ele se luptă să înțeleagă vocația primită de la Dumnezeu.
Grupul s-a angajat deci să aplice o astfel de pedagogie în căutarea noastră pentru un limbaj accesibil bărbaților și femeilor de astăzi. Propunem alături de termenul „indisolubilitate” să se folosească un limbaj care este mai puțin legalist, dar care arată mai bine misterul iubirii lui Dumnezeu vorbind despre căsătorie ca har, ca binecuvântare, ca un legământ al iubirii pe viață. Ne amintim mărturia cuplurilor care au trăit pe deplin căsătoria creștină ca un legământ al iubirii pe viață, permanența lui până la moarte fiind un semn al fidelității lui Dumnezeu față de poporul Său. Într-adevăr, putem spune că Dumnezeu recunoaște imaginea Sa în fidelitatea soților și întărește cu binecuvântarea Sa acest rod al harului.
Semnificația cea mai profundă a indisolubilității căsătoriei este, deci, afirmarea și protejarea acestor calități frumoase și pozitive care susțin căsătoria și viața de familie, în special în perioade de turbulențe și conflict. Biserica privește drept urmare spre cuplurile căsătorite ca fiind inima întregii familii umane, care, la rândul ei, privește spre Isus în special la iubirea Sa fidelă în întunericul Crucii.
Un accent pe pedagogia divină ar evidenția și centralitatea Cuvântului lui Dumnezeu în teologia căsătoriei, în asistența pastorală dată familiei și în pietatea familială. Comunitatea creștină primește Cuvântul lui Dumnezeu în special când este proclamat la fiecare Liturghie duminicală. Astfel un țel pentru fiecare cuplu și familie ar fi cultul împreună la Liturghie, în fiecare duminică. Cuplurile căsătorite și familiile întâlnesc de asemenea Cuvântul lui Dumnezeu în multitudinea de devoțiuni și celebrări care fac parte din moștenirea noastră catolică. Pietatea aceasta include apropierea de Sacramentul Reconcilierii, rugăciunea în comun și citirea Scripturii, și alte întâlniri cu Cuvântul lui Dumnezeu în cateheză și rugăciune. S-a subliniat că școlile catolice sunt o extensie a catehezei parohiale și familiale. Sinodul îi încurajează pe părinți să caute aceste școli ca modalitate unică de întărire și aprofundare a educației religioase care începe în familie.
Cu toții avem nevoie de milostivirea lui Dumnezeu. În numeroase societăți există astăzi un sentiment al auto-suficienței, oamenii crezând că nu au nevoie de milostivire și neconștientizând propria stare de păcat. Uneori aceasta se datorează unei cateheze insuficiente asupra păcatului, nerecunoașterii păcatului ca o rană asupra relației noastre cu Dumnezeu și cu aproapele, o rană ce poate fi vindecată doar prin puterea mântuitoare a milostivirii divine. Pe de altă parte, poate exista tendința de a pune limite umane milostivirii lui Dumnezeu. Grupul a simțit puternic nevoia unei mai profunde reflecții asupra relației dintre milostivire și dreptate, în special după cum este prezentat în Misericordiae Vultus.
Acum, când reflecția noastră asupra situațiilor dificile care vor fi examinate în partea a III-a, trebuie să ne amintim mereu că Dumnezeu nu renunță niciodată la milostivirea Sa. Tocmai milostivirea revelează adevărata față a lui Dumnezeu. Milostivirea lui Dumnezeu ne atinge pe toți, în special pe cei care suferă, pe cei slabi, pe cei care cad. „Cum să te dau, Efraim? Cum să te las, Israel? […] Inima se întoarce în mine și măruntaiele mele se încălzesc împreună” (Osea 11,8-9). După cum Papa Francisc sublinia în Misericordiae Vultus, mânia lui Dumnezeu durează o clipă, dar milostivirea Sa o veșnicie.
Imagini
