Papa Francisc: Cu privirea spre eterna slavă a lui Dumnezeu
13.11.2015, Vatican (Catholica) - Există două pericole care îi urmăresc pe credincioși: tentația divinizării celor lumești și, chiar mai mult, idolatrizarea „obișnuințelor”, ca și cum totul ar dura la nesfârșit. În schimb, unica frumusețe eternă spre care trebuie să privim este frumusețea lui Dumnezeu. Acestea sunt, în esență, reflecțiile Papei Francisc conținute în predica la Sfânta Liturghie celebrată vineri, 13 noiembrie 2015, citim pe situl Radio Vatican. Marea frumusețe a lui Dumnezeu, slava lui Dumnezeu despre care dă mărturie întreaga creație, așa cum se spune și în Psalmul responsorial din Liturghia zilei, reprezintă ținta spre care ar trebui să se îndrepte privirea noastră. În schimb, de cele mai multe ori suntem atrași de aspecte lumești ce sunt doar o reflecție palidă și trecătoare a splendorii divine.
Făcând trimitere la prima lectură, luată din capitolul 13 al Cărții Înțelepciunii, Papa a atras atenția asupra pericolului idolatrizării creației, pierzând din vedere transcendența, pe Autorul creației. Definind această tendință „idolatria imanenței”, Pontiful a evidențiat pericolul de a ne opri la un prim nivel al frumuseții, fără a trece dincolo de acesta, spunând în legătură cu prima lectură: „S-au atașat de această idolatrie; sunt fascinați de puterea și de energia creației, fără să se gândească la cât le este de superior Cel care este Principiul și Autorul frumuseții. A privi frumusețea fără a reflecta asupra caracterului trecător al acesteia reprezintă un act de idolatrie… Atașarea de frumusețea din această lume, pierzând din vedere transcendența, reprezintă un act de idolatrie, cu toții riscând să cădem pradă acestui pericol: al idolatriei imanenței. Credem că lucrurile, așa cum sunt, reprezintă divinități care durează pentru totdeauna.”
Pontiful s-a referit de asemenea la idolatria obișnuințelor, care duce la surzirea inimii. Inspirându-se din fragmentul evanghelic, Luca 17, în care se relatează despre atitudinea bărbaților și femeilor din timpul lui Noe și din vremea lui Lot, când „mâncau, beau, se însurau și se măritau”, Papa a atras atenția asupra pericolului rutinei: „Totul este rutină. Viața este astfel: trăim fără să ne gândim la momentul în care rutina existenței ia sfârșit. Și această modalitate de a trăi, supuși obișnuințelor, este o formă de idolatrie. Și obiceiurile zilnice pot fi considerate asemenea unor divinități. Desigur, așa este viața și se merge înainte, însă trebuie avut în vedere faptul că frumusețea din această lume va sfârși, urmându-i un alt fel de frumusețe; tot astfel și existența noastră efemeră și supusă rutinei va sfârși în eternitate, într-o altă formă de obișnuință în care există însă Dumnezeu.”
Îndemnul Papei este de a ne îndrepta privirea dincolo de frumusețea care sfârșește, dincolo de obișnuința rutinei zilnice, spre ceea ce am putea numi „obișnuință finală”, spre Dumnezeu care se află dincolo de „limita finală a celor create. „Noi, credincioșii, nu renunțăm la drumul pe care am pornit, nu cedăm, ci mergem mai departe. A merge înainte în această viață, privind la frumusețea care ne înconjoară, cu obișnuințele pe care le avem, dar fără să le divinizăm, căci vor lua sfârșit. Contemplarea acestor mici forme de frumusețe, care reflectă măreția frumuseții eterne, să fie acele obișnuințe care să ne ajute să parcurgem timpul de așteptare care ne desparte de contemplarea slavei lui Dumnezeu”.
