Papa Francisc a consacrat astăzi un Episcop
09.11.2015, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a celebrat luni dimineața Liturghia în Bazilica San Giovanni in Laterano, ocazie cu care a consacrat un nou Episcop auxiliar pentru Dieceza de Roma. Sfântul Părinte a traversat Roma pentru a celebra sărbătoarea dedicării bisericii Sf. Ioan din Lateran – Catedrala Diecezei de Roma, „mama și capul tuturor bisericilor din Roma și din toată lumea”.
În timpul Liturghiei, Sfântul Părinte l-a consacrat deci ca Episcop pe Mons. Angelo De Donatis. Acesta a slujit ca preot în parohia Sf. Marcu Evanghelistul din Roma, de acum urmând să preia sarcinile de Episcop auxiliar al Diecezei. La predică, Pontiful s-a bazat pe textul prescris liturgic la consacrarea de Episcopi, text care se concentrează pe rolul Episcopului: „În persoana Episcopului, înconjurat de preoții săi, Isus Cristos, Domnul, care a devenit Mare Preot în veci, este prezent între voi. Prin ministerul Episcopului, Cristos însuși continuă să proclame Evanghelia și să confere misterele credinței celor care cred. Prin acțiunea paternă a Episcopului, Cristos își adaugă noi membri Trupului Său. Prin înțelepciunea și prudența Episcopului, Cristos vă călăuzește în pelerinajul vostru pământesc spre fericirea veșnică.”
Papa a amintit noului Episcop că a fost ales de Domnul. „Titlul de Episcop nu este unul de onoare ci de funcție, și de aceea Episcopul trebuie să se străduiască să slujească, nu să conducă”. Episcopii sunt chemați „să proclame mesajul, fie că este primit sau nu; să corecteze greșelile cu răbdare infinită și să învețe, să se roage și să ofere jertfă pentru cei încredințați grijii lor, pentru a le dobândi orice har care vine din sfințenia lui Cristos”, și în special să îi iubească pe cei încredințați lor de Dumnezeu.
